Înstrăinarea de societate și lipsa apartenenței la un grup sunt elemente de bază în jocul electoral al populismului, mai ales atunci când încrederea în politică este șubredă.

Dincolo de a fi economist, britanica Noreena Hertz (55 de ani) este scriitoare, profesor universitar și om de televiziune, dar, mai ales, conform publicației „The Observer“, „unul dintre cei mai influenți lideri de opinie“, iar „Vogue“ o consideră „una dintre cele mai puternice femei din zilele noastre“. Ea și-a folosit toate cunoștințele acumulate și a privit lumea, dar și economia, prin prisma unui sentiment: singurătatea. Cartea „Secolul singurătății“, a cărei traducere a apărut la Editura Humanitas , este rezultatul a peste zece ani de cercetare, și ne arată cum dependența de tehnologie, schimbările majore de la locul de muncă și deceniile de politici publice care au pus pe primul loc interesele de grup, iar nu binele general, ne-au afectat comunitățile și ne-au făcut să fim mai izolați ca niciodată. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Noreena Hertz subliniază faptul că singurătatea nu are vârstă, chiar dacă cifrele ne arată drama pe care o trăiesc bătrânii, dar și că singurătatea este o boală, iar solitudinea este o alegere personală.

„Weekend Adevărul“: Cum se face că astăzi mulți tineri se simt mai singuri, conform cercetării dumneavoastră? Pentru mileniali și decreței, două generații care au cultivat socializarea, este uneori un șoc să vadă generația Z că reacționează ca și cum socializarea este ceva demodat.

Noreena Hertz: Mai degrabă e ceva ce nu au apucat să practice la fel de mult ca generațiile anterioare. Telefoanele și ecranele au ajuns să mijlocească interacțiunea directă. Spun asta destul de categoric, pentru că odată ce s-au făcut cercetări cu privire la starea sănătății mintale din rândurile adolescenților, nivelul sentimentului de singurătate, dar și nivelul depresiei, încă din perioada anilor 2000, au început să crească ușor, iar din 2012 au explodat. Tot atunci social media a devenit ceva omniprezent în viața tinerilor și avem, deci, această legătură foarte clară a sentimentului de singurătate cu social media.

Este o relație de cauzalitate sau pură corelație?

Cercetătorii au încercat să afle tipul de relație și avem niște studii foarte convingătoare. Într-unul dintre ele s-au luat două grupuri de tineri în care unul a folosit social media, iar celălalt s-a oprit din a-l mai folosi, timp de săptămâni sau chiar luni. S-au observat rezultate total diferite la grupul care nu a mai folosit social media în ceea ce privește singurătatea, sănătatea mintală sau chiar sănătatea în general. Așadar, astăzi, știm destul de clar că tinerii se simt mai singuri și mai puțin sănătoși din cauza tehnologiei, deci o relație de cauzalitate. Cu toții suntem afectați. Conform cercetării pe care am făcut-o, un telefon care e între noi, pe masă, ne va face mai puțin empatici sau mai conectați unul cu celălalt.

Cum se poate acest lucru? Ducem cu noi modul de socializare din lumea digitală în viața reală?

O înlocuim. Dacă acum zece ani 3% dintre tineri nu petreceau timp și nu făceau absolut nimic cu alții de vârsta lor într-o lună, astăzi, cifra a ajuns la peste 10%. Literalmente socializarea directă în carne și oase este înlocuită de tehnologie. Pentru foarte mulți tineri, viața socială e în telefoane, plus că a scăzut calitatea relațiilor și a interacțiunilor. Pe social media, relaționarea este de o calitate proastă. De foarte multe ori când ne aflăm într-o încăpere, vezi tineri care stau doar pe telefoane, deci, ești într-o încăpere în care nimeni nu interacționează cu celălalt. Iar adulții fac la fel. E un aspect la care ar trebui să fim mai atenți, mai ales că încercăm să modelăm un comportament care să fie mai bun pentru cei tineri.

Online-ul, sub pălăria legii

Cum s-ar putea modela un comportament pentru cei tineri când majoritatea adulților sunt încărcați de griji și de stresul cotidian? Problemele celor tineri sunt bagatelizate și considerate ceva trivial.

Sentimentul de excluziune este foarte dureros. Odată, un băiat care avea 14 ani mi-a spus că atunci când nimeni nu-i reacționează la postările de pe social media, se simte extraordinar de singur. Sau o fată de 16 ani care și-a văzut pe social media prietenii că sunt afară și se distrează fără ea, după ce i-au spus că nu va ieși niciunul. Chiar și pentru adulții care scroll-uiesc pe Instagramul lor și văd alți oameni care se distrează și care se simt bine, asta le creează un sentiment că restul lumii e mult mai populară și mai fericită decât ei. Parte din soluție este ca adulții să modeleze un comportament bun în rândul familiei lor, dar dacă toți adulții stau la cină pe telefoane, nu semnalezi ceva sănătos. Din nefericire, telefoanele inteligente și mai ales social media sunt proiectate să provoace dependență. E ca la cazinoul cu păcănele. Fiecare font de text, fiecare culoare, fiecare aspect sunt concepute să-ți provoace dependență. Iar toată ura, bullyingul și toată agresivitatea care sunt distribuite la nesfârșit se amplifică și ajung să fie mutate în viața reală. Ce putem face fiecare, și recomand asta, ar fi o detoxificare digitală, câte o pauză sabatică de la internet și social media. Totodată, guvernele și parlamentele lumii ar trebui să pună piciorul în prag și să intervină în consumul de social media și să îl reglementeze, mai ales pentru tineri. Cred că este absolut esențial să se intervină acum. Marea Britanie chiar a început să meargă în direcția asta prin Legea Securității Online, propusă încă din 2019, dar încă nepromulgată de parlamentul britanic, fiind revizuită constant.

Astfel de reglementări nu aduc atingere însăși ideii principale pentru care internetul a fost conceput, libertate și acces egal? În România, o astfel de lege ar duce pe mulți cu gândul la perioada comunistă când totul era reglementat și cenzurat ideologic.

Nu spun să fie interzisă social media, însă social media, din multe privințe, a ajuns să fie precum industria tutunului de la începutul secolului XX. Întrebarea care trebuie pusă este „Accepți sau nu ca aceste industrii să fie reglementate într-un cadru juridic?“. Dacă accepti ca tutunul sau poluarea să fie reglementate, de ce nu ai aplica aceleași principii în reglementarea folosirii social media? Mai ales că a provocat o criză asupra sănătății mintale. Înțeleg contextul istoric al României și respect acest gând. Poți fi un capitalist înflăcărat și să crezi în piața liberă și să ai motive bune să te îngrijorezi că intervenția statului va fi una exagerată, dar uneori trecem prin niște vremuri în care statul este nevoit să intervină. Piața, indiferent cum e ea, nu se va auto-reglementa niciodată suficient, iar social media este una dintre aceste piețe. Crezi că tutunul nu ar mai trebui reglementat? Ambele au aceeași logică în spatele lor: sunt menite să provoace dependență și distrug sănătatea. Poți să ai toate grijile din lume cu privire la intervenția exagerată a statului sau la compromisurile făcute în detrimentul libertății personale. Gândește-te la centura de siguranță de la mașini, de exemplu. Avem o puzderie de reglementări care s-au împământenit, și care la început au părut ciudate, mai ales pentru libertatea noastră personală, dar ale căror beneficii pentru societate le vedem și astăzi.

Singurătatea împinge oamenii în brațele populiștilor

La începutul lunii mai, Serbia s-a confruntat cu două atacuri armate în numai două zile. Primele declarații ale reprezentanților Serbiei au fost că vinovate sunt valorile vestice și jocurile video violente. Au totuși vreo legătură și cu faptul că atacatorii au fost descriși ca fiind persoane singuratice?

Ce s-a întâmplat în Serbia e groaznic, și să încerci să te rezumi așa scurt și la obiect cu motivele din spatele acestor atacuri ar fi prea iertător. Adică se trece cu vederea prea repede peste adevăratele probleme, atunci când încerci să arunci vina pe alții. Diminuează gravitatea acestor atacuri. Trebuie să înțelegem că fiecare caz e diferit și fiecare atacator a avut în spate motivele sale unice, pentru că fiecare om are povestea lui. Politicienii, de cele mai multe ori, se aruncă în declarații date la cald atunci când au loc evenimente tragice ca să le servească propriilor cauze și interese. Când vine vorba de jocurile video, chiar de curând am dat peste un meta-studiu (n.r. – studiu care combină studii multiple din domenii diferite de specialitate) dacă ele sunt sau nu o sursă care ne face să devenim mai violenți. Concluziile sunt că jocurile video nu au nicio corelație cu violența. Cu toate astea, ce se știe clar e că de multe ori profilele celor care produc astfel de orori în lume sunt persoane singuratice. Unii poate sunt imersați în jocuri video. Alții sunt activi pe forumuri online, unele mai extreme, cum se găsesc pe 4chan, sau mai puțin extreme, precum se găsesc pe reddit. Platforme unde își împărtășesc frustrările, problemele și ideile. Da, cercetările și studiile spun că nu toți, dar în medie, dacă ești o persoană singură, ești mai predispusă să vezi lumea ca fiind una ostilă.

Sunt oamenii singuri mai ușor de sedus de politicienii populiști?

Sunt mulți oameni singuri care nu sunt seduși de populiști, dar categoric că pot fi convinși mai ușor. Sunt mai ușor de manipulat să vadă lumea ca pe o amenințare. Unul dintre motivele pentru care am început această cercetare este creșterea populismului în lume. Chestionând oamenii care votează pentru astfel de partide, a rezultat din poveștile lor cât de singuri se simt de fapt. Nu au prieteni, nu au viață socială, nu fac parte dintr-o comunitate, dar găsesc o comunitate în partidele extremiste. Sunt oameni care se simt ignorați. Nimeni nu-i ascultă și nimeni nu îi vede. Sunt oameni uitați de politicienii mainstream, iar politicienii populiști folosesc dorința acestora de a aparține unui grup ca pe o armă ca să obțină voturi. Populiștii sunt toți la fel. Folosesc aceleași cărți de joc. Aruncă cuvinte precum familie, comunitate sau ideea de noi versus ei. Îmi amintesc cum era pe vremea fostului premier Boris Johnson în Marea Britanie. Societatea civilă își pieduse toată încrederea în acest om care conducea țara pentru că mințea tot timpul. A fost o perioadă groaznică, indiferent de partidul cu care simpatizai. Oamenii simt când aleșii lor nu îi mai reprezintă și când se comportă irațional, iar liderii populiști văd asta ca pe o oportunitate. Se urcă pe această lipsă de încredere în politica tradițională. În SUA, unde am chestionat mulți dintre muncitorii căilor ferate care au votat cu Donald Trump (n.r. – Partidul Republican) la ultimele alegeri, ei fuseseră toată viața lor democrați, doar că Partidul Democrat încetase să le mai vorbească despre nevoile lor. Declinul încrederii în politicienii obișnuiți e ceva ce vedem în toată lumea și asta le deschide calea celor din partidele populiste să-și îmbunătățească jocul politic.

„Este o aroganță să considerăm oamenii bătrâni niște nostalgici inutili pentru societate“

Putem spune că revoluția industrială ne-a adus, astăzi, o singurătate generalizată? Nu era menită să ne ușureze viețile?

În parte, da. Schimbarea modului de a munci și industrializarea fac parte din problemă. Dar nu vreau să pară că romanţez minusurile vieții din vremurile de dinaintea revoluției industriale unde oamenii munceau în condiții mizerabile fără protecție și erau plătiți prost. Singurătatea noastră de azi a fost afectată cel mai mult de industrializare în ultimii 30 de ani. A provocat o dislocare din care mulți oameni și-au pierdut locurile de muncă. Chiar dacă oricine poate suferi din cauza singurătății, sărac sau bogat, unul dintre motivele principale pe care le știm de ce sunt oamenii astăzi disproporționat mai singuri este lipsa locului de muncă sau venituri foarte scăzute. Am văzut cu toții cum oamenii și-au pierdut locurile de muncă din cauza automatizării din ultimii zeci de ani. Și apoi am văzut cum s-au simțit ignorați complet. Nimeni nu s-a mai uitat la ei. Nimeni nu i-a mai ascultat. Toate astea sunt elemente ale singurătății. Fără niciun dubiu, tehnologia este parte din problemă, dar nu este singurul motor al singurătății noastre.

Ce altceva ne-a mai înstrăinat?

Am vorbit foarte mult în cartea mea despre telefoanele inteligente și rețelele sociale, dar nu e doar modernizarea – nuanțele sunt foarte importante. În comparație cu oamenii din trecut, petrecem mai puțin timp cu ceilalți. Suntem mai puțini cei care mergem la biserică sau care facem parte din sindicate profesionale. Urbanizarea joacă și ea un rol. Spre exemplu, când comparăm zona rurală cu cea urbană, vedem că ambele suferă din cauza singurătății, doar că se manifestă diferit de la caz la caz. În orașe avem o singurătate care vine, culmea, dinspre mulțime. Oamenii sunt ignorați din cauza aglomerației. Suntem mereu pe fugă, avem căștile pe urechi și suntem mereu prea ocupați ca să facem multe lucruri încât nu mai suntem în stare să-i vedem pe ceilalți. În comunitățile rurale, oamenii sunt singuri din cu totul alte motive. Cum ar fi că nimeni nu a mai investit în infrastructura publică și ești blocat acolo unde stai și nu ai de unde să iei un autobuz, ca să te deplasezi. E o singurătate a neajunsurilor, unde nu ai acces la lucruri. Așa sunt comunitățile subfinanțate. Alte comunități rurale suferă pentru că mulți oameni au plecat din ele.

Bătrânețe, haine grele

Ați menționat că nuanțele sunt foarte importante. Cum măsurați nivelul de singurătate, mai ales că diferă de la caz la caz?

Cred că e ca atunci când te lovești la picior de mobila din casă. E durerea mea la fel ca a ta? Probabil că nu, dar totuși putem vorbi în profunzime despre ce și cum ne doare. Dacă te uiți cum e măsurat nivelul de singurătate prin lume, ar lămuri și mai mult această întrebare. Cercetătorii nu întreabă niciodată direct dacă ești singur. Rareori se pune întrebarea asta, pentru că majoritatea vor răspunde că nu. În schimb, avem chestionare ale căror răspunsuri ne pot indica dacă cineva se simte singur sau nu. Îi întrebi: simți că ai destui prieteni, simți că ai o voce, simți că ești ignorat? Toate astea sunt elemente care compun singurătatea, așa îți dai seama ce reprezintă ea pentru fiecare om.

România cunoaște foarte bine ce ați descris, iar cuvântul „singurătate“ este asociat de cele mai multe ori cu bătrânețea. Țara noastră se află în topul țărilor UE din care se pleacă, iar demografia are de suferit. Avem comune și sate care sunt locuite doar de bunicii lăsați acasă.

Într-adevăr, sunt mulți oameni bătrâni, iar datele despre România sunt foarte clare în ceea ce-i privește: jumătate dintre cei de peste 60 de ani sunt de obicei singuri, iar 3 din 10 nu au pe absolut nimeni cu care să socializeze, deci pe nimeni pe care să se bazeze la nevoie. Dar nu e o situație unică prin care trece doar România, pentru că datele acestea sunt asemănătoare pentru multe alte zone ale lumii, iar tot mai multe țări raportează că nu cei bătrâni sunt cei mai singuri, ci tinerii. Dar despre România, din păcate, nu avem date despre tineri. Ca să se înțeleagă, în restul lumii, mai ales în rândurile locuitorilor din marile orașe, jumătate dintre parizieni, londonezi, newyorkezi, oamenii care locuiesc în Sydney sau în Hong Kong, indiferent de grupa de vârstă sau de venituri, spun că se simt mereu sau de obicei singuri. Iar în ceea ce privește tineretul, 1 din 5 mileniali din SUA spune că nu are nici măcar un prieten cu care să vorbească. În Marea Britanie, 3 din 5 adolescenți cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani se simt de obicei sau mereu singuri. Așadar, nu ar trebui să privim singurătatea ca pe ceva ce îi afectează doar pe cei bătrâni – de fapt, e omniprezentă în societățile noastre.

Conflictele între diferite generații sunt manipulate de politicieni populiști care au succes în a asmuți un grup împotriva altuia.

Cum se măsoară viața

România se confruntă cu emigrarea în masă, în special a tinerilor, și se discută despre o criză a pensiilor în care generațiile se acuză reciproc.

E trist să crezi că oamenii bătrâni se simt o povară sau, mai rău, să te simți tu o povară. Japonia, țara cu cea mai rapidă rată de îmbătrânire din lume, se confruntă cu un număr mare de infracțiuni penale comise de oameni bătrâni. Aceștia comit cu bună știință mici infracțiuni, precum furtul din magazine, din cauza singurătății, pentru că închisoarea e locul unde simt că aparțin unei comunități care are grijă de ei. Sunt povești care îți frâng inima, cu părinți care au fost abandonați de copiii lor. Ar trebui să reformăm modul cum ne trăim și privim bătrânețea, pentru că avem o speranță de viață mai mare față de societățile din trecut. Vom petrece mai mult timp din viața noastră bătrâni. Nu va mai fi doar o etapă scurtă a vieții. Când auzi că populația îmbătrânește, nu înseamnă că doar se nasc mai puțini copii, ci și că trăim mai mult. Societățile noastre trebuie să le ofere oamenilor bătrâni accesul la mai multe activități și să investească în calitatea lor. Dacă mai pot duce, să fie încurajați dacă vor să muncească sau să studieze. Discuția e la fel și în Marea Britanie, pentru că trăim în societăți care se confruntă cu o rată a natalității scăzută, iar tinerii nu-și mai permit să cumpere o casă și să-și întemeieze o familie atât de ușor ca înainte. De aceea, vedem aceste conflicte între diferite generații care sunt manipulate de politicieni populiști care au succes în a asmuți un grup împotriva altuia. Sunt probleme la care trebuie să ne gândim și să le spunem cu voce tare, dar hiperbolizarea lor nu e utilă.

Dacă despre tineri se spune că „au toată viața înainte“, despre seniorii societății se spune adesea că „și-au trăit traiul, și-au mâncat mălaiul“. Se consideră că tinerii au șanse mai mari să evite singurătatea și să-și găsească pe cineva.

Nu cunosc exact cum stau lucrurile în societatea românească, dar asta e o generalizare pe care o văd în toată lumea. Trăim vremurile când președintele Americii are 80 de ani și va candida din nou, probabil împotriva unuia de 70. Nu cred că ar trebui să stereotipizăm bătrânii ca fiind niște oameni care nu mai au pentru ce să se trezească dimineața. Tatăl meu, care are 84 de ani, e unul dintre cei mai curioși și mai activi oameni pe care-i cunosc, iar la vârsta lui e foarte entuziasmat în ceea ce privește viitorul. Nu ar trebui să generalizăm că oamenii bătrâni nu pot găsi soluții de unii singuri sau să fie deschiși la soluțiile altora. Spre exemplu, în Coreea de Sud există discoteci pentru oameni bătrâni, deschise pe timpul zilei, unde mii de oameni bătrâni se duc și dansează. Discoteci create de sectorul privat care a văzut o oportunitate în a trata singurătatea. Cred că e o aroganță să considerăm oamenii bătrâni doar ca pe niște nostalgici care sunt inutili pentru societate.