35 de ani au trecut de la Revoluția din Decembrie 1989 însă subiectul rămâne în continuare deschis și naște mari controverse: sunt voci care spun că am fost martorii unei mișcări revoluționare autentice și vin cu argumente solide în acest sens, dar sunt și alții care judecă evenimentele prin prisma unei lovituri de stat dirijate de forțe oculte. Însă, mai există o categorie de români: deși nu se pronunță neapărat cu privire la evenimentele de atunci, aceștia au multe de spus despre perioada comunismului, vremuri pe care le regretă. „Sunt nostalgicii”, a explicat pentru „Adevărul” istoricul Bogdan Bucur, profesor în cadrul SNSPA.

Cozile din fata magazinelor alimentare, un reper al comunismului. Arhivă

Avanpremiera filmului documnetar „ Tovarăşu'. Facerea. Gloria şi Desfacerea unui Dictator”, care a avut loc zilele trecute la Biblioteca Centrală Universitară din București, a stârnit discuții aprinse în rândul spectatorilor, un public numeros și pestriț, cu vârste şi mentalităţi diferite, de la tineri şi persoane în vârstă, până la istorici, profesori și studenţi. După cele trei episoade care au rulat, cei prezenți au fost invitați la discuții pe marginea a ceea ce au văzut, au interpretat, au simțit și au înțeles din film. A fost momentul în care din mulțime s-au ridicat primele voci acuzatoare. Realizatorii documentarului au fost criticați pe motiv că nu au arătat și partea bună a regimului comunist. O persoană chiar a susținut că Nicolae Ceaușescu a fost, de fapt, un patriot. Declarațiile au stârnit indignare în rândul altor spectatori care i-au îndemnat pe cei ce-l regretă pe Ceauşescu să se uite pe TikTok, pentru că „mai este un patriot acolo”.

Reacția spectatorilor care i-au acuzat pe realizatorii documentarului de minciună prin omisiune, de trunchierea adevărului și de părtinire nu ar trebui nici să ne mire, nici să ne ofenseze. Căci nostalgicii comunismului au existat și vor exista mereu. Evident, ne putem întreba de ce oamenii care au trăit acele orori regretă perioada respectivă. Vorbim, totuși, despre o viață trăită în frig, în foamete, în beznă, fără gaze, apă, când din magazine cumpăram doar conserve de fasole. Vorbim despre o perioadă în care nu știai niciodată cine ți-e prieten cu adevărat, când oamenii erau guvernați de frică, iar cine vorbea liber își semna, de fapt, condamnarea. Să fie vorba, oare, despre o amintire colectivă diluată în timp? Sau, poate este mai mult de atât?

Interpretarea trecutului se face prin grila prezentului

„Ne aflăm în fața unui fenomen pe care l-am putea numi pozitivarea amintirilor negative în timp”, ne-a explicat istoricul Bogdan Bucur. „Așa funcționează creierul omenesc. Începem să ne amintim lucruri mai degrabă haioase sau să le pozitivăm pe cele negative. Însă, în realitate, experiența acelor vremuri a fost una teribilă”, continuă profesorul. Specialistul vine cu un exemplu concret în acest sens și-n care se regăsesc mulți dintre noi: cel al poveștilor din perioada serviciului militar obligatoriu de pe vremea comunismului. Povești vesele, amuzante, care te fac să râzi uneori cu gura până la urechi. Acum. Căci atunci nimeni nu a râs: „Armata a fost o perioadă dură, oribilă. Dar nu auzim prea des vorbindu-se despre asta. În schimb auzim istorioare hazlii”.

Revenind în prezent, nostalgicii perioadei comuniste au fiecare dintre ei regrete, însă motivele diferă. În primul rând, explică istoricul, referindu-se la persoanele în vârstă, acești oameni nu regretă neapărat regimul comunist, cât propria lor tinerețe: „Dacă în vremea comunismului aveau 20 de ani, regretul acelei perioade când erau frumoși, tineri și în putere se răsfrânge și asupra vremurilor în care au trăit”.

Apoi, mai sunt acei oameni cărora le lipsește egalitatea socială de atunci. Evident, acest lucru naște frustrări în rândul multora: „Dacă astăzi cel mai tare îi doare inegalitatea socială și economică, ei vor favoriza regimul comunist pe această logică. Interpretarea trecutului de către nespecialiști, ne referim aici la populația generală, se face întotdeauna prin grila prezentului. Dacă oamenii sunt frustrați pentru poziția pe care o au astăzi în societate, tendința lor va fi să pozitiveze toate celelalte aspecte negative ale comunismului. Doar specialiștii pot interpreta și analiza trecutul prin grila trecutului, lăsând sentimentele și emoțiile deoparte”.

Nemulțumirea de azi, înăbușită în mirajul zilei de ieri

De fapt, nostalgia pentru comunism reflectă anumite valori date de evenimente din societatea contemporană actuală care nemulțumesc. Deci, nostalgia pentru trecut trebuie corelată cu o gravă nemulțumire în prezent.

Însă, atenționează specialistul, această nemulțumire care îi chinuie pe nostalgicii comunismului este diferită de la caz la caz. Căci frustrarea lor nu trebuie să fie neapărat de natură economică sau financiară. „Ei tânjesc după puterea pe care le-a dat-o regimul comunist și pe care au pierdut-o. Așa cum alții pot regreta anumite tipuri de valori sociale cum ar fi egalitatea, solidaritatea, pretenia. Atunci poate lucrai într-o fabrică, munceai alături de alți 20, 30 de colegi, te simțeai bine între ei, erai integrat social. Ce regreți acum? Nu regimul comunist, ci faptul că azi ești bătrân, singur și bolnav”, continuă istoricul Bucur. Acesta este de părere că a simți astfel de lucruri este firesc. Însă, apar și situații în care aceste emoții îți guvernează diferite acțiuni pe plan politic. Și nu numai. „Probabil că, dacă românii ar fi trecut printr-o școală riguroasă, ar fi avut parte de o educație anume, corectă și puternică, ar fi reușit să-și țină în frâu emoțiile și să le oprească din a se materializa pe plan politic. Una este să simți o emoție și alta e să-i dai frâu liber”, spune acesta.

Profesorul Bucur este de acord cu faptul că astfel de sentimente sunt firești. Problema cea mare nu este emoția pe care ți-o stârnește amintirea unei perioade, ci cum acționezi sau nu acționezi influențat de acea emoție: „În toată lumea există povești pentru copii. Sau filme science fiction. Însă oamenii au proiecții frauduloase despre viitor. De multe ori, lansăm niște aberații, pură imaginație. Dar este în regulă să avem imaginație. Problema apare atunci când aceste credințe ajung să ne gestioneze viețile”. Specialistul se referă la faptul că ar trebui să fim capabili să facem diferența între niște emoții atribuite trecutului și acțiunile noastre din prezent care se raportează la acel trecut.

Istoric: „Ți-e dor de comunism, dar, dacă ai putea să te reîntorci, n-ai face-o”

Oamenii reinterpretează trecutul prin prisma prezentului, continuă expertul. Iar când au o frustrare în prezent, ei încearcă s-o vindece alunecând într-un trecut nostalgic căruia, de regulă, îi atribuie virtuți care nu au existat atunci: „Însuși poporul român este proiectat să trăiască în trecut glorificând o istorie care nu a existat. Avem niște repere din care nu ieșim: Marea Unire, Regele Mihai, Ștefan cel Mare, turcii cu al lor sultan etc. Iar când îi amintim, ne punem în pielea acelor personaje istorice. Dar de ce nu ne punem în pielea țăranului român obișnuit, dintr-un sat din Călărași, care muncea pământul de dimineață până seara și care a murit la 40 de ani răpus de tifos sau de sărăcie? Pentru că nimeni nu este nostalgic după așa ceva”.

Dacă, la modul utopic, nostalgicii perioadei comuniste ar putea să se întoarcă în trecut, fix în acele vremuri pe care acum le regretă, puțini ar face-o, consideră istoricul Bucur: „Ți-e dor de comunism? Ok! Te poți întoarce. Dar, atenție! Viața ți se va trage la sorți. Poți nimeri muncitor într-o fabrică, lucrând în condiții mizerabile, poți fi țăran muncitor pe câmp sau în IAS. Dacă vreți o poziție mai bună...a existat doar un singur Nicolae Ceaușescu. Însă există alte milioane de poziții disponibile. Întrebare: ai mai vrea să te întorci? Nu. Nu ai mai vrea. Adică ești nostalgic, dar până ești pus în fața faptului împlinit”.

Soluții: e bine să visăm, însă doar atât

Profesorul Bucur este de părere că această nostalgie firească a trecutului poate fi satisfăcută îndreptându-ne atenția către beletristică, istorie, artă, cultură. „Cărțile sunt cele mai bune instrumente care satisfac aceste emoții. Faptul că visăm la trecut sau la viitor nu este ceva rău. Dimpotrivă. Este chiar legitim. Doar că aceste vise trebuie canalizate corect poate în literatură, în poezie, în science fiction, în filme, în cinematografie, în istorie. Însă nu în politică. Politica este o activitate care trebuie să gestioneze optim prezentul, iar acțiunile noastre guvernate de aceste vise trebuie, prin urmare, ținute sub control. Să nu instrumentalizăm politic visul. Pentru că, dacă o facem, se nasc monștri”, a avertizat istoricul Bogdan Bucur.