Noua echipă a Ursulei von der Leyen. Cine sunt propunerile pentru comisari europeni și vicepreședinți ai CE

Noua echipă a Ursulei von der Leyen. Cine sunt propunerile pentru comisari europeni și vicepreședinți ai CE

După o amânare de aproape o săptămână, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat marți, 17 septembrie, echipa de comisari europeni pentru următorii cinci ani. Anunțul a fost făcut la Strasbourg, iar din noua sa echipă fac parte 11 femei (40%) și 16 bărbați (60%).

Ursula von der Leyen

Patru posturi de vicepreședinți ai CE sunt ocupate de femei. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Persoanele numite de președinta Comisiei Europene vor fi audiate în fața eurodeputaților și vor trebui să fie aprobate prin vot în Parlamentul European.

Ursula von der Leyen, care a vrut un număr egal de comisari de sex masculin și feminin, a spus că în primă fază țările membre au nominalizat mai mulți bărbați pentru aceste funcții, fiind vorba de doar 22% femei, relatează AFP, conform Agerpres.

Era complet inacceptabil”, a declarat președinta Comisiei Europene, adăugând că „mai este încă multă muncă de realizat”, după lungi discuții în contradictoriu pe această temă.

Astfel, Ursula von der Leyen a decis ca patru din cele șase posturi de vicepreședinți ai CE să fie ocupate de femei.

Spania a propus-o pe Teresa Ribera, cea care și ocupă unul dintre cele patru posturi de vicepreședinte. Ribera va fi însărcinată cu tranziția ecologică și politica concurențială.

Roxana Mînzatu a fost numită vicepreședintă

Propunerea Finlandei a fost Henna Virkkunen, care a fost desemnată vicepreședintă executivă pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație. Virkkunen se va ocupa, totodată, de portofoliul tehnologiilor digitale și emergente.

Roxana Mînzatu, propunerea României, a fost desemnată vicepreședintă executivă pentru oameni, competență și pregătire.

Candidatul Italiei, Raffaele Fitto, ocupă funcția de vicepreședinte pentru coeziune și reforme, în pofida împotrivirii exprimate de forțele de stânga și de centru în PE.

Kaja Kallas, propunerea Estoniei, va ocupa funcția de șefă a diplomației UE și de vicepreședintă a Comisiei, iar Andrius Kubilius, candidatul Lituaniei, se va ocupa de apărare și spațiu, fiind însărcinat de construirea unei capacități europene de producție militară.

După demisia francezului Thierry Breton, Emmanuel Macron l-a propus pe Stephane Sejourne. Acesta va ocupa funcția de „vicepreşedinte executiv pentru prosperitate şi strategia industrială”, având și responsabilitatea de a redresa industria europeană. În plus, Sejorune se va ocupa și de IMM-uri și de piața unică.

Lista noilor comisari este completată de Maros Sefcovic, candidatul Slovaciei, care va fi responsabil de comerț, securitatea economică și politica vamală. De asemenea, va fi comisar pentru relații interinstituționale și transparență.

Letonia l-a propus pe Valdis Dombrovskis, care va fi comisar pentru economie și productivitate, dar și pentru implementare și simplificare.

Candidatul Croației, Dubravka Suica, va fi comisar pentru Mediterana, fiind însărcinată și cu vecinătatea sudică, iar reprezentantul Ungariei, Oliver Varhely, se va ocupa de sănătate și bunăstarea animalelor, fiind responsabil și cu construirea Uniunii Europene a Sănătății.

Wopke Hoekstra, propunerea Olandei, va răspunde de climă și creștere curată, fiind responsabil și de impozite, iar reprezentanta Sloveniei, Marta Kos, a fost numită comisar pentru extindere, dar este responsabilă și pentru vecinătatea estică.

Lista cu comisari europeni

Jozef Sikela (Cehia) se va ocupa de parteneriate internaționale, în timp ce Costas Kadis (Cipru) a fost desemnat comisar pentru pescuit și oceane.

Maria Luis Albuquerque (Portugalia) este comisar pentru servicii financiare, economii și investiții, iar reprezentanta Belgiei, Hajda Lahbib va răspunde de portofoliul pregătirii pentru crize și managementul acestora.

Magnus Brunner (Austria) se va ocupa de afaceri interne și migrație. Totodată, reprezentantul Austriei se va axa pe punerea în aplicare a Pactului de azil și migrație, dar și pe consolidarea frontierelor și dezvoltarea unei noi strategii de securitate internă.

Jessika Roswall (Suedia) se va ocupa de mediu, ape și economia circulară competitivă, iar Piotr Serafin (Polonia) de buget, antifraudă și administrație publică.

Dan Jorgensen (Danemarca) va fi comisar pentru energie și locuințe, în timp ce Ekaterina Zaharieva (Bulgaria) se va ocupa de cercetare și inovație.

Michael McGrath (Irlanda) a fost desemnat comisar pentru democrație, justiție și stat de drept, în timp ce Apostolos Tzitzikostas (Grecia) va fi comisar pentru transport sustenabil și turism.

În plus, Christophe Hansen (Luxemburg) se va ocupa de agricultură și alimentație, post care vine și cu responsabilitatea de a dezvolta, conform Dialogului Strategic, o „Viziune pentru agricultură și alimentație” în primele 100 de zile de la preluarea mandatului.

Glenn Micallef (Malta) va răspunde de echitate intergenerațională, cultură, tineret și sport.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Televiziunea de stat rusă a difuzat poze nud cu Melania Trump

2 Foarte interesante amănunte...

3 Un nou asasinat în lumea criptomonedelor

4 Comandantul fregatei Mărășești, cea mai mare navă de război construită vreodată în România, comandorul Valentin Marian Toma, a murit la doar 51 de ani

5 Ungaria lui Orban se scufundă în sărăcie. Economia României a depășit substanțial statul vecin