Noul logo al orașului București - creat de un timișorean
Concursul pentru realizarea unui logo reprezentativ al municipiului București a fost câștigat de Narcis Teodor Lupou, un designer în vârstă de 32 de ani, din Timișoara, a cărui lucrare a întrunit cel mai mare punctaj, a informat Primăria Capitalei, miercuri, printr-un comunicat transmis AGERPRES.
Sursa foto: PMB
"Sunt bucuroasă că am avut o participare atât de numeroasă și pot să vă spun că misiunea juriului nu a fost deloc una ușoară. Am apreciat creativitatea concurenților și modul admirabil în care au înțeles să se implice într-o acțiune constructivă pentru orașul nostru. Din păcate pentru concurenți, la fel ca la orice alt concurs, există un singur câștigător, așa că am decis să oferim și câteva premii de consolare celor mai reușite propuneri pe care le vom alege ținând cont și de părerea publicului. Îl felicit din toată inima pe câștigător și sper ca toată lumea să se fi convins de sinceritatea și onestitatea demersului nostru. Vor urma și alte concursuri menite să stimuleze creativitatea bucureștenilor și nu numai", a declarat primarul general Gabriela Firea, citată în comunicat.
Potrivit câștigătorului concursului, conceptul grafic propus a avut drept catalizatori diverse repere vizuale și simboluri, ancorate adânc în istoria culturală a orașului, în cultura populară universală, dar și în dezideratele administrației locale actuale.
Sursa foto: PMB
"Am avut ca nuclee inspiraționale moștenirea arhitectonică autentică a Capitalei și valențele pozitive generate de rezonanța etimologică a numelui orașului București. Alăturarea celor patru elemente identice ca formă, dar diferite ca poziționare, subliniază ideea de epicentru al națiunii către care converge Capitala", a spus Narcis Teodor Lupou.
Dintr-un total de 230 de înscrieri au fost validate 204, care au fost punctate de juriu în funcție de cinci criterii: relevanța pentru tema concursului; design atractiv; originalitate (îmbinarea elementelor care ilustrează tradiția istorică a Bucureștiului cu tendințele actuale); funcționalitate (vizibilitate și lizibilitate, să fie ușor recognoscibil, să poată fi imprimat și pe suprafețe mici fără să se piardă detalii esențiale); adaptabilitate (să permită declinarea ulterioară a unor branduri sectoriale).
Sursa foto: PMB
În perioada imediat următoare vor fi făcute publice toate lucrările care s-au încadrat cu succes, fie și parțial, în tema concursului, precizează PMB.
Premiul este în valoare de 50.000 de lei brut, suma reprezentând cesionarea exclusivă a drepturilor de autor, nelimitată în timp și spațiu, pe orice suport material și în toate modurile, în favoarea municipiului București, pentru utilizarea lucrării declarată câștigătoare.
AGERPRES