Noua Zeelandă: Un bărbat care a înjunghiat mai multe persoane într-un supermarket a fost ucis de poliţie

Noua Zeelandă: Un bărbat care a înjunghiat mai multe persoane într-un supermarket a fost ucis de poliţie

Poliţia neozeelandeză a împuşcat mortal, vineri, un bărbat care a atacat cu un cuţit mai multe persoane într-un supermarket din metropola Auckland, informează Reuters şi DPA.

Serviciile de ambulanţă au declarat că şase persoane au fost rănite în atac, dintre care trei sunt în stare critică, iar una în stare gravă.

Imaginile difuzate pe social media arată mai mulţi cumpărători care avertizează despre ''cineva cu un cuţit'', după care se aud tiruri de armă trase de poliţie.

Premierul Jacinda Ardern a declarat că individul lichidat de poliţie era un ''extremist violent'', cunoscut de forţele de ordine.

''Un extremist violent a comis un atac terorist împotriva unor neozeelandezi paşnici'', a declarat Ardern într-o conferinţă de presă.

Atacatorul era un cetăţean srilankez care trăia de zece ani în Noua Zeelandă şi era o ''persoană de interes'' de aproximativ cinci ani, a adăugat şefa guvernului de la Wellington.

Bărbatul a fost anihilat de forţele de ordine în 60 de secunde de la începutul atacului, el inspirându-se din atacurile comise de gruparea jihadistă Stat Islamic.

''Atacul a fost comis de un individ, nu de o credinţă. Doar el poartă responsabilitatea pentru aceste fapte'', a subliniat premierul neozeelandez.

În Auckland sunt în vigoare restricţii dure legate de COVID-19, fiind deschise doar supermarketurile şi centrele medicale.

În luna mai, patru persoane au fost înjunghiate într-un supermarket din oraşul Dunedin, situat în sudul Noii Zeelande. În 15 martie 2019, 51 de oameni au fost ucişi într-un atac terorist comis la două moschei din oraşul Christchurch de către un adept al supremaţiei rasei albe. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”