„Nu voi mai prelungi niciun contract, cu nicio firmă cu acționariat austriac”/Primul patron important din România care „ridică piatra”

„Nu voi mai prelungi niciun contract, cu nicio firmă cu acționariat austriac”/Primul patron important din România care „ridică piatra”

Administratorul companiei Elit SRL Cugir, Voicu Vușcan, unul dintre cei mai mari producători de mezeluri din România, susține că nu va mai prelungi niciun contract, cu nicio firmă cu acționariat austriac, dacă Austria se va opune aderării României la spațiul Schengen.

„Dacă se întâmplă ceea ce toată lumea prefigurează, după ziua de astăzi, nu îmi va fi dor de Viena, de ski în Austria, de OMV, Petrom, Omniasig, Raiffaisen, BCR, Pfanner, Atomic, Fischer, Frey Wille, Julius Meinl, Humanic, Red Bull, Swarovski. Am fost buni 30 de ani să plătim dobânzi băncilor austriece, să le dăm pe nimic petrol, gaze și păduri, să cheltuim la Parndorf și ski în Austria.

De la 1 Ianuarie, nu voi mai prelungi niciun contract, cu nicio firma cu acționariat austriac. Poate această palmă, pe care o luăm azi, va reuși să ne trezească, și să nu mai fim acel popor de tâmpiți, despre care vorbea Petre Țuțea”, a transmis omul de afaceri din județul Alba.

”În Schengen sau în afara lui, pentru majoritatea dintre noi nu contează prea mult, nu ne schimbă viață în niciun fel, dar dacă ne simțim mândri că suntem români, este momentul să întoarcem foaia, și să lovim fiecare dintre noi, cu armele pe care le avem”, a completat managerul Elit.

Austria a rămas singura țară care se opune aderării României la spațiul Schengen după ce Olanda și Suedia și-au dat acordul. Problema va fi tranșată joi, 8 decembrie, în Consiliul JAI.


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA