Războiul Rece nu s-a încheiat niciodată. Cel puțin așa consideră președintele rus Vladimir Putin. Cel mai clar indiciu că Kremlinul și-a continuat lupta titanică împotriva Occidentului chiar și după prăbușirea Uniunii Sovietice poate fi văzut în activitățile serviciilor de securitate și de informații ale Rusiei. În operațiunile lor și în puterea imensă pe care o exercită în societatea rusă, acestea au reluat de unde au lăsat serviciile secrete sovietice. Din 1991, aceste agenții au fost conduse de o strategie revanșardă de a face din nou Rusia mare și de a răsturna ordinea internațională condusă de SUA după Războiul Rece. Războiul lui Putin în Ucraina este concluzia sângeroasă a acestei strategii, scrie Calder Walton în Foreign Affairs .

<< China încearcă, de asemenea, să inverseze rezultatul Războiului Rece. Prin alianța fără limite” proclamată în ajunul invaziei Rusiei în Ucraina, Putin și liderul Chinei, Xi Jinping, încearcă să răstoarne sistemul internațional – și se bazează foarte mult pe organele lor de informații pentru a face acest lucru. Agențiile de spionaj pot face ceea ce alte ramuri ale guvernului nu pot face: să execute o politică externă neautorizată. Atât serviciile de informații rusești, cât și cele chinezești au făcut acest lucru în vederea promovării obiectivelor lor revizioniste, profitând de Statele Unite în timp ce acestea erau distrase de „războiul împotriva terorismului” pentru a afecta securitatea națională a SUA, a submina democrațiile occidentale și a fura cât mai multe secrete științifice și tehnice.

TOȚI OAMENII ȚARULUI

Serviciile de informații rusești se consideră moștenitorii direcți ai KGB-ului. Deși KGB-ul a fost desființat în 1991, mulți dintre foștii săi ofițeri și toată tehnica, dosarele și chiar agenții săi din Occident au fost transferați la noul serviciu de securitate al Rusiei, cunoscut acum sub numele de FSB, și la serviciul de informații externe, SVR. Timp de ani de zile după încheierea Războiului Rece, serviciile secrete rusești au continuat să gestioneze foști agenți sovietici în Occident, inclusiv pe Aldrich Ames, ofițer de contrainformații al CIA, și pe Robert Hanssen, agent FBI. Era o afacere obișnuită pentru Rusia. Primul director al SVR, veteranul KGB Evgheni Primakov, a continuat tradițiile de coerciție și șantaj ale agenției de informații sovietice – tactici cărora el însuși le căzuse victimă în tinerețe. Potrivit unor materiale strecurate din arhivele KGB, Primakov a fost șantajat să servească agenția în timp ce lucra ca jurnalist în Orientul Mijlociu în anii 1960. Părintele fondator al FSB, Rem Krassilnikov, a fost, de asemenea, un fost ofițer KGB și un adevărat credincios comunist; soția sa se numea Ninel, adică Lenin scris invers. Potrivit unui dezertor FSB care a lucrat sub comanda lui Krassilnikov în anii 1990, FSB folosea aceleași manuale de pregătire ca și KGB-ul, dar cu secțiunile ideologice despre comunism pur și simplu smulse.

Apoi, mai este Putin însuși, a cărui experiență în cadrul direcției de informații externe a KGB-ului i-a modelat profund cariera politică ulterioară. În timp ce era staționat la Dresda, în Germania de Est – un show secundar al KGB, deoarece adevărata acțiune se desfășura în Berlinul de Est – Putin a fost martor direct la dezintegrarea imperiului sovietic. A fost, după cum a spus mai târziu, cea mai mare catastrofă a secolului XX. Putin se autointitulează „cekist”, în onoarea primei poliții secrete sovietice, Ceka, și avea o statuie a fondatorului Ceka, Felix Dzerjinski, în biroul său pe vremea când era director al FSB. Până în ziua de azi, Putin are mersul de pistolar al unui om din FSB, cu mâna stângă legănată, dar cu mâna dreaptă nemișcată lângă ceva lateral invizibil, pentru ca toată lumea să știe că este antrenat.

La fel ca mulți ruși, Putin a suferit de ceva asemănător cu sindromul membrului fantomă încă de la prăbușirea Uniunii Sovietice. Drept urmare, în anii 1990, nu a fost nevoie de prea mult pentru a-l convinge că NATO este prin definiție ostilă Moscovei. Serviciile secrete sovietice obișnuiau să numească Statele Unite „inamicul principal” – și odată ce a fost inamicul principal, mereu va fi inamicul principal. În anii 1990, serviciile de informații rusești au fost parcă mai agresive față de Statele Unite decât fusese KGB-ul în ultima perioadă sovietică. Nimic nu generează agresivitate mai mult decât umilința.

Până la sfârșitul anilor ’90, SVR folosea internetul pentru a răspândi dezinformarea în scopul discreditării Statelor Unite. Ofițerii SVR staționați în Statele Unite au bombardat mijloacele de informare în masă și panourile de mesagerie americane cu teme preluate direct din scenariul propagandei sovietice, inclusiv agenda rasistă secretă a guvernului american și dezvoltarea ilegală de arme biologice. În jurul anului 1996, hackerii ruși au instigat o încălcare masivă a bazelor de date sensibile ale guvernului american, inclusiv cele ale NASA și Pentagon.

Serviciile secrete americane nu au stat cu mâinile în sân, bineînțeles. Pe măsură ce economia Rusiei se prăbușea la sfârșitul anilor 1990, CIA a reușit să recruteze câțiva recruți ruși valoroși care și-au trădat – pentru bani – șefii de spionaj și au redus operațiunile de informații ale Moscovei împotriva Occidentului. Dar apoi a venit 11 septembrie 2001.

ORBIT DE LUPTĂ

La început, se părea că războiul împotriva terorismului ar putea fi o șansă pentru o resetare, o ocazie pentru o mai mare cooperare între serviciile de informații americane și cele rusești. După prima sa întâlnire cu Putin, în 2001, președintele american George W. Bush a remarcat în mod faimos că a fost „capabil să îi simtă sufletul” și a crezut că este demn de încredere. Serviciile de informații rusești au cooperat inițial cu Statele Unite în domeniul combaterii terorismului. Dar, potrivit oficialilor CIA, luna de miere dintre serviciile de informații americane și cele rusești de după 11 septembrie 2001 a fost de scurtă durată, lăsând loc unei ere de agresiune clandestină a Rusiei. Între timp, Washingtonul privea în altă parte. De-a lungul războiului împotriva terorismului, guvernul american a alocat resurse copleșitoare pentru combaterea terorismului, în detrimentul eforturilor de a face față amenințărilor venite din partea unor puteri în revenire, precum Rusia și China.

La fel au făcut și mulți aliați ai SUA, inclusiv Regatul Unit. Potrivit unui raport din 2020 al comisiei parlamentare pentru informații și securitate, serviciul de securitate britanic MI5 a alocat în 2006 un procent impresionant de 92% din activitatea sa contraterorismului. Acesta a fost același an în care un fost ofițer FSB, Alexander Litvinenko, a fost asasinat la Londra cu poloniu radioactiv. Ulterior, o anchetă publică britanică a constatat că Putin însuși a aprobat probabil asasinatul, la fel ca și șeful FSB de atunci, Nikolai Patrușev, un alt veteran al KGB care acum face parte din consiliul de securitate națională al lui Putin. Nu există date publice corespunzătoare cu privire la modul în care agențiile de informații americane și-au împărțit atenția și resursele între combaterea terorismului și alte priorități după 11 septembrie 2001, dar ofițerii de informații americani pe care i-am intervievat au declarat că lupta împotriva terorismului a fost obiectivul covârșitor al comunității de informații americane. Până în 2017, antiterorismul era încă principalul articol bugetar pentru Biroul Directorului de Informații Naționale al SUA.

Geniul lui Putin a fost acela de a ascunde puterilor occidentale, după 11 septembrie 2001, faptul că, deși coopera în lupta împotriva terorismului, își folosea serviciile de informații pentru a-și consolida regimul autoritar și pentru a transforma din nou Rusia într-o mare putere. Acasă, el a redus la tăcere disidența, a zdrobit presa liberă și și-a eliminat adversarii, urmând deviza stalinist „niciun om, nicio problemă”. În exteriorul apropiat și îndepărtat al Rusiei, Putin a căutat să împiedice extinderea NATO și să limiteze ceea ce el vedea ca fiind subversiunea americană în Europa de Est, invadând Georgia în 2008, Crimeea în 2014 și restul Ucrainei în 2022. Extinderea NATO a alimentat temerile lui Putin cu privire la subversiunea occidentală, dar este fantezist să presupunem că, fără extinderea alianței, Rusia ar fi fost un actor pașnic sau responsabil în politica globală. Putin a condus Rusia ca pe un regim mafiot militarist.

De la venirea la putere în urmă cu trei decenii, Putin a transformat serviciile de securitate și de informații ale Rusiei într-un stat în stat. El se bazează pe o clică de siloviki ceceni, sau „oameni de forță”, care au o pregătire militară și de informații și care exercită o influență disproporționată în cadrul regimului său polițienesc. Potrivit unor persoane din interiorul CIA, o majoritate covârșitoare a tehnocraților de la Kremlin care conduc economia Rusiei au avut astfel de antecedente în 2020.

Nu este de mirare, așadar, că strategia și tacticile Rusiei sunt direct din manualul sovietic, deși actualizate pentru era cibernetică. Mediile sociale și interconectivitatea digitală oferă noi mijloace pentru scopuri mai vechi, oferind serviciilor de spionaj ale Rusiei capacități la care KGB-ul ar fi putut doar să viseze. Putin a folosit o varietate de acțiuni secrete pentru a-și submina adversarii din Occident. El a intervenit în alegerile democratice occidentale, cel mai pregnant în alegerile prezidențiale din SUA din 2016, păstrând o tradiție sovietică care datează cel puțin din 1948. De asemenea, Putin a păstrat vie practica sovietică de a desfășura „ilegaliști” sub acoperire adâncă în țările occidentale, dintre care unii au fost arestați și schimbați înapoi la Moscova în schimburi de spioni care seamănă cu cele din Războiul Rece al secolului trecut.

Deși Putin a încurajat ideea că este un maestru al spionajului, în realitate el a prezidat o succesiune de eșecuri în domeniul serviciilor de informații. În 2010, de exemplu, FBI și CIA au lichidat o rețea de ilegaliști ruși în Statele Unite. Au făcut acest lucru prin recrutarea unui ofițer cheie în cadrul programului de ilegali al SVR, care a furnizat secrete Washingtonului. Dar cel mai mare eșec al lui Putin în materie de informații a precedat decizia sa de a invada Ucraina în februarie 2022. Agențiile de informații americane și britanice au reușit să pună cap la cap planurile de război ale lui Putin și să le expună lumii, eliminând astfel capacitatea acestuia de a inventa pretexte pentru invazie.

Dacă va fi vreodată posibil să se vadă informațiile pe care Putin le-a primit în perioada premergătoare războiului din Ucraina, nu ar fi surprinzător să se constate că acestea au confirmat, mai degrabă decât să contrazică, supraestimarea puterii militare a Rusiei. Există puțin loc pentru a spune adevărul la curtea lui Putin, la fel cum s-a întâmplat și la curtea lui Stalin. Natura criminală a guvernării lui Putin garantează că acesta primește informații lingușitoare. De la începutul războiului, serviciile secrete rusești au suferit o serie de eșecuri operaționale, inclusiv dezmembrarea rețelelor sale de spionaj din Norvegia, Suedia și Slovenia.

NU ORICE SERVICIU DE SPIONAJ VECHI

Asemeni Rusiei, China a exploatat și ea războiul împotriva terorismului condus de SUA pentru a-și promova interesele. Potrivit unor ofițeri CIA cu o expertiză profundă în China, principalul serviciu de informații civil al Beijingului, Ministerul Securității de Stat, a declarat război serviciilor de informații americane în 2005. Din acel moment, în timp ce Washingtonul era consumat de războiul împotriva terorismului, MSS și-a aruncat cele mai bune resurse și cei mai buni ofițeri asupra guvernului american și a corporațiilor americane, furând cât mai multe secrete științifice și tehnice pentru a consolida economia și puterea militară a Chinei. Deliberările interne ale MSS din această perioadă au fost marcate de bucuria că Statele Unite erau împotmolite în Orientul Mijlociu și neatente la succesele clandestine ale Chinei.

Asaltul MSS asupra Statelor Unite a dat curând roade. În 2010, agenția chineză de spionaj a dezmembrat o rețea majoră a CIA în China, ceea ce a dus la uciderea sau încarcerarea a peste o duzină de surse americane, potrivit unui raport de investigație publicat de New York Times. Rămâne neclar modul exact în care serviciile de informații chineze au compromis rețeaua CIA, dar pagubele au fost de netăgăduit. Zece ani mai târziu, un oficial al serviciilor de informații americane care cunoștea la prima mână aceste evenimente mi-a spus că CIA încă nu și-a revenit în China.

De când Xi a ajuns la putere, ofensiva serviciilor de informații chineze împotriva Occidentului și a Statelor Unite, în special, a crescut exponențial. Misiunea serviciilor de informații chineze este de a executa marea strategie a lui Xi: să transforme China în puterea militară și economică numărul unu în lume și să inverseze peisajul tehnologic existent, făcând alte țări dependente de tehnologia chineză în locul celei americane. Serviciile de spionaj chineze folosesc o abordare de tip „întreaga societate” pentru a colecta informații: acestea adună informații umane, cibernetice și de semnal (folosind baloane și, aparent, o bază de ascultare din Cuba), exploatând în același timp și sursele disponibile public, inclusiv rețelele sociale. Printr-o serie de legi draconice privind securitatea națională adoptate sub conducerea lui Xi, Partidul Comunist Chinez obligă, de asemenea, întreprinderile chineze să coopereze cu agențiile de informații ori de câte ori li se solicită, fuzionând astfel spionajul și cumpărarea. Rezultatul este un model autoritarist mercantilist chinez fără paralelă în Occident. PCC folosește programele de talente și schimburile culturale pentru spionaj cu un alt nume. Beijingul exploatează, de asemenea, comunitățile chinezești din țările occidentale, presându-le să transmită informații, adesea prin șantaj sau prin amenințarea membrilor de familie din China.

Sub conducerea lui Xi, China a devenit principalul hoț cibernetic din lume, furând mai multe date personale și de afaceri de la americani decât orice altă țară la un loc, potrivit FBI. În 2021, FBI a raportat că deschidea o nouă investigație de contrainformații legată de China la fiecare 12 ore. Iar în iulie 2023, comisia parlamentară de informații și securitate din Regatul Unit a raportat că guvernul chinez a pătruns în fiecare sector al economiei britanice.

Fraze precum „competiția americano-chineză” nu fac dreptate realității urâte. La fel ca agențiile de informații rusești, serviciile de informații chineze concurează în conformitate cu reguli fundamental diferite de cele urmate de omologii lor occidentali. Spre deosebire de agențiile de spionaj americane sau europene, MSS nu se supune statului de drept sau unei supravegheri politice independente. De asemenea, MSS nu răspunde public în fața cetățenilor chinezi și nici nu este controlat de o presă liberă. Aceste diferențe înseamnă că afirmațiile de genul „toate statele spionează”, adesea folosite pentru a elimina spionajul chinezesc, sunt periculos de înșelătoare. Doar pentru că toate armatele au arme nu înseamnă că sunt la fel. Spre deosebire de serviciile occidentale, există puține restricții semnificative asupra agențiilor de informații chineze sau rusești. De fapt, serviciile chineze și rusești sunt limitate doar de eficiența operațională – ceea ce pot face. Guvernele și publicul occidental trebuie să se trezească la această amenințare.

RANCHIUNE VECHE, ARME NOI

În timpul Războiului Rece, atât Statele Unite cât și Uniunea Sovietică au industrializat colectarea de informații, folosind computere pentru a ataca criptologia celeilalte părți. Spionajul s-a mutat de pe uscat în adâncul mării, după care în stratosferă și apoi chiar în spațiu. Astăzi, guvernele occidentale se află într-un nou război rece cu Rusia și China, care transformă din nou natura spionajului. Acest nou război rece nu este o repetare a ultimului, dar are continuități și asemănări, inclusiv o asimetrie evidentă în conflictul Est-Vest în materie de informații. A fost colosal de dificil pentru serviciile clandestine occidentale să colecteze informații fiabile în statele polițienești închise din spatele Cortinei de Fier; acum este și mai dificil pentru ele să opereze eficient în Rusia sau China, cu sistemele lor de supraveghere internă orwelliene. Între timp, este relativ ușor pentru Rusia și China să fure secrete de la societățile deschise, libere și democratice din Occident, așa cum a fost pentru sovietici înaintea lor.

Dar asemănările dintre acest conflict al superputerilor și ultimul nu ar trebui să ne facă să nu vedem diferențele dintre ele. Ponderea economică masivă a Chinei și integrarea în economia globală o diferențiază de Uniunea Sovietică. De asemenea, peisajul informațional de astăzi este mult diferit de cel din trecutul recent. Companiile comerciale de sateliți, de exemplu, oferă acum capacități care până de curând ar fi fost apanajul guvernelor. Informațiile din surse deschise și cele comerciale transformă securitatea națională. În timpul ultimului Război Rece, aproximativ 80 la sută din informațiile americane proveneau din surse clandestine, în timp ce 20 la sută proveneau din surse deschise. Astăzi, se crede că aceste proporții s-au inversat. Viitorul serviciilor de informații occidentale nu se află în mâinile guvernelor, ci în cele ale sectorului privat. Provocarea pentru guvernele occidentale este de a valorifica capacitățile furnizorilor comerciali de informații. Acest lucru va necesita noi parteneriate între sectorul public și cel privat.

Cu toate acestea, guvernele occidentale au nevoie mai mult decât orice de imaginație în ceea ce privește colectarea de informații despre statele polițienești închise. Imaginația este ceea ce a determinat CIA să dezvolte avioanele U-2 de mare altitudine, capabile să spioneze în spatele Cortinei de Fier atunci când alte metode erau imposibile. O imaginație similară este necesară astăzi în domenii aflate în prim-planul securității naționale, inclusiv colectarea de informații din surse deschise, utilizarea învățării automate și a inteligenței artificiale, precum și a calculului cuantic. Acestea vor fi armele războiului rece din acest secol – și cele care îi vor determina rezultatul. >>

Distribuie Distribuie Comentarii