Novak Djokovic, calificat în sferturile de la Wimbledon după trei seturi
Victoria de luni seară înseamnă pentru Novak Djokovic a 15-a calificare în sferturile de finală la Wimbledon și 60-a oară când joacă la turnee de Grand Slam în total.
Novak Djokovic a fost omul zilei la Wimbledon. Foto arhivă
În ciuda îngrijorărilor sale că nu este la potenţialul îu maxim, după operaţia pe care a suferit-o la menisc în urmă cu o lună, jucătorul de tenis sârb a fost într-o formă excelentă în meciul contra lui Holger Rune, a cărui miză era calificarea în sferturile de finală de la Wimbledon.
Deşi prima sa săptămână la acest important turneu a părut mai ezitantă, luni a fost extrem de decis şi a câştigat fără emoţii, în doar trei seturi din cinci, în minimum de seturi, în faţa unui adversar de top, danezul Holger Rune, scor 6-3, 6-4, 6-2.
Cei doi sportivi s-au mai întâlnit în cinci meciuri directe, dar niciodată pe teren cu iarbă, tenismanul danez reuşind să câştige două meciuri, lucru care îi dădea oarecare speranţe în ceea ce priveşte calificarea în sferturi.
Nu a fost însă aşa, pentru că Nole a jucat impecabil şi chiar s-a impus mult mai uşor decât se aşteptau unii dintre specialişti. Acum el este la doar trei meciuri distanţă de a cuceri cel de-al optulea său trofeu la Turneul de la Wimbledon.
În meciul pentru semifinale, care se va desfăşura miercuri, 10 iulie, Novak Djokovic va întâlni un alt jucător de top, pe Alex de Minaur, care este, de altfel, singurul jucător rămas în competiție care nu a pierdut niciun set până acum. Se anunţă un meci frumos şi extem de interesant, în ciuda faptului că Alex de Minaur părea destul de îngrijorat de condiţia sa fizică după accidentarea pe care a suferit-o în partida cu Arthur Fils.
Novak Djokovic şi australianul Alex de Minaur s-au confruntat de trei ori, iar raportul victoriilor a fost de 2 la 1 în favoarea jucătorului sârb.
Sursa: adevarul.ro