Noul spital de urgență se va numi „Sfântul Vasile cel Mare”. Va fi construit pe Șoseaua București-Târgoviște/DOCUMENT
Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a declarat luni intr-o conferinta de presa ca noul spital de urgenta care va fi construit pe Soseaua Bucuresti-Targoviste ar putea fi gata in 4-5 ani, constructia urmand sa inceapa anul viitor, potrivit Agerpres. Potrivit edilului, pana in prezent s-a realizat studiul de pre-fezabilitate si au inceput demersurile pentru elaborarea Planului de Urbanism Zonal, lucrarea urmand sa inceapa in octombrie anul viitor.
Prezentarea noului spital:
"In momentul de fata am terminat studiul de pre-fezabilitate. Am inceput demersurile pentru PUZ. Noi speram cu ajutorul consilierilor generali sa fie votat PUZ-ul undeva in luna mai. Am facut un grafic - cand va incepe efectiv. Acest spital care se va numi Sfantul Vasile cel Mare va avea 1015 paturi plus 100 de paturi pentru UPU. Vor fi relocate trei spitale: Spitalul Floreasca, Spitalul de Arsi, Institutul Mama si Copilul (n.r. sectia de pediatrie). Toata investitia va fi suportata de Primaria Sectorului 1, dupa calculele noastre va fi in jur de 300 milioane de euro. Poate sa depaseasca. Noi asa am stabilit - undeva la 300 milioane de euro. Va incepe in 2019 octombrie si noi speram ca in 4-5 ani sa se termine cu totul", a spus Tudorache, potrivit Agerpres.
El a mentionat ca si aparatura medicala va fi achizitionata tot cu banii Primariei Sectorului 1.
"Toti sunt banii Primariei Sectorului 1 si cu aparatura medicala. Cand il predam, il predam la cheie Ministerului Sanatatii. Tot acest proiecte s-a facut impreuna cu Ministerul Sanatatii in baza protocolului din luna septembrie 2017. (...) Vot fi locuri de parcare suficiente. Avem 7,2 hectare. Este un spital de care Bucurestiul va avea nevoie. Vor fi relocati toti medicii si asistentii din cele trei locatii", a spus primarul.
Potrivit acestuia, aparatura existenta in cele trei unitati medicale nu va fi relocata in noul spital.
Tudorache a mai spus ca toata zona va fi sistematizata.
"Este o statie de metrou la circa 400 de metri de aceasta locatie si am vorbit sa ne faca o statie chiar in locul respectiv. Oricum, statia de metrou existenta este foarte aproape", a mai adaugat primarul Sectorului 1.
Spitalul va avea trei sectii de chirurgie generala, oncologie si boli infectioase, sectii de ortopedie, neurochirurgie, cardiologie, 165 de paturi pentru pediatrie. Totodata, in ambulator se vor gasi toate specialitatile necesare pentru un spital de categorie IA: oncologie, boli infectioase, ortopedie, ginecologie, dermatologie, ORL, oftalmologie. Proiectul mai prevede un heliport, parcare supraetajata, spatii tehnice, hotel si spatii rezidentiale.