„Nu puteam să respir, aveam dureri îngrozitoare”/Fostă Miss România, la un pas să fie mutilată de falsul medic stomatolog sirian reținut în București

„Nu puteam să respir, aveam dureri îngrozitoare”/Fostă Miss România, la un pas să fie mutilată de falsul medic stomatolog sirian reținut în București

Sirianul care lucra ca medic stomatolog într-un cabinet din Sectorul 5 al Capitelei fără a avea aviz de liberă practică este Laila Ahmad, potrivit unor surse Ziare.com. El și-a desfășurat activitatea în clinica Dental Check.

Potrivit avocatului Adrian Cuculis, pe numele acestuia și al altui sirian a fost depusă o plângere penală din 2022, după ce ”aproape că au mutilat-o pe fosta Miss România.”

”Medicii” falși care aproape că au mutilat-o pe fosta Miss România și împotriva cărora am depus încă de anul trecut plângere penală, au fost reținuți de către polițiști. Amintesc că fosta participantă Miss România risca să fie mutilată din pricina infecției provocate de extracțiile efectuate fără respectarea regulilor de igienă sanitară, practicate de către persoane ce pretindeau că sunt medici dentiști. Motivul pentru care a apelat la aceștia a fost acela că erau bine promovați online cu privire la stomatologia de urgență în afară orelor normale de program”, a transmis vineri, 31 martie, avocatul.

Calvarul prin care a trecut Larisa

La finalul anului trecut, Larisa, fostă Miss România și concurentă la ”Insula Iubirii”, a povestit ce a pățit de la o durere de măsea. Tânăra a mers la cabinetul care este deschis non-stop, unde a fost primită de o persoană care i-a spus că este medic şi care a decis să îi scoată măseaua, fără să-i facă radiografie sau o altă investigaţie. A doua zi după intervenţie, ea s-a simţit rău.

”Am crezut că e normal ce aveam. Am stat aşa o zi şi ceva. A început să mi se umfle toată faţa. Am revenit la doctor timp de trei sau patru zile. Mi s-a spus că sunt în regulă, că aşa trebuie să fie.

Nu am mai crezut ţinând cont că îmi zicea să iau doar paracetamol, dar eu defapt mă simţeam din ce în ce mai rău şi nu puteam să respir, nu puteam să vorbesc, să mănânc absolut nimic şi aveam dureri îngrozitoare”, a declarat Larisa, potrivit Antena3 .

După patru zile, tânăra s-a dus să îi ceară părerea și altui medic. Pentru că infecția se extinsese sub mandibulă, spre gât, a fost operată de urgenţă.

După ce și-a revenit, a revenit la clinica respectivă pentru a cere explicații.

”Cum a auzit de poliţie. a părăsit clinica, s-a îmbrăcat şi a fugit”, a mai declarat fosta Miss România.

Tânăra a depus o plângere împotriva clinicii.



populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!