Nu vin vești bune/Rusia ar fi început să livreze Iranului sisteme de apărarea aeriană avansate
Rusia ar fi început să livreze echipamente de apărare aeriană şi radare avansate Iranului, ca răspuns la o solicitare a autorităţilor de la Teheran, informează marţi publicaţia americană New York Times, citând surse iraniene, inclusiv un membru al Corpului Gardienilor Revoluţiei (IRGC). Informația apare în contextul vizitei la Teheran a fostului ministru al apărării rus Serghei Şoigu, un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, pe fondul tensiunilor în creştere în Orientul Mijlociu, după ce Iranul a ameninţat cu o ripostă împotriva Israelului pentru asasinarea liderului politic al grupării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, săptămâna trecută la Teheran, informează marţi postul de televiziune israelian i24News şi portalul Ynet, citate de Agerpres.
Cu ocazia întâlnirii avute luni cu Serghei Şoigu, în prezent secretar al Consiliului Securităţii Rusiei, noul preşedinte iranian Masoud Pezeshkian a exprimat dorinţa ţării sale de a consolida relaţia cu Rusia, pe care a calificat-o drept „partener strategic”. „Rusia face parte dintre ţările care a susţinut naţiunea iraniană în momente dificile”, a afirmat el, conform unor media de stat de la Teheran.
La rândul său, Serghei Şoigu l-a asigurat că Rusia este pregătită „să coopereze pe deplin cu Iranul în diferite domenii”.
Preşedintele iranian a profitat de această ocazie pentru a critica acţiunile Israelului în Fâşia Gaza şi eliminarea liderului politic al grupării palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, miercurea trecută la Teheran, calificându-le drept „încălcări flagrante ale legilor şi reglementărilor internaţionale”. El a subliniat de asemenea că poziţiile comune ale Iranului şi Rusiei în favoarea unei lumi multipolare „vor conduce, cu siguranţă, la o mai mare securitate şi pace mondială”.
Iranul atribuie Israelului moartea lui Haniyeh, ucis miercurea trecută după ceremonia de învestire a preşedintelui Masoud Pezeshkian la Teheran, deşi guvernul de la Tel Aviv nu şi-a asumat acest atentat, spre deosebire de eliminarea cu o zi înainte a lui Fuad Shukr, comandant de rang înalt al grupării şiite pro-Iran din Liban, Hezbollah, într-un atac asupra unei clădiri de la o periferie a Beirutului.
„Rusia are probleme financiare şi, deşi menţine legături economice şi culturale cu Israelul, Moscova nu poate să-şi permită să respingă cererea de ajutor din partea Iranului, căci se bazează în mare măsură pe dronele iraniene în războiul său în Ucraina”, a declarat un responsabil din cadrul unei companii israeliene de consultanţă pe probleme de securitate şi serviciile de informaţii, citat de Ynet.
Moscova, care a sprijinit pe larg gruparea palestiniană Hamas şi pe aliaţii săi după masacrul comis de aceasta în comunităţi din sudul Israelului la 7 octombrie, a condamnat eliminarea lui Haniyeh şi a cerut tuturor părţilor să evite acţiunile care ar putea duce la un război regional mai extins în Orientul Mijlociu, amintesc media israeliene citate.
Responsabili din serviciile de informaţii occidentale afirmă că legăturile între Moscova şi Teheran reprezintă o cooperare strategică aprofundată, motivată de ofensiva rusă avansată în Ucraina şi dependenţa Rusiei de armele iraniene.