Nou scandal în Poliția Română/Un poliţist acuză că i-au fost accesate datele personale în interesul unui om de afaceri
Ministerul de Interne a solicitat Poliţiei Române să demareze urgent verificări în legătură cu acuzaţiile aduse de un poliţist din Oradea, care susţine că datele sale personale au fost accesate în mod ilegal, chiar din interiorul Poliţiei, în interesul unui influent om de afaceri local.
„Referitor la subiectul dezbătut în spaţiul public privind un poliţist din Bihor care ar fi descoperit că datele personale i-au fost accesate ilegal în beneficiul unor oameni influenţi din judeţ, facem următoarele precizări: Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a solicitat Inspectoratului General al Poliţiei Române să demareze urgent verificări în acest caz. În funcţie de rezultatele verificărilor, vor fi luate măsurile care se impun, conform legii. Conducerea MAI atrage atenţia tuturor celor care deţin funcţii de comandă, la orice nivel sau structură, că este datoria lor să sprijine şi să protejeze poliţiştii oneşti, indiferent de numele şi influenţa persoanelor cu care se confruntă. Legea şi procedurile poliţieneşti trebuie să fie respectate în toate situaţiile, fără excepţie. Nicio abatere de la acest principiu nu va fi tolerată”, a transmis MAI, printr-un comunicat de presă.
Reporterii de la Recorder au publicat un reportaj în care un poliţist din Oradea susţine că datele sale personale au fost accesate în mod ilegal, chiar de către colegii săi, şi date unui om de afaceri, care l-a ameninţat prin telefon.
Potrivit jurnaliştilor, totul ar fi plecat de la o ceartă izbucnită în februarie 2022 între soţia poliţistului şi cea a omului de afaceri, subiectul fiind un loc de parcare din faţa blocului.
În doar câteva minute de la incident, poliţistul susţine că a fost sunat de omul de afaceri, care l-ar fi ameninţat că „îl va învăţa conduită de poliţist” şi că „se va ocupa ca lucrurile să iasă aşa cum trebuie, elegant”.
Poliţistul spune că a fost şocat de rapiditatea cu care omul de afaceri a aflat numărul său de telefon şi a depus o plângere împotriva lui pentru ameninţare şi accesare neautorizată de date personale.
Ulterior, el a fost chemat la discuţii de şeful IPJ Bihor, care i-ar fi dat de înţeles că ar trebui să se împace cu omul de afaceri, primind aceleaşi sugestii şi de la alţi poliţişti.
În continuare, poliţistul reclamă faptul că împotriva lui au fost luate mai multe măsuri abuzive şi chiar a primit o avertizare de tip mafiot.
Sursa: Agerpres