Peste două sute de nume conține prima listă a colaboratorilor aflați în legătura UM 0225, unitatea din cadrul Departamentului Securităţii Statului (DSS) care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti. Unele sunt cunoscute publicului larg și active în spațiul public, cum ar fi Ioan Aurel Pop, noul președinte al Academiei Române, Cornel Nistorescu, ziarist, sau sociologul Dorel Abraham, dezvăluie  Revista 22.  

Brigada antiemigrație:

 În februarie1985, generalul-locotenet Aristotel Stamatoiu, şeful Centrului de Informaţii Externe (CIE, continuatorul DIE),  a emis un ordin prin care le cerea tuturor unităţilor subordonate  să-şi actualizeze situaţia surselor aflate în legătură şi să transmită datele lor complete către UM 0503 (Cartoteca CIE). Drept urmare, la 13.05.1985, UM 0225, unitatea care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti, a întocmit un tabel conţinând numele colaboratorilor pe care îi avea în legătură la acea dată, tabel pe care l-a înaintat conform ordinului către UM 0503. Așa numita  ”Brigadă  Antiemigrație” se ocupa cu ”contracararea acţiunilor ostile RSR desfăşurate de centrele de propagandă din străinătate.” Pintre cele 200 de nume aflate pe respectiva listă se află nume sonore ale intelectualităţii româneşti: istorici  (Ioan Aurel Pop, Dan Berindei, Ioan Chiper, Radu Constantinescu), sociologi (Dorel Abraham, Ştefan Costea), ziarişti (Cornel Nistorescu, Adrian Vasilescu, Mihai Pelin), filologi (Ştefan Cazimir, Ion Coja, Ion Deaconescu), medici (Petre Ciobanu, Constantin Gorgos) etc.

Securitatea îți actualiza  datele

  „Tabelul cuprinzând colaboratori care sunt în legătura unităţii noastre” (UM 0225 n.n.) a fost întocmit la data de 13.05.1985. Lista cuprinde datele de identificare în clar ale colaboratorilor amintitei unităţi şi locul lor de muncă la acea dată și a fost trimisă către UM 0503 (Cartoteca CIE)[1], aşa cum am arătat mai sus, în baza unui ordin al general-locotenentului Aristotel Stamatoiu şeful CIE.

Ordinul viza actualizarea informaţiilor (mai precis completarea datelor de evidență) privind sursele folosite de către UM 0225, purta numărul 006599/08.02.1985 şi a fost înaintat unităţii cu adresa 06713/23.02.1985.

Lista celor 200 de colaboratori este alfabetică şi însoţită de menţionarea în dreptul fiecărui nume a sectorului (similarul serviciului de la direcțiile interne ale Securității n.n.) la care se afla în legătură şi a ofiţerului care răspundea de el (de exemplu „225 g-5”, „225 f-11”, unde 225 reprezintă UM 0225, „g” reprezintă sectorul, iar „5” indicativul ofiţerului). Din document lipsește pagina a doua (de la poziția 10 la poziția 23) care nu a fost predată de către SIE și a cărei lipsă nu a fost se pare observată de reprezentanții CNSAS în comisia mixtă atunci când au preluat dosarul. Motiv pentru care, până când SIE se va hotărî să o desecretizeze şi să o predea în conformitate cu prevederile legale, nu vom ști numele celor aflați pe respectiva pagină. Până atunci le putem citi pe celelalte 200.

Brigada antiemigrație

Ioan Aurel Pop- poziția 149 in tabel

 De departe cel mai cunoscut și actual nume este cel de la poziția 149: Pop Aurel Ioan, „n. 01.01.1955, Sîntioara, jud. Cluj, istoric, Universitatea Cluj-Napoca”. Evident același Ion Aurel Pop devenit recent Președintele Academiei Române. Profesor universitar, doctor în Istorie, membru corespondent al Academiei de Științe, Litere și Arte (Paris) din 1999, membru titular al Academiei Române din 2010 și membru al Academiei Europene de Științe și Artă (Salzburg) din 2013a primit, în 2015,  Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler. Cu un CV (http://www.ubbcluj.ro/cv/CV_Ioan-AurelPop_RO.pdf) impresionant, Ion Aurel Pop este astăzi unul dintre cei mai prestigioși istorici din România.

S-a remarcat în ultimii ani și în afara sferei universitare prin câteva episoade controversate, de exemplu cel în care s-a declarat împotriva verdictului de plagiat dat lui Victor Ponta de către CNATDCU în 2012, prin prezența (negată ulterior după reacțiile virulente ale socității civile) pe lista celor 45 de rectori care îl susțineau pe agramatul Valentin Popa pentru funcția de ministru al Educației și printr-o ieșire ciudată şi ostilă la adresa generației tinere din România pe care a caracterizat-o ca fiind alcătuită din „oamenii lipsiți de cultură generală și de orizont artistic, oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate, oamenii care nu mai au capacitatea să compare și să ia decizii în cunoștință de cauză alcătuiesc generația 'Google', generația 'Facebook', generația 'SMS' sau toate la un loc!"

Cornel Nistorescu -pozitia 122  în tabel  

Ziarist era înainte de 1989 și ziarist a și rămas cel care figurează la poziția 122 din tabel: Nistorescu Cornel, „n. 15.12.1948, Tarmoș (Turmaș n.n.), Hunedoara, ziarist Flacăra” Despre actualul director-general al ziarului „Cotidianul”, Ion Cristoiu afirma în februarie 2011 că ar fi fost „plătit de DIE (Direcția de Informații Externe n.n.) să scrie articole înainte de 1989”. Cât de amuzantă (și adevărată) este această dispută vom vedea atunci când voi publica numele de pe cea de a doua listă.

 Înainte de Revoluție,  Cornel Nistorescu a fost redactor la revista "Viața studențească" (1974-1980), la ziarul "Scânteia tineretului" (1980-1983) și la revista "Flacăra" (din 1983). După 1989 a fondat  împreună cu Mihai Cârciog trustul  ”Expres” și a condus ”Evenimentul zilei” din 1997, după demisia lui Ion Cristoiu, până în 2005. După câțiva ani a preluat „Cotidianul”, ziar care a intrat în faliment, continuâdu-și apariția doar  on-line, dar acum doi ani ziaruul a reapărut în print, tot cu Nistorescu la  conducere.

Nistorescu s-a remarcat prin voltele politice pe care le-a făcut de-a lungul carierei, din opozant al regimurilor Iliescu și Năstase s-a metamorfozat într-un susținător al PSD și al atacurilor la justiție, având un discurs similar posturilor Antena 3 și RTV.

Dorel Abraham- poziția 3 în tabel 

Numele de la poziția 3 din tabel este cel al lui Abraham Dorel, „n. 06.12.1945, sat Ciglean, com. Creaca, jud. Sălaj, sociolog, Institutul de Proiectări pentru Construcții Tipizate” Despre Dorel Abraham s-a scris că ar fi fost informator al Securității, Radu Ioanid găsindu-l în dosarul său de urmărie informativă  Nu știu câți dintre dumneavoastră au observat știrea potrivit căreia domnul Dorel Abraham este unul dintre acționarii cu cea mai mare cotă de participare (35,15%) la Centrul de Sociologie Urbană si Regională (CURS), fost președinte al societății și actual „consilier onorific”.

 Absolut firesc din moment ce CURS, una dintre cele mai importante case de sondaje din România a fost înființată în 1990 exact pe structura Laboratorului de Sociologie Urbană al IPCT (Institutul de Proiectare pentru Construcții Tipizate). Un articol din anul 2014 de pe România Curată arăta cum era împărțită piața sondajelor din România, piață pe care CURS deținea 6%.

 Vasilescu Adrian - poziția 197 

 La poziția 197 din tabel figurează un alt nume, deloc mai puțin important: Vasilescu Adrian, „n. 23.06.1936, Fălești, ziarist, Scânteia”. Poate l-ați recunoscut pe actualul consilier al guvernatorului BNR Mugur Isărescu, cel care își făcea debutul ziaristic în anul 1962 în „Scânteia Tineretului”. În anul 2015, într-un articol intitulat sugestiv Cine vrea să îmi închidă gura! Adrian Vasilescu afirma că a „lămurit acuzațiile din presă (cele din anul 2006 n.n.) că ar fi fost turnător la Securitate” . În martie 2017, când ziarul „România Liberă” prezenta documente provenite din arhiva CNSAS şi din care rezultau legăturile lui Mugur Isărescu (cu numele de cod „Manole”) cu UM 0195 (Contrinformaţiile CIE) , consilierul guvernatorului BNR l-a apărat public afirmând că „Mugur Isărescu a scris în calitate de cercetător la Institutul de Economie Mondială, un institut care este o instituție neconvențională. Acolo se făceau lucruri pe care nu puteai să le faci în altă parte. Apare numele 'Manole' pentru că toți de acolo aveau câte un pseudonim.”

 Ion Coja „n. 22.10.1942, Constanța, filolog, Universitatea București” se găsește la poziția 42 din listă. Fost secretar PCR al Universității București, senator în legislatura 1992-1996, pe listele PDAR Constanța și membru marcant al organizației Vatra Românească este recunoscut prin naționalismul extremist pe care îl practică (inclusiv pe blogul personal http://ioncoja.ro/). În 2007 a fost dat în judecată de către Federația Comunităților Evreiești din România (FCER) și Asociația Evreilor Români Victime ale Holocaustului (AERVH) pentru afirmațiile publice că pe teritoriul României „nu a existat un Holocaust”.

 La poziția 126 îl găsim pe Darie Novăceanu (nume real Aurel Mitutoiu) „n. 08.05.1937, Novaci, scriitor”. Fost referent la Ministerul Afacerilor Externe (1966), a colaborat în acest timp la diferite publicații, fiind redactor la revistele „Secolul 20” (1962-1964), „Lumea”, „Gazeta literară”, „Luceafărul” (1966-1966) și „România literară” (1966-1968) În primele zile ale Revoluției, cu sprijinul lui  Petre Roman și Silviu Brucan, Darie Novăceanu a fost numit director al ziarului „Adevărul”, înființat prin redenumirea fostului oficios al PCR, cotidianul „Scânteia”. În timpul Mineriadei din iunie 1990, ziarul „Adevărul”, condus la acea vreme de Darie Novăceanu, s-a poziționat de partea minerilor veniți să „salveze” Capitala.

 Pe istoricul Ioan Chiper „n. 17.09.1936, Cabul, URSS, Institutul Nicolae Iorga” îl găsim la poziția 46. Profesor universitar doctor (din 2000) decan al Facultăţii de Istorie, Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti (2007 – 2010) și profesor asociat la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, este mai puțin cunoscut publicului ca membru în consiliul editorial inițial al revistei Vitralii(publicația foștilor securiști grupați în jurul lui Filip Teodorescu) la lansarea publicației în anul 2010 (http://intelligence.sri.ro/vitralii-lumini-si-umbre/)

 La poziția 90 figurează Iacobescu Dorel Neagu „n. 01.07.1946, Ungureni, Buzău, actor, Teatrul Național”. Fratele geamăn al actriței Aimée Iacobescu, a absolvit „Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale” (”IATC”) din București în 1968, la clasa prof. Costache Antoniu. A jucat în filme precum Haiducii lui Șaptecai (1971), Zestrea domniței Ralu (1972) sau Burebista (1980) S-a stabilit în Franța în anii 80’ și locuiește acolo și în prezent.

 Radu Țeposu „n. 19.04.1954, Fundata, Brașov, ziarist Flacăra” se găsește în listă la numărul 188. Reprezentant de marcă al grupării clujene de la Echinox, figură proeminentă a generației literare a anilor '80-'90, membru fondator al ASPRO, membru - de asemenea - al Uniunii Scriitorilor din România, Radu G. Țeposu a fost unul dintre cei mai valoroși critici și eseiști ai literaturii române a sfârșitului mileniului trecut. După 1989, a devenit directorul revistei Cuvântul, conducând în aceeași perioadă și alte publicații din București și Baia Mare.

 La poziția 76 figurează medicul Constantin Gorogos, „n. 14.05.1936, Soroca, URSS, medic, Policlinica Titan”. Activitatea dinainte de 1989 a celui al cărui nume este astăzi purtat de Spitalul de psihiatrie Titan se împletește cu tenebrosul subiect al abuzului psihiatric practicat sub supervizarea Securității (http://www.memoria.ro/marturii/perioade_istorice/perioada_comunista/represiunea_psihiatrica_in_romania_comunista/2107/)

UM 0225. Poliţia politică a exilului românesc

 Despre UM 0225 din cadrul fostului Departament al Securităţii Statului se ştiu foarte puţine. Nu s-a scris mai nimic în toţi aceşti ani şi nu fără motiv pentru că sub enigmaticul indicativ s-a ascuns, înainte de 1989, una dintre cele mai nocive unităţi ale spionajului comunist. Spun „spionaj” pentru că în conformitate cu organigrama Securităţii unitatea făcea parte din Centrul de Informaţii Externe (CIE sau UM 0544). Nu ar trebui totuşi să vă lăsaţi păcăliţi de titulatura simandicoasă (în cazul în care vă număraţi printre cei care cred că spionajul ceauşist era altceva faţă de securitatea internă) căci atribuţiile ei de serviciu nu aveau deloc legătură cu spionajul. Aveau în schimb legătură cu poliţia politică. În ceea ce priveşte natura activităţii desfăşurate de ofiţerii care lucrau acolo, singura deosebire faţă de ceea ce făceau colegii lor de la direcţiile interne consta în faptul că „ţintele” nu erau românii din „marele penitenciar RSR”, ci aceia care reuşiseră să fugă din el. Emigranţii. Cei care îl „necăjeau” pe Ceauşescu, cu precădere în anii 80’, „defăimând realizările patriei noastre socialiste” (ca să folosesc o sintagmă clasică readusă, iată, astăzi, din nou la modă) Tocmai de aceea unitatea era cunoscută sub titulatura „Brigada Emigraţie” sau chiar şi mai explicit „Brigada Antiemigraţie”. Cu accentul pe „anti”.

 Deşi a căpătat indicativul 0225 în 1978 (indicativ sub care a funcţionat până în 1989) unitatea şi „linia ei de preocupare” nu erau deloc noi. Emigraţia română a fost obsesia constantă a regimului comunist încă de la instaurarea lui, motiv pentru care unităţile Securităţii care se ocupau de anihilarea ei au fost tot timpul considerate partea cea mai importantă a instituţiei. Fuga lui Pacepa din 1978 a determinat necesitatea reorganizării întregului „spionaj” comunist şi astfel din fosta Brigadă „F” (V3) a DIE (Direcţia de Informaţii Externe n.n.) au fost desprinse sectoarele 1-3,  care au constituit nucleul noii unităţi. Ea va figura în organigrama CIE sub numele de „Secţia a IV-a Emigraţie”. Conform notei interne nr. 00425/28.04.1980, ca urmare a „orientărilor” primite de la Nicolae Ceauşescu, unitatea s-a aflat de la data respectivă sub coordonarea directă a celebrului Nicolae Pleşiţă (general-locotenent, adjunct al ministrului de interne şi şef al CIE), o dovadă a importanţei acordate „preocupărilor” ei. Care au fost „faptele de arme” ale lui Nicolae Pleşiţă de-a lungul carierei sale în fruntea CIE nu cred că mai trebuie să amintesc. Atentate cu bombă, bătăi administrate dizidenţilor prin intermediul unor grupărilor mafiote şi ameninţări cu moartea la adresa celor care îl criticau din străinătate pe Ceauşescu. Deşi nu era implicată direct în executarea acestor acte de terorism internaţional, UM 0225 şi agenţii ei au jucat un rol foarte important. Informaţiile obţinute de colaboratorii unităţii în timpul misiunilor din exterior (schițe ale caselor unde erau invitaţi cu inima deschisă, rutina zilnică a „prietenilor”, planurile de viitor ale acestora, starea psihică, informaţii despre membrii familiei etc) au fost exploatate din plin în conceperea planurilor de anihilare a „emigranţiei ostile”.

Adresa de înaintare:

 Iată care erau „problemele, obiectivele şi acţiunile la nivelul CIE cu sediul (competenţa n.n.) la UM 0225” în anul 1981 

 Regulamentul pentru ”contracararea acţiunilor ostile RSR desfăşurate de centrele de propagandă din străinătate.”

 Prin „Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a Centrului de Informaţii Externe” aprobat de Comandantul Suprem la 2 octombrie 1978, Secţia a IV-a (compusă din cinci sectoare şi două grupe) trebuia să „asigure activitatea informativă şi de prevenire în rândul emigraţiei române şi de alte naţionalităţi, a grupărilor legionare şi cercurilor naţionalist-iredentiste şi pentru contracararea acţiunilor ostile RSR desfăşurate de centrele de propagandă din străinătate.”

Modul în care urma să acţioneze este explicit descris de articolele 22-28 din menţionatul „Regulament” după cum urmează:

„Art. 22) Iniţiază măsuri de cunoaştere, prevenire şi anihilare a activităţilor ostile desfăşurate împotriva ţării noastre de unele grupuri ale emigraţiei reacţionare, îndeosebi legionari şi alte elemente fasciste.

Art. 23) Iniţiază acţiuni informative pentru atragerea emigraţiei române pe poziţii loiale ţării noastre, de sprijinire a intereselor RSR în străinătate.

Art. 24) Iniţiază înfiinţarea de organizaţii şi asociaţii ale românilor de peste hotare, editarea de publicaţii, formarea de consilii parohiale în jurul bisericilor româneşti şi alte acţiuni menite să atragă emigraţia în promovarea şi susţinerea intereselor politice, economice, tehnico-ştiinţifice şi culturale ale RSR în străinătate.

Art. 25) Acţionează, prin măsuri informativ-operative specifice, pentru cunoaşterea activităţii organizaţiilor, asociaţiilor şi cercurilor emigraţiei maghiare îndreptată împotriva ţării noastre. Prin măsuri combinative asigură din timp cunoaşterea, prevenirea şi contracararea acţiunilor de subminare a intereselor statului român, iniţiate şi duse de către elementele iredentiste maghiare.

Art. 26) Întreprinde acţiuni informative pentru atragerea pe poziţii loiale ţării de origine, îndeosebi a saşilor, şvabilor, germanilor, evreilor şi grecilor plecaţi din România şi asigură contracararea acţiunilor ostile ale acestei emigraţii împotriva ţării noastre.

Art. 27) Acţiunile deschise, publice ce se vor întreprinde pentru prevenirea, anihilarea şi contracararea acţiunilor duşmănoase la adresa ţării noastre, precum şi de atragere a emigraţiei pe poziţii loiale României, se vor realiza prin folosirea posibilităţilor de care dispune asociaţia România, alte instituţii de stat precum şi comitete şi organizaţii ale emigraţiei.

Art. 28) Prin metode şi mijloace adecvate trimite în misiuni şi implantează, nelegal, în spaţiile şi obiectivele stabilite, cadre şi surse folosind identităţi legendate şi alte căi specifice.

 Trimiterile în astfel de misiuni se vor face cu respectarea riguroasă a regulilor de conspirativitate şi de păstrare a secretului, fiind cu desăvârşire interzisă cunoaşterea de către alte cadre decât cele strict stabilite a identităţii persoanelor care primesc asemenea misiuni, precum şi a ţărilor şi obiectivelor în care se implantează.”

 Consider că nu este nevoie de comentarii sau adăugiri suplimentare faţă de prevederile explicite ale documentului citat. O singură menţiune, pentru a evita eventualele confuzii. Emigraţia legionară, care ar putea părea la prima vedere obiectivul principal şi perfect legitim al UM 0225, a fost în realitate cel mai puternic şi vechi aliat (depăşind cu foarte puţin Biserica Ortodoxă, cu ale ei „feţe bisericeşti” trimise în misiuni de capturare a episcopiilor şi congregaţiilor de credincioşi din străinătate) pe care Securitatea l-a avut în afară. De aceea, „elementele legionare şi fasciste” împotriva cărora se mobiliza în anii 80’ UM 0225, nu mai erau, de fapt, reprezentate decât de cei câţiva legionari radicali (simiştii) risipiţi prin Spania şi Portugalia şi care nu mai aveau, în realitate, absolut nicio relevanţă pentru nimeni. În schimb şablonul „legionar-fascist” era aplicat oricărui emigrant care acţiona (prin ieşiri publice, proteste etc) împotriva regimului de la Bucureşti. De exemplu, s-a aplicat inclusiv postului de radio „Europa Liberă”, caracterizat, nu o dată, de către Securitate ca fiind o „oficină fascistă”.

 Următoarele două liste, povestea publicării  şi miza demersului

 Voi continua această serie cu publicarea a încă două liste. Prima îi conţine pe colaboratorii care în urma acţiunii de actualizare a datelor despre care am vorbit au fost scoşi din evidenţa UM 0225 în anul 1985  (dar au fost colaboratorii unităţii până la data respectivă). A doua listă priveşte surse şi persoane de influenţă din rândul emigraţiei originare din România şi stabilite în SUA şi Canda. Tot nume sonore.

Merită spusă, cred, și povestea modului în care am reușit să public aceste liste într-o variantă accesibilă publicului și nu într-una cu numele acoperite de o bandă neagră („anonimizată” este termenul de specialitate) așa cum în mod total lipsit de suport legal mi-au fost eliberate inițial de către Serviciul Cercetare al CNSAS. O fac pentru toți cercetătorii acredidați la CNSAS care s-au lovit de-a lungul anilor de această problemă și au semnalat-o fără să primească vreodată un răspuns. Vor afla astfel care le sunt drepturile legale și că ele au fost încălcate arbitrar strict datorită incompetenței și faptului că (așa cum am mai spus și cu altă ocazie) în CNSAS un etaj deconspiră Securitetea, în vreme ce altul o apără.

Cât despre miza demersului meu, ea nu este legată, aşa cum am spus, exclusiv de dezvăluirea listelor, ci de faptul că poate a venit momentul, dacă tot împlinim 100 de ani de existență ca națiune, să avem o discuție serioasă despre ce anume mai reprezintă deconspirarea Securității astăzi. Întrebarea pe care vreau să o pun cu acest prilej este dacă după 18 ani de jumătăţi de măsură şi adevăruri preambalate (asimiltate fără judecată tocmai pentru că sunt uşor digerabile), de manipulări ale post-securismului şi de băgare a gunoiului sub preş avem vreo intenţie să o facem aşa cum trebuie. Sau să ne prefacem în continuare că totul este cum nu se poate mai bine şi că am rezolvat problemele trecutului, prezentului şi viitorului?

Conform ordinului 000166880/01.02.1979, UM 0503 avea misiunea de a „organiza, păstra şi perfecţiona sistemul de evidenţă operativă, de a analiza, prelucra şi furniza unităţilor operative, în interesul muncii, date şi informaţii despre persoanele care fac obiectul activităţii de informaţii externe.” Cartoteca CIE era complet separată de CID (Centrul de Informare şi Documentare) care era folosit de unităţile interne ale Securităţii.

Distribuie Distribuie Comentarii