Atunci când naturalistul britanic Charles Darwin a pus bazele teoriei evoluţiei în cartea sa din 1859 ''Despre Originea Speciilor'' - în care a propus teza conform căreia speciile biologice se schimbă în timp prin dobândirea unor trăsături care favorizează supravieţuirea şi reproducerea -, el a provocat o revoluţie în gândirea ştiinţifică, informează Agerpres, citând Reuters.

Acum, după 164 de ani, nouă oameni de ştiinţă şi filosofi propun o nouă lege a naturii care include evoluţia biologică descrisă de Darwin ca un exemplu vibrant al unui fenomen mult mai larg, care apare la nivelul atomilor, mineralelor, atmosferelor planetare, planetelor, stelelor şi nu numai.

Noua teorie susţine că sistemele naturale complexe evoluează spre stări cu o mai mare structurare, diversitate şi complexitate.

"Vedem evoluţia ca pe un proces universal care se aplică la numeroase sisteme, atât vii, cât şi nevii, care cresc în diversitate şi structurare de-a lungul timpului", a declarat mineralogul şi astrobiologul Robert Hazen de la Carnegie Institution for Science, coautor al articolului ştiinţific ce descrie această lege în revista Proceedings of the National Academy of Sciences.

Intitulată "legea creşterii informaţiei funcţionale", noua teorie susţine că sistemele în evoluţie, biologice şi non-biologice, se formează întotdeauna din numeroase blocuri de construcţie care interacţionează, cum ar fi atomii sau celulele, şi că există procese - cum ar fi mutaţia celulară - care generează multe configuraţii diferite. Evoluţia are loc atunci când aceste configuraţii diferite sunt supuse selecţiei pentru funcţii utile.

"Avem legi bine documentate care descriu fenomene cotidiene precum forţele, mişcările, gravitaţia, electricitatea, magnetismul şi energia", a declarat Robert Hazen.

"Dar aceste legi nu descriu sau nu explică, individual sau colectiv, de ce Universul continuă să devină din ce în ce mai divers şi mai complex la scara atomilor, moleculelor, mineralelor şi nu numai", a adăugat el.

În cazul stelelor, de exemplu, doar două elemente - hidrogenul şi heliul - au fost ingredientele principale ale primei generaţii stelare ce a urmat Big Bangului de acum 13,8 miliarde de ani, care a dat naştere Universului.

Acea primă generaţie de stele, în cazanele de fuziune termonucleară din miezul lor, a creat aproximativ 20 de elemente mai grele, cum ar fi carbonul, azotul şi oxigenul, care au fost expulzate în spaţiu atunci când primele stele au explodat la sfârşitul ciclului lor de viaţă. Stelele din generaţia următoare, care s-au format din rămăşiţele generaţiei anterioare, au creat, în mod similar, încă aproape 100 de elemente chimice.

Pe Pământ, organismele vii au căpătat o mai mare complexitate, inclusiv în momentul crucial în care a luat naştere viaţa pluricelulară.

"Imaginaţi-vă un sistem de atomi sau molecule care pot exista în nenumărate trilioane de aranjamente sau configuraţii diferite", a spus Robert Hazen. "Doar o mică parte din toate configuraţiile posibile vor 'funcţiona' - adică vor avea un anumit grad util de funcţionare. Aşadar, natura preferă pur şi simplu acele configuraţii funcţionale".

Robert Hazen a adăugat că "funcţia" ar putea însemna că o colecţie de atomi formează un cristal mineral stabil care poate persista, sau că o stea îşi menţine structura dinamică, sau că "o formă de viaţă învaţă un nou 'truc' care îi permite să concureze mai bine decât vecinii săi", a adăugat cercetătorul american.

Autorii au propus trei concepte universale ale selecţiei: capacitatea de bază de a rezista; caracterul durabil al proceselor active care pot permite evoluţia; şi apariţia unor caracteristici noi ca metodă de adaptare la un mediu.

Printre exemplele biologice ale acestei "generaţii de noutăţi" se numără organismele care îşi dezvoltă capacitatea de a înota, de a merge, de a zbura şi de a gândi. Specia noastră a apărut după ce linia evolutivă umană a deviat de la cea a cimpanzeilor şi a dobândit o serie de trăsături, inclusiv mersul în poziţie verticală şi creşterea dimensiunii creierului.

"Cred că această cercetare este importantă, pentru că descrie o viziune a cosmosului înrădăcinată în funcţie", a declarat Michael Wong, astrobiolog şi cercetător în ştiinţe planetare la Carnegie Institution, autorul principal al noului studiu.

"Semnificaţia formulării unei astfel de legi constă în faptul că ea oferă o nouă perspectivă asupra motivelor pentru care diversele sisteme care alcătuiesc cosmosul evoluează în felul în care o fac şi în faptul că ea ar putea permite predicţii cu privire la modul în care sisteme necunoscute - cum ar fi chimia organică de pe Titan, o lună a planetei Saturn - se dezvoltă în timp", a adăugat Jonathan Lunine, coautor al studiului şi directorul departamentului de astronomie din cadrul Universităţii Cornell, referindu-se la un corp ceresc care este analizat în prezent pentru se vedea dacă găzduieşte posibile forme de viaţă extraterestră.