Fostul luptător K1, Daniel Ghiță, în trecut membru al Partidului România Unită, deschide lista de candidați PSD pentru Camera Deputaților, la Ilfov, pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. Ghiță se remarcă prin postările de pe Facebook în care promovează teorii ale conspirației despre pandemia de COVID și militează împotriva purtării măștii.
PSD a încercat în ultimele săptămâni să se desprindă de trecut și să renunțe la nume controversate de pe listele pentru viitorul Parlament. A renunțat la cei care au modificat legile justiției, sau la aripa ultra-naționalistă reprezentată de Liviu Pleșoianu care nu a mai prins un loc pe liste. De asemnea, liderii partidului au convins nume din zona de sănătate să se alăture PSD. Astfel, pe liste au ajuns Alexandru Rafila sau Adrian Streinu-Cercel, personalități vizibile în perioada crizei COVID, care au promovat măsurile de protecție și de siguranță anti-Covid.
Însă, pe listele PSD și-au găsit locul alte personalități care promovează teorii ale conspirației, vorbesc despre „campanii anti-românești” și scriu pe Facebook despre cum masca „scade imunitatea”, fără a aduce nicio dovadă sau fără a avea vreo recomandare profesională.
Este cazul fostului luptător K1, Daniel Ghiță, trecut și prin Partidul România Unită, ajuns acum primul pe lista PSD Ilfov pentru Camera Deputaților.
Pe Facebook, Ghiță scrie despre români „manipulați de niște găști, care plătesc bani grei și duc campanii antiromânești”, „instaurarea fricii”, „suprimarea religiei creștin ortodoxă” și își exprimă opinii medicale deși nu îl recomandă nimic pentru asta.
„Suedezii nu au avut carantina, amenzi, nu poarta masca și nu sunt victimele unor găști DSP și un GuWerner incompetent!
Dacă scade imunitatea, rata mortalității este mai mare. Purtând masca asta se întâmplă: scade imunitatea! (...) Acum, restricții și ne este interzis sa mergem la Bisericii, ca altfel murim! Este un plan diabolic de dezumanizare!”, scrie Daniel Ghiță, într-un dintre postările de pe Facebook.