„Nu mă gândeam că o să pierd tot”. Schema Nordis, folosită și de alți dezvoltatori imobiliari din țară

„Nu mă gândeam că o să pierd tot”. Schema Nordis, folosită și de alți dezvoltatori imobiliari din țară

Schema din spatele escrocheriei ieșite la iveală în cadrul Nordis pare o practică uzuală în rândul multor dezvoltatori imobiliari din țară. Și în alte orașe mari, cumpărători de bună credință au constatat cu stupoare că și-au dat toate economiile pe apartamente care fuseseră deja vândute.

Sunt multe cazuri în care cumpărătorii au fost înșelați de dezvoltatori. FOTO Shutterstock

Sunt multe cazuri în care cumpărătorii au fost înșelați de dezvoltatori. FOTO Shutterstock

Grupul Nordis , acuzat ca ar fi vândut din faza de proiect aceeași locuință de două ori nu e singurul care a recurs la această schemă, potrivit unui reportaj Pro TV .

Dintr-o înșelătorie similară, un dezvoltator din Alba Iulia (avocat suspendat din profesie, în trecut consilier local, subprefect și candidat la primărie și la Senat) a obținut peste 12 milioane de euro.

La Cluj, zeci de persoane așteaptă să fie despăgubite după ce au le-au dat bani unor constructori, dar n-au mai primit niciodată apartamentele pentru care au semnat contracte.

Probleme similare au fost semnalate și la Iași, iar exemplele ar putea continua.

Ce s-a întâmplat la Alba Iulia

În Alba Iulia, 41 de apartamente ale unui bloc din centrul orașului municipiu au fost vândute de mai multe ori, în total, către 251 de persoane, spun anchetatorii.

Blocul a fost ridicat de o firmă deținută de Ovidiu Jidveian - un avocat de 44 de ani, suspendat din profesie, care i-a indus în eroare pe cumpărători cu promisiuni de vânzare încheiate la notar.

Oamenii au plătit de la câteva zeci de mii până la 200.000 de euro, dar n-au ajuns niciodată proprietari ai apartamentelor pentru care au semnat documente.

„Ne-a prezentat apartamentul, ne-a povestit care este politica, să îi băgăm 50.000, adică un avans de 90% ca să ne facă un preț convenabil, că în luna octombrie ni-l dă gata la cheie” , a povestit, pentru ProTV, Cristian Palco, unul dintre păgubiți.

Bărbatul spune că apartamentul pentru care a plătit a mai fi fost vândut la alte patru sau cinci persoane. Acum încearcă să își recupereze banii.

Păgubiților nu le-a mai rămas decât să depună plângeri la Poliție. În luna mai 2024, Ovidiu Jidveian a fost arestat preventiv.

Prejudiciul creat de el a fost evaluat la peste 12 milioane de euro, dar nu poate fi recuperat, pentru că dezvoltatorul a pierdut banii câștigați la jocuri de noroc și în investiții speculative.

Între timp, Jidveian a fost plasat în arest la domiciliu, a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției și a fost de acord să meargă la închisoare și să plătească o amendă penală de 27.000 de lei.

Acordul de recunoaștere al lui Jidveian urmează să fie analizat de Curtea de Apel Cluj în câteva zile.

Situație similară și la Iași

Peste 150 de familii se consideră victimele unei înșelătorii imobiliare întreprinse de un alt dezvoltator, în Iași.

Oamenii au cumpărat, încă din faza de proiect, locuințe în două ansambluri rezidențiale, dar nu se pot muta în ele pentru că dezvoltatorul a cerut insolvența.

Am știut că în spatele proiectului se află un notar și asta ne-a dat încredere pentru a achita toată suma”, spune, pentru ProTV, Ionela Stoica, păgubită:

Administratorul special al firmei, Alexandru Costea, explică care este situația în acest moment:

Niciun antecontract nu a fost denunțat, ele rămân perfect valabile, ele își produc efectul și în momentul acesta, chiar dacă suntem în insolvență”.

Și nu sunt singurele exemple de cumpărători de bună credință au fost înșelați de abilitatea dezvoltatorilor, potrivit Pro TV .

Au dat bani grei să locuiască în „blocurile turceşti”

Astfel de scheme nu sunt noi. Merită amintit în acest sens un caz din Galați, relatat de „Adevărul” în urmă cu câțiva ani și încheiat în instanță: De la o avere estimată la peste 100 de milioane de euro, dezvoltatorii Ahmet şi Osman Hoş au ajuns să dea socoteală în trei dosare penale pentru înşelăciune, evaziune fiscală, răpire şi şantaj. Paguba s-a ridicat la peste 12 milioane de euro, din care 10 milioane de euro datoria către 90 de cumpărători de apartamente care existau doar pe hârtie.

Cumpărătorii au achitat în avans sume cuprinse între 90.000 şi 120.000 de euro – adică peste 10 milioane de euro în total – în speranţa că vor locui în „blocurile turceşti” .

Cei mai mulţi dintre ei şi-au vândut apartamentele vechi şi au făcut şi credite bancare pentru a face rost de bani.

Din păcate, lucrurile s-au dovedit cu totul altfel decât păreau. La scurt timp după ce blocurile au ajuns în faza „la roşu” lucrările au fost oprite, iar patronii turci au dispărut.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cum, mă, Căcărău candidat la președinție? E tot ce v-a băznit mintea? / Co-autor la tentativa de lovitură de stat din 2012, nu mai are job de zece ani..…

2 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

3 Foarte interesant!

4 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

5 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…