„Nu-mi vine să cred că am refuzat Bayern”/Culisele transferului lui Radu Drăgușin la Tottenham
Radu Drăgușin a ajuns la Londra pentru a semna cu Tottenham, iar impresarul Florin Manea a oferit detalii despre transferul fundașului român.
Bayern Munchen a oferit mai mulți bani, dar Tottenham este pasul corect în carieră - impresarul lui Radu Drăgușin
Bayern Munchen a intrat pe fir pe ultima sută de metri, iar agentul fotbalistului spune că decizia de a alege pe Tottenham a fost una foarte dificilă, dar reprezintă pasul corect pentru cariera lui Drăgușin (21 de ani).
„După vizita medicală se va oficializa. Azi dimineață (miercuri - n.r.), la ora 8, s-a luat decizia. Noi eram hotărâți să mergem la Tottenham, dar a venit oferta de la Bayern. Și ne-am oprit în loc. Eram în drum spre aeroport. Am zis că trebuie să ne gândim bine și să evaluăm.
Nu îmi vine să cred că am refuzat Bayern. Dar asta e decizia. Am luat-o cu Radu și familia lui. I-am anunțat pe cei de la Bayern că asta e decizia. Poate pe viitor vom ajunge din nou acolo. Suntem bulversați. Să refuzi Bayern...
Dar a fost ce și-au dorit Radu și familia lui. E fericit. Mergem la Tottenham! Decizia am luat-o dimineață. E greu să ai de făcut asemenea alegere. Bayern l-a dorit insistent, dar oferta oficială a venit în ultima noapte.
Erau mai mulți bani de la Bayern, dar a zis că acesta e pasul corect în carieră. Am stat toată noaptea să ne gândim, să vedem care sunt plusurile și minusurile. Și Napoli și AC Milan l-au vrut. Dar el a dorit de mic să joace în Premier League.
Au fost mulți care nu credeau că refuzăm Bayern. Era destul de mare diferența. Probabil că încă jumătate în plus. Dar nu contează sumele. Nu au fost niciodată o prioritate. Mereu vom alege pașii care credem că sunt corecți. Cred că a cântărit că mereu și-a dorit să ajungă în Premier League.
Tottenham era cam departe de ce voia Genoa, dar am zis că dacă se înțeleg, vom alege Tottenham. Dacă nu, înseamnă că așa a vrut Dumnezeu. Tottenham a făcut eforturi mari. Îl vor pe 6 ani și jumătate acum. Avem ofertă pe 5 ani și jumătate. Mai sunt mici detalii de pus la punct. dar 99% suntem înțeleși.
Cu antrenorul a vorbit de trei ori. Chiar și aseară l-a sunat, când erau negocierile în impas, Dar acum răsuflăm ușurați. Suntem bucuroși, Patronul și directorul sportivi erau foarte bucuroși. Au lucrat amândoi foarte mult. Până la 3 dimineața au lucrat ca să ajungă la acord.
Teoretic poate debuta pe 14 (ianuarie, la meciul cu Manchester United - n.r.). Sunt 4 zile, dar e pregătit. Completăm actele și vom vedea ce va fi după. Nu știu programul” - Florin Manea, impresarul lui Radu Drăgușin, într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor .
De știut:
- Conform lui Gianluca Di Marzio (jurnalist experimentat în domeniul transferurilor), Genoa va primi 25 de milioane de euro, la care se pot adăuga alte 6, sub formă de bonus. Contractul lui Drăgușin cu Tottenham va fi unul valabil până pe 30 iunie 2029.
- 19 meciuri, două goluri și un assist sunt cifrele lui Radu Drăgușin în actuala ediție a Serie A.
- În vârstă de 21 de ani, Drăgușin are, conform Transfermarkt, o cotă de piață de €20 milioane.
- După disputarea a 20 de etape din Premier League, Tottenham se află pe locul 5, cu 39 de puncte. Liderul Liverpool are 45.