Noua MODĂ la PSD: Soț, soție, fiică la DNA

Noua MODĂ la PSD: Soț, soție, fiică la DNA

Premieră la DNA, toți membrii familiei Cordoș au fost acuzați de corupție. Parlamentarul PSD și fiica sunt cercetați pentru complicitate la traficul de influență făcut de soție!

Comunicatul DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecților:

CORDOȘ MIHAIELA LUCIA, referent în cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată (26 acte materiale),

CORDOȘ ALEXANDRU, senator în Parlamentul României, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, în formă continuată (5 acte materiale).

CORDOȘ ANDREEA ALEXANDRA, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, în formă continuată (3 acte materiale).

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În intervalul noiembrie 2014 – prezent, suspecta Cordoș Mihaiela Lucia a pretins de la mai multe persoane foloase materiale necuvenite cuprinse între 1.000 – 10.000 lei, pentru ca, prin influența pe care ea și soțul său, Cordoș Alexandru, o aveau asupra persoanelor cu funcții de conducere din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, Inspectoratului Școlar Județean Cluj și a altor instituții publice, să obțină cumpărătorilor de influență posturi/locuri de muncă cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, juristconsult etc.
În perioada ianuarie – aprilie 2015, în activitatea sa infracțională suspecta Cordoș Mihaiela Lucia a fost sprijinită și de fiica-sa Cordoș Andreea Alexandra, care cunoștea faptul că mama sa primea foloase necuvenite pentru a-și trafica influența pe lângă diferite persoane din instituțiile mai sus amintite.
Concret, la data de 24 ianuarie 2015, la solicitarea mamei sale, suspecta Cordoș Andreea Alexandra s-a deplasat la locul de muncă al unei persoane și i-a remis acesteia subiectele pentru proba orală a unui concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical în cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj.
În alte două rânduri, suspecta Cordoș Andreea Alexandra a înapoiat unor persoane o parte din banii pe care mama sa îi primise pentru a-și trafica influența pe lângă membrii comisiilor de examinare din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj .

În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații.

Suspecților Cordoș Alexandru, Cordoș Mihaiela Lucia și Cordoș Andreea Alexandra li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art.307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!