Noua temă a presei chineze: Coronavirusul a apărut în Italia, nu în Wuhan

Noua temă a presei chineze: Coronavirusul a apărut în Italia, nu în Wuhan

Presa chineză a legat originea pandemiei coronavirusului cu Italia, după ce un profesor din Milano a declarat că medicii italieni au văzut cazuri de pneumonie „foarte ciudate” încă din noiembrie, notează Mediafax.

Folosindu-se de aceste declaraţii, Beijing respinge acum datele potrivit cărora oraşul Wuhan este locul în care a izbucnit focarul ce a dus apariţia pandemiei de COVID-19.

Importante instituții media de stat din China, precum The Global Times și CCTV, au publicat declaraţiile profesorul italian Giuseppe Remuzzi. Acesta spunea că boala ar fi putut circula în Italia cu câteva luni înainte ca informaţiile privind focarul din Wuhan să devină cunoscut.

Profesorul Remuzzi, directorul Institutului de Cercetări Farmacologice Mario Negri din Milano, a declarat într-un interviu săptămâna trecută că medicii locali „îşi amintesc că au întâlnit cazuri de pneumonii foarte ciudate, foarte severe, în special la bătrâni, în decembrie şi chiar în noiembrie”.

„Acest lucru înseamnă că virusul circula cel puţin în Lombardia înainte de a fi conştienţi de apariţia acestui focar în China”, a spus Remuzzi.

Confruntat cu declaraţiile sale, profesorul italian a declarat că informaţiile sale proveneau de la câţiva medici, dar nu există nici o dovadă că pacienţii de care vorbea aveau COVID-19, boala cauzată de noul coronavirus.

Într-un alt interviu Remuzzi a spus că declaraţiile sale aveau scopul de a arăta că virusul s-a răspândit înainte de a fi descoperit şi nu pentru a arăta de unde provine.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…