Noul Duster va fi comercializat în România la prețuri cuprinse între 12.350 și 18.750 de euro

Noul Duster va fi comercializat în România la prețuri cuprinse între 12.350 și 18.750 de euro

Trimisul special al AGERPRES, George Onea, transmite: Noul model Dacia Duster va fi comercializat în România la prețuri cuprinse între 12.350 și 18.750 de euro, au anunțat, joi, reprezentanții producătorului auto.

Potrivit informațiilor furnizate în premieră, cu ocazia unui drive-test organizat în Grecia pentru jurnaliștii români, noul Duster va fi comercializat în trei versiuni de echipare: Esențial, Comfort și Prestige.

Prețul pentru versiunea Esențial pornește de la 12.350 de euro, cu TVA și crește în funcție de tipul de motorizare, putând ajunge la peste 16.000 de euro, cu TVA. În cazul nivelului de echipare Comfort, prețurile sunt cuprinse între 13.400 și 17.100 de euro, cu TVA, cel mai mare preț, de 18.750 de euro, fiind în cazul nivelului de echipare Prestige.

Întrebați de ce în România nu va fi comercializată și varianta de echipare Acces, care în Franța se va vinde cu mai puțin de 12.000 de euro, reprezentanții Dacia au explicat că pe piața din țara noastră mai puțin de 1% dintre cumpărători au optat, în ultimii ani, pentru autoturisme Duster cu un nivel minimal de dotări.

Noul model Duster, produs la Uzina Dacia de la Mioveni, a fost testat în premieră de jurnaliștii români, joi, pe șoselele din sudul Greciei.

Noua versiune a modelului Duster de la Dacia a fost dezvăluită în premieră mondială pe 12 septembrie, în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. În România, modelul a fost prezentat public pentru prima dată pe 24 septembrie, la "Renault Day", un eveniment la care au participat aproximativ 15.000 de oameni, organizat pe platforma industrială Dacia din orașul Mioveni.

Cel mai bine vândut model al gamei la nivel internațional, Duster se prezintă cu un nou design, atât la exterior, cât și la interior, dar și cu o serie extinsă de echipamente.

Potrivit producătorului, în materie de motorizări, noul Duster este echipat cu motoarele pe benzină SCe 115 CP (în versiunea 4X2) și TCe 125 CP (în versiunile 4X2 și 4X4), asociate cu o cutie de viteze manuală.

În ceea ce privește oferta diesel, modelul propune blocul dCi 90 CP în versiunea 4X2 și dCi 110 CP în versiunile 4X2 și 4X4, combinate cu o cutie de viteze manuală. Motorul dCi 110 CP (în cazul versiunii 4X2) poate fi echipat cu cutie de viteze automată cu dublu ambreiaj EDC.

Lansat mai întâi sub marca Dacia, Duster este vândut începând din anul 2011 și sub marca Renault în America Latină (Brazilia, Argentina, Mexic, Chile și Columbia), precum și în Rusia și în India. Până în prezent, Duster a fost vândut în peste două milioane de exemplare în mai mult de o sută de țări, sub cele două mărci.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”