„Nu mă așteptam să fac așa urât, că am o vârstă”

„Nu mă așteptam să fac așa urât, că am o vârstă”

Emil Grădinescu și Costi Mocanu au fost criticați după comentariul de la partida Israel - România.

Printre cei care au desființat comentariul a fost și CTP: "Un rol decisiv în calificare mi se pare că au avut cei doi comentatori tv, care au dat cu gura patriotic din răsputeri la meciul Israel-România – fără ei, pierdeam. Cred că este imperios necesar ca toate confruntările naţionalei de la turneul final din Germania să fie heirupite de aceiaşi", a transmis CTP, pe Facebook.

Emil Grădinescu și-a autoanalizat prestația:

"Au fost şi acuze, au fost şi aprecieri. Scuzaţi răguşeala, de la patriotism. Ştiu protestatarul-tip. Este fie estetul ăla căruia îi pute fotbalul şi care normal că nu face parte din fotbal şi nu-i place, îi miroase şi îl şochează. Fie e vorba despre diverşi prieteni de prin presă, fie alţi prieteni de la CSA Steaua, care atacă în grup.

Ce pot spune e ce mi-a zis un prieten foarte bun, căruia i-am zis să fie sincer, că noi ne-am cam pierdut minţile pe acolo. A fost golul ăla la început, cu egalarea din minutul 10, cu multe evenimente.

Cu Puşcaş lovit în cap şi arbitrul care n-a văzut şi am sărit în picioare şi am zis opreşte meciul, cu bară, ratări... Un meci care te-a ţinut în unghii acolo la postul de comentator.

Uşor, uşor pe măsură ce te apropii de meci e linia de finish şi vrei să fie bine şi de aici nici nu mai ştiu ce am zis. Nu mă aşteptam să fac aşa urât, că am o vârstă şi i-am zis lui Costi (n.r. - Mocanu) să fim obiectivi şi uite că nu s-a întâmplat, că din minutul 2 s-a dus naibii tot planul.

O să vină alţii şi o să zică că am făcut mişto de ei cu Elveţia, dar tot din suferinţă a fost. Aici n-aş vrea să aduc în discuţie diverse opinii mai mult sau mai puţin competente. Pupa-ţi-aş picioarele şi adidaşii tăi (n.r. - râde)...", a spus Emil Grădinescu, la Orange Sport.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri