Nouă valoare record pentru aur, marţi: 207,4267 lei/gram
Gramul de aur şi-a continuat marţi aprecierea, cu peste 3 lei (+1,48%), până la o nouă valoare-record de 207,4267 lei/gram.
Luni gramul de aur fusese cotat de BNR la 204,4058 lei.
Leul s-a depreciat faţă de euro, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de 4,7270 lei/euro, cu 0,05 bani mai mult faţă de cotaţia anterioară (0,01%), când moneda unică europeană valora 4,7265 lei.
Moneda naţională s-a apreciat faţă de dolarul american, până la o cotaţie de 4,2173 lei, mai mică cu 0,92 bani (-0,22%) comparativ cu valoarea din ziua precedentă, respectiv 4,2265 lei pentru un dolar.
Leul s-a depreciat marţi faţă de francul elveţian, care a fost cotat la valoarea de 4,3543 de lei, cu 1,15 bani (+0,26%) mai mult decât valoarea de 4,3428 lei stabilită în şedinţa precedentă.
Şi pe pieţele externe preţul aurului a atins marţi dimineaţa cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani, din cauza incertitudinilor legate de escaladarea conflictului comercial dintre SUA şi China şi a valului de reduceri ale dobânzilor de către băncile centrale, pe fondul temerilor legate de încetinirea economiei mondiale, transmit Reuters şi site-ul cityam.com. AGERPRES