Nu sunt semne bune deloc! / Șeful de Stat Major cere Armatei britanice să se pregătească de război în Europa
Șeful armatei britanice, generalul Patrick Sanders, le cere militarilor să se pregătească de război în Europa, cu Rusia, scrie Newsweek .
Sanders, care are 56 de ani, apreciază că în întreaga sa carieră militară nu a existat o amenințare la adresa păcii și a democrației atât de puternică precum cea reprezentată de ambițiile expansioniste ale lui Putin, arată The Times, care citează un discurs pe care șeful armatei britanice îl ține în fața unui think-tank din Londra.
Generalul britanic avertizează că acesta este „momentul 1937” și va cere armatei să se pregătească de lupte urbane. Anul 1937 este considerat un an crucial în evoluțiile care au dus la declanșarea celui de-al doilea război mondial.
„Nu suntem în război, dar trebuie să acționăm rapid, astfel încât să nu fim atrași într-unul din cauza eșecului de a limita expansiunea teritorială. . . Voi face tot ce îmi stă în putere pentru a mă asigura că armata britanică își joacă rolul în evitarea războiului.
În toți anii mei în uniformă, nu am cunoscut o amenințare atât de clară la adresa principiilor suveranității și democrației și a libertății de a trăi fără teama de violență, precum agresiunea brutală a președintelui Putin și ambițiile sale expansioniste”, este mesajul șefului statului major al armatei britanice. Sanders a preluat această funcție în iunie 2022.
El a arătat că Rusia va fi o amenințare și mai mare pentru Europa după războiul din Ucraina. Sanders a explicat că, deși armata rusă va fi slăbită pentru o vreme, Putin a anunțat deja ambițiile sale de a reface granițele vechii Rusii.
Înainte ca Putin să invadeze Ucraina, Marea Britanie plănuia să își reducă forțele armate la doar 72.500 de oameni, în 2025.
Totuși, un ministru din cabinetul Boris Johnson a spus că Putin ar fi „nebun” să încerce să atace NATO.