Noua carte electronică de identitate va fi emisă, din 2 august, într-un număr limitat

Noua carte electronică de identitate va fi emisă, din 2 august, într-un număr limitat

Cartea electronică de identitate va fi emisă din data de 2 august, conform obligațiilor europene, dar într-un număr limitat, în cadrul unui proiect pilot de 6 luni, au precizat pentru HotNews.ro oficialii Direcției pentru Evidența populației (DEPABD) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Se estimează că în acest an vor fi emise aproximativ 5.000 de cărți electronice de identitate. Vezi în articol detalii despre cum vor fi produse și eliberate primele cărți electronice de identitate.

România este obligată să emită cartea electronică de identitate începând cu data de 2 august 2021, conform Regulamentul (UE) 2019/1157. Deși mai sunt câteva zile până atunci, Imprimeria Națională, compania de stat abilitată să producă noile cărți electronice de identitate abia a lansat o primă licitație pentru achiziția unor elemente de securitate care vor fi utilizate în noile documente de identitate.

În plus, Imprimeria pregătește o altă licitație pentru achiziția sistemului de preluare date (complete), ce includ componentele necesare preluării datelor pentru noua carte de identitate (Stație de lucru portabilă, Multifuncțională laser A4, Monitor extern, Cameră web + trepied, Licențe prelucrare imagini, Cititor amprente + cititor smart card, Pad de semnătură, Cititor documente).

MAI: Avem toate condițiile pentru emiterea din 2 august 2021 a cărţii electronice de identitate și a cărții de identitate simple

În aceste condiții, vor fi întârzieri la emiterea cărții electronice de identitate? Direcția pentru Evidența Populației (DEPABD) din cadrul MAI susține că sunt îndeplinite toate condițiile pentru emiterea unui număr limitat de cărți electronice de identitate în acest an, în cadrul unui proiect pilot.

  • "Pentru producția și personalizarea cărților electronice de identitate vor fi folosite liniile de producție utilizate pentru producerea pașaportul simplu. Evaluările realizate au relevat o disponibilitate lejeră a fluxului de producție atât la nivelul producției blanchetelor, cât și al personalizării cărții electronice de identitate.
  • Precizăm că pentru punerea în circulație începând cu data de 2 august 2021 a cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate simple în cadrul proiectului pilot, sunt îndeplinite toate condițiile.", au precizat pentru HotNews.ro oficialii DEPABD.

Proiect pilot: Aproximativ 5.000 de cărți electronice de identitate ar urma să fie emise în acest an

Reprezentanții MAI spun că punerea în circulaţie a cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate simple se va face, în mod eşalonat, în termen de maximum 18 luni de la data emiterii primei cărţi electronice de identitate sau a primei cărţi de identitate simple, pe măsura asigurării serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor cu suportul tehnic necesar.

  • "Proiecțiile DEPABD vizează emiterea cărții electronice de identitate în cadrul unui proiect pilot începând cu data de 2 august 2021, derularea fazelor de test pentru o perioada de aproximativ 6 luni şi generalizarea emiterii noului document de identitate la nivel naţional în cursul anului 2022.
  • În cadrul proiectului pilot vor fi emise cărţi electronice de identitate într-un număr limitat şi vor fi realizate teste care privesc modul de interacţiune al cetăţenilor cu infrastructura existentă în scopul realizării optimizărilor necesare pentru realizarea procedurilor necesare pentru generalizarea emiterii cărţii electronice de identitate la nivel naţional.", au precizat oficialii DEPABD.


Câte exemplare ar putea fi produse în primă fază și cum se eliberează?

  • 'Mecanismul de emitere al documentelor de identitate presupune ca acestea se eliberează la cererea persoanelor fizice, D.E.P.A.B.D., neputând furniza date certe în ceea ce privește numărul persoanelor ce vor solicita cărți electronice de identitate. Dar, pe baza estimărilor realizate, în cadrul proiectului pilot, apreciem că în anul 2021 vor fi emise aproximativ 5.000 de cărți electronice de identitate.
  • Actul de identitate se eliberează de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu la care a fost implementat proiectul pilot pentru emiterea cărţii electronice de identitate a persoanei fizice, pe baza cererii acesteia sau a reprezentantului său legal.
  • Precizăm că, până la dotarea cu tehnica necesară emiterii noului act de identitate, celelalte servicii publice comunitare de evidenţă a persoanelor eliberează cetăţeanului român actuala carte de identitate.
  • Conform dispoziţiilor art. 19 alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 97/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de la data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate, cetăţenii români pot depune oricând cerere pentru preschimbarea actelor de identitate care nu se mai emit dar sunt valabile.", au explicat oficialii Direcției pentru Evidența Populației.


Cât va costa pentru cetățeni o carte electronică de identitate?

  • "În ceea ce privește această întrebare facem cunoscut faptul că nu au fost finalizate procedurile ce implică emiterea cărților electronice de identitate, în consecință nu există la acest moment un cost final stabilit. (..) Costurile vor fi suportate de Compania Naţională „Imprimeria Naţională”, context în care, la momentul finalizării evaluărilor amintite, pentru a fi asigurată informarea corectă, vom reveni cu informaţii relevante.", au mai precizat pentru HotNews.ro oficialii Evidenței Populației din MAI.
Noua carte electronică de identitate va conține în format electronic datele din formatul tipărit, cu excepția semnăturii olografe a titularului, prenumele părinților titularului, un certificat pentru semnătură electronică şi, după caz, certificate calificate pentru semnătură electronică, precum și datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi, după caz, imaginile impresiunilor papilare a două degete.
Ce opțiuni au romanii care nu-și doresc cărți electronice de identitate și ce limitări au aceștia dacă nu vor carțile electronice de identitate?

Referitor la această întrebare, oficialii MAI au precizat în luna aprilie 2021 pentru HotNews.ro că, "potrivit art.16 alin.(3) O.U.G. nr. 97/2005 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cetăţenii români pot opta pentru eliberarea:

  • a) unei cărţi electronice de identitate în una dintre următoarele variante: cu toate datele prevăzute în formatul electronic; sau cu toate datele prevăzute în formatul electronic, cu excepţia imaginii impresiunilor papilare.
  • b) unei cărţi de identitate simple.

În ceea ce privește ,,limitările cetățenilor care nu optează pentru obținerea cărții electronice de identitate, facem cunoscut că noul document de identificare - electronic – este în măsură să asigure, cetățenilor care optează pentru acesta, garanții suplimentare de securitate, iar instituţiilor de drept public sau privat, certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe respectivul document.

De asemenea, cartea electronică de identitate va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne, în sisteme informatice terţe ale administraţiei publice, precum şi în alte sisteme informatice, stabilite prin hotărâre a Guvernului, şi utilizarea semnăturii electronice. De asemenea, CEI va contribui la dezvoltarea conceptului de „administrație electronică”, având drept consecință corelarea și simplificarea procedurilor administrative.

Titularul unui document electronic se va putea autentifica on-line, pentru a beneficia de diverse servicii electronice (bancare, fiscale, sociale, financiare, educaţie etc.), ceea ce va conduce la simplificarea interacțiunii cu autoritățile publice, prin creşterea calităţii şi accesibilităţii serviciilor publice.

De asemenea, cartea electronică de identitate constituie document de călătorie. În sensul prevederilor Regulamentului (UE) 2019/1157, cărţile electronice de identitate sunt obligatorii numai pentru exercitarea liberei circulații în Statele membre ale UE (documente de călătorie), și nu pentru toţi cetățenii români.

În acest sens, Regulamentul acceptă folosirea alternativă a pașaportului în scopul călătoriei în spaţiul Uniunii Europene pentru persoanele care doresc eliberarea unei cărţi de identitate simple, adică se creează premisele ca documentul vizat de actul normativ european să fie eliberat numai cetățenilor români interesați de această opțiune.

Cartea electronică de identitate înlocuiește cardul naţional de asigurări sociale de sănătate; acest aspect conduce la realizarea unor economii determinate de faptul că „funcţionalitatea” de card de sănătate va fi asigurată de certificatul digital emis de MAI, înscris într-un cip şi, pe cale de consecinţă, cetățeanul va deține un singur document în locul cardului de sănătate și actul de identitate actual", au precizat oficialii Direcției pentru Evidența populației din cadrul MAI.


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!