Norvegia ameninţă că îşi va închide apele pentru pescadoarele UE şi britanice în lipsa unui acord trilateral

Norvegia ameninţă că îşi va închide apele pentru pescadoarele UE şi britanice în lipsa unui acord trilateral

Norvegia, care nu este membră a Uniunii Europene, a ameninţat vineri că îşi va închide apele pentru pescarii din statele UE şi din Regatul Unit dacă un acord între cele trei părţi nu va fi încheiat până la 1 ianuarie, relatează AFP.

Pescuitul face din anul 1980 obiectul unui acord bilateral de cooperare între UE şi Norvegia, ţară care doreşte un acord trilateral în urma Brexitului.

''Negocierile cu UE şi Regatul Unit asupra acordurilor de pescuit pentru 2021 sunt puternic întârziate din cauza prelungirii negocierilor asupra Brexitului între aceste două părţi şi a discuţiilor privind pescuitul în cadrul acestora'', a declarat ministrul norvegian al pescuitului, Odd Emil Ingebrigtsen.

''Aceasta înseamnă că nu este sigur că negocierile se vor încheia înainte de sfârşitul anului. Dacă nu avem acorduri la 1 ianuarie, nu vom deschide zona economică a Norvegiei pentru navele de pescuit ale UE şi Regatului Unit'', a adăugat acesta.

Norvegia şi Regatul Unit au anunţat în septembrie că au încheiat un acord bilateral asupra pescuitului, care prevede în special discuţii anuale despre cotele de pescuit reciproce. Potrivit ministrului Ingebrigtsen, guvernul de la Oslo va iniţia discuţii cu Bruxellesul pentru un acord similar, dar ceea ce doreşte Norvegia este un acord trilateral. ''Noi am avut de mult timp iniţiativa de a spune Uniunii Europene că este nevoie de acorduri trilaterale, aşadar mingea este în terenul UE'', a susţinut acesta.

Fără un astfel de acord, pescarii norvegieni riscă la rândul lor să nu mai primească acces în apele statelor UE de la 1 ianuarie. Apele Norvegiei sunt o zonă de pescuit importantă, mai ales pentru hering şi cod.

Pescuitul este una dintre principalele chestiuni asupra cărora Regatul Unit şi UE nu reuşesc să covină la negocierea unui acord post-Brexit. Reprezentanţii britanici ai sectorului pescuitului se împotrivesc menţinerii accesului pescarilor europeni în apele britanice, solicitat insistent de ţările UE interesate, în special Franţa.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”