Nu va exista un al doilea referendum privind Brexit-ul, afirmă purtătorul de cuvânt al premierului britanic

Nu va exista un al doilea referendum privind Brexit-ul, afirmă purtătorul de cuvânt al premierului britanic

Nu va exista un al doilea referendum privind Brexit-ul, a declarat luni purtătorul de cuvânt al premierului britanic Theresa May, reafirmând convingerea acesteia că planul ei de a părăsi Uniunea Europeană este singura modalitate de a obţine o înţelegere care îndeplineşte obiectivele guvernului britanic, relatează Reuters.

"Publicul britanic a votat să părăsească Uniunea Europeană. Nu va mai fi un al doilea referendum ... indiferent de circumstanţe", a declarat purtătorul de cuvânt.

Premierul britanic Theresa May i-a atenţionat pe membrii Partidului Conservator pe care îl conduce că s-ar putea să nu mai aibă loc niciun Brexit dacă ei îi resping planul privind ieşirea din Uniunea Europeană, menţionează dpa.

Theresa May a încercat săptămâna trecută să-şi promoveze planul pentru un acord de comerţ liber cu UE post-Brexit şi s-a confruntat în acelaşi timp cu demisia ministrului pentru Brexit, David Davis, şi a ministrului de externe, Boris Johnson, precum şi cu critici din partea preşedintelui american Donald Trump. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA