Noul val pandemic lovește puternic Europa. Spania devine prima țară din UE cu peste un milion de infectări. Cehia revine la carantină

Noul val pandemic lovește puternic Europa. Spania devine prima țară din UE cu peste un milion de infectări. Cehia revine la carantină

Spania este prima țară din Uniunea Europeană care depășește pragul de un milion de infectări cu noul coronavirus. Franța se apropie și ea de această cifră dramatică și se gândește la noi restricții. În Italia a fost atins un nou record al infectărilor într-o singură zi, iar Cehia are cea mai accelerată rată de îmbolnăvire, scrie Digi24 .

Spania a trecut de acest prag după un nou record, de aproape 17.000 de cazuri în 24 de ore.

Spania, care numără circa 47 de milioane de locuitori, este cea de a şasea ţară din lume care atinge acest prag de un milion de cazuri, după SUA, India, Brazilia, Rusia şi Argentina, potrivit unei numărători efectuate de AFP plecând de la surse oficiale.

Al doilea val al pandemiei de COVID-19 s-a soldat cu mai puţini morţi decât primul, între martie şi aprilie, la vârful pandemiei, când Spania înregistra peste 800 de morţi pe zi. În plus, vârsta medie a pacienţilor contaminaţi a scăzut.

Dar, în condiţiile în care personalul medical se teme de o nouă saturaţie a spitalelor, ministrul sănătăţii, Salvador Illa, a declarat că guvernul se gândeşte la noi măsuri restrictive, printre care şi impunerea unei interdicţii de circulaţie, cum au făcut-o deja Franţa, Belgia, Slovenia şi Italia, în două regiuni.

"Vom avea săptămâni foarte dificile, vine iarna, al doilea val nu mai este o ameninţare, este o realitate în toată Europa", a avertizat Illa, care a adăugat că guvernul este "deschis la toate propunerile" pentru limitarea contagierilor.

Franța se apropie de un milion de infectări și se iau în calcul noi restricții

Franța se apropie de un milion de infectări, după ce a raportat ieri aproximativ 27.000 de infectări.

Guvernul francez doreşte să poată aplica restricţii de circulaţie, de adunări şi privind deschiderea de localuri până cel puţin pe 1 aprilie 2021, pentru a opri răspândirea noului tip de coronavirus, potrivit unui proiect de lege prezentat miercuri la Consiliul de Miniştri al Franţei.

Aceste restricţii, ce s-ar putea aplica pe întreg teritoriul sau în unele regiuni, vor fi adaptate în funcţie de intensitatea epidemiei.

După un prim val care a făcut 30.000 de morţi în primăvară şi măsuri de izolare impuse la nivel naţional timp de două luni, Franţa trece în prezent printr-un al doilea val de epidemie. În prezent, 2.168 de persoane sunt la terapie intensivă sau reanimare, cel mai mare număr de la mijlocul lui mai, iar 33.885 au murit de COVID-19 de la începutul epidemiei.

Începând de sâmbătă, circa 20 de milioane de francezi sunt sub incidenţa  interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii, de la 21:00 la 06:00.  Alte câteva departamente vor intra în alertă maximă joi şi noi metropole vor fi vizate de această interdicţie.

Franţa se află în stare de urgenţă sanitară, restabilită prin simplu decret, în vigoare până pe 16 noiembrie. Extinderea ei dincolo de o lună de zile necesită un vot în parlament.

Număr record de contaminări într-o singură zi, în Italia

Situația nu este mai bună nici în Italia care a înregistrat peste 15.000 de cazuri într-o zi, un record de la debutul pandemiei.

Guvernul a decis să pună sub carantină capitala, Roma, și două regiuni:  Lombardia  și Campania. 

Lombardia amenință să devină din nou un mega focar de coronavirus. Într-o singură săptămână, între 12 și 19 octombrie, numărul pacienților internați a crescut cu 145%, iar al celor care ajung la terapie intensivă, cu 126%.

Ministrul german al Sănătății, infectat cu noul coronavirus

În Germania,  ministrul sănătății s-a infectat  cu noul coronavirus și este în izolare.

Deşi rata infectărilor cu noul coronavirus este în Germania mai mică decât în mare parte a Europei, numărul contaminărilor a crescut mult în ultimele zile şi a ajuns sâmbătă la un record zilnic de 7.830, potrivit Institutului Robert Koch.

Cehia, cea mai accelerată creştere a infectărilor din Europa

Cehia a revenit la carantină, pentru a opri valul uriaș de infectări cu SARS-COV 2 din ultima perioadă. Țara înregistrează în ultimele săptămâni cea mai accelerată creştere a numărului de contaminări din Europa.

Guvernul de la Praga  a ordonat suspendarea activității magazinelor și serviciilor neesențiale. Ieșirea din casă mai este permisă doar pentru a merge la serviciu, la cursuri sau la medic.

"Aceste măsuri, chiar dacă sunt unele dure şi împovărătoare pentru populaţie, sunt absolut necesare", a declarat ministrul ceh al sănătăţii Roman Prymula.

Cel mai recent bilanț indică peste 11.000 de infectări într-o zi, la o populație de puțin peste 10 milioane.

Guvernul de la Budapesta caută soluții să mențină economia în funcțiune

Ungaria a înregistrat miercuri 1.423 de noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore, totalul infectărilor la nivel naţional ajungând la 50.180

"Virusul se răspândeşte cu repeziciune în Europa", se arată pe site-ul guvernului, adăugând că executivul de la Budapesta intenţionează să menţină economia în funcţiune şi să nu lase virusul să paralizeze viaţa de zi cu zi.

Numărul infectărilor în Polonia s-a dublat în trei săptămâni

Numărul total al cazurilor confirmate de COVID-19 în Polonia s-a dublat în mai puţin de trei săptămâni şi depăşeşte acum pragul de 200.000, a declarat Ministerul Sănătăţii polonez, anunţând un nou record zilnic de 10.040 de noi infectări.

Liderii celor 27 de state membre ale uniunii Europene au fost convocați la un summit on-line, pe 29 octombrie, în care vor discuta despre evoluția pandemiei.


Citește și:

populare
astăzi

1 De citit...

2 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

3 VIDEO Ucraina a lovit pentru prima dată Rusia cu rachete americane ATACMS!

4 Amante ale liderului celui mai periculos clan interlop din Capitală s-au bătut într-un club de fițe din Herăstrău

5 VIDEO Fostul polițist Viorel Teacă și-a publicat talonul de pensie, deși susținea că vrea să renunțe la acest drept