Nuclear: Rusia îşi suspendă participarea la INF şi va dezvolta rachete hipersonice (Putin)

Nuclear: Rusia îşi suspendă participarea la INF şi va dezvolta rachete hipersonice (Putin)

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat sâmbătă că ţara sa îşi suspendă participarea la INF (Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare semnat în 1987 între Washington şi Moscova) în ripostă la decizia SUA de a se retrage din acest tratat şi care a intrat în vigoare în aceeaşi zi, relatează AFP.


''Partenerii noştri americani au anunţat că îşi suspendă participarea la acord şi noi o suspendăm la rândul nostru'', a spus Putin în timpul unei întâlniri cu miniştrii Afacerilor Externe şi Apărării, Serghei Lavrov şi Serghei Şoigu.

Rusia nu va mai lua iniţiativa negocierilor privind dezarmarea cu SUA, a adăugat şefului statului rus, citat citat de agenţiile de presă ruseşti.

"Vom aştepta ca partenerii noştri (americani) să aibă suficientă maturitate pentru a avea un dialog de la egal la egal şi semnificativ cu noi pe acest subiect important", a declarat liderul de la Kremlin.

Potrivit Reuters, Putin a menţionat că ţara sa va începe să lucreze pentru crearea unor noi rachete, inclusiv hipersonice, şi le-a cerut miniştrilor să nu iniţieze negocieri de dezarmare cu Washingtonul.

Statele Unite ale Americii au anunţat că se retrag de sâmbătă din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare semnat în 1987 cu Rusia, pe care o acuză că a încălcat acest acord, precizând că vor "notifica oficial Moscova şi alte părţi din tratat" în ce priveşte această retragere, care va intra în vigoare peste şase luni, perioadă în care aşteaptă ca Rusia să revină "în mod complet şi verificabil la respectarea tratatului, distrugând rachetele, lansatoarele şi echipamentele asociate care îl încalcă".

"Altfel, tratatul va lua sfârşit", a explicat într-o conferinţă de presă la Departamentul de Stat şeful diplomaţiei SUA, Mike Pompeo, care a menţionat că Washingtonul este "gata" să continue discuţiile cu Moscova privind controlul armamentului.

În centrul conflictului se află noua rachetă rusească Novator 9M729, capabilă să transporte focoase nucleare şi care potrivit Washingtonului şi NATO încalcă prevederile tratatului, având o rază de acţiune de peste 500 de km. Luna trecută, Washingtonul a dat Moscovei un ultimatum de 60 de zile pentru a se conforma tratatului, cerând distrugerea rachetei, avertizând că în caz contrar la 2 februarie va declanşa procedura de retragere din acord.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…