Noile cupoane vor arăta foarte diferit în funcție de stadiul de cotizare/Cu cât vor crește exact pensiile după recalculare

Noile cupoane vor arăta foarte diferit în funcție de stadiul de cotizare/Cu cât vor crește exact pensiile după recalculare

De la 1 septembrie 2024, peste 3 milioane de pensionari români vor beneficia de o recalculare a pensiilor, conform mult-discutatei Legi a Pensiilor, aprobate de Parlament și elaborate cu ajutorul experților Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale.

Reforma are ca obiective eliminarea inechităților existente și creșterea pensiilor mici, însă nu toți pensionarii se vor bucura de măriri. Totuși, reprezentanții Caselor de Pensii au subliniat în diferitele explicații pe care le-au oferit presei în ultimele luni că la prima recalculare toate veniturile sunt majorate sau rămân la fel. Totuși, la a doua recalculare, introducerea unor sporuri și a unui al 13-lea salariu poate să nu conducă la creșterea pensiei, ba chiar să o diminueze.

Ultimele explicații ale directorului general al Casei Naționale de Pensii

Într-un interviu acordat Realitatea.net , Daniel Baciu, directorul general al Casei Naționale de Pensii, a explicat cine va avea pensiile dublate, dar și câți bani vor primi românii care au stagiul de cotizare sub 25 de ani. Valorile pe care s-a insistat deosebit de mult în majoritatea explicațiilor oferite de reprezentanții Casei Naționale de Pensii se referă mai ales la o posibilă dublare a pensiilor după recalculare.

„Dacă ne referim la o decizie de pensionare, avem aici chiar un dosar cu deciziile de pensionare. În partea de antet, avem datele de identificare, mai jos avem datele cu privire la numărul total de puncte și la pensia în plată anterior recalculării - vorbim la data de 31 august. După aceea avem tot ce înseamnă stagiile de cotizare, cu toate palierele: stagiu de cotizare contributiv, stagiu de cotizare necontributiv, stagiu de cotizare asimilat și stagiul din sistemele neintegrate sistemului public de pensii.

După aceea avem numărul de puncte de stabilitate, numărul total de puncte care se adună punctele contributive cu punctele asimilate și cu punctele de stabilitate, rezultând un număr total de puncte care se înmulțește cu valoarea punctului de referință, rezultând noul cuantum al pensiei începând cu data de 1 septembrie.”

Un exemplu invocat în interviu se referă la o pensie încasată de cineva care a cotizat peste 25 de ani la CAS. Astfel, un pensionar care încasează lunar aproximativ 3.637 ar putea primi de la 1 septembrie 5.605 lei.

Este o decizie cu o creștere cu aproape 2000 de lei în urma acestui proces de recalculare pentru că - dacă observați - a avut un stagiu de cotizare contributiv de aproape 43 de ani. Este reprezentată de două elemente: un VPR care reprezintă o valoare a punctului de referință și un număr total de puncte”, a punctat Daniel Baciu.

Partea nepromovată de autorități vizavi de recalculare: Cine nu va avea pensia mărită în septembrie și cine va primi mai puțini bani

Tot Daniel Baciu, întrebat de jurnaliști la începutul verii despre recalcularea pensiilor și ce categorii de contribuabili nu se vor bucura de măriri în septembrie, a explicat că există totuși un număr de 1 milion de pensionari nu vor beneficia de majorare.

Deși procesul de recalculare ar trebui să aducă măriri substanțiale pentru cei cu un stagiu de cotizare contributiv mai mare de 25 de ani, „rămân cei 1 milion și ceva de pensionari care vor avea aceeași pensie. Aceștia sunt cei care au avut un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani. Ei au beneficiat de indexarea de 13,8% de la începutul anului și vor continua să beneficieze, în fiecare an, de indexarea prevăzută de lege", a precizat Daniel Baciu.

Totodată, în anumite condiții, vechimea în muncă poate duce la pensii mai mici. Potrivit reprezentanților Caselor de Pensii, adeverințele depuse de pensionari pot afecta recalcularea, mai ales dacă acestea includ perioade în care salariul brut era mai mic decât salariul tarifar: „Există riscul foarte mic ca, dacă adeverințele sunt eliberate corect și includ perioade în care salariul brut era mai mic, pensia recalculată să fie mai mică”, a explicat un reprezentant al Casei de Pensii, potrivit Gândul .

După data de 1 septembrie, procesul de recalculare va continua până în 2025. Pensionarii pot aduce adeverințe suplimentare de la locurile de muncă până la 31 august. Cele depuse până la această dată vor fi operate cu 1 septembrie, iar cele depuse ulterior vor fi recalculat cu luna următoare depunerii, scrie Newsweek.

Cu toate acestea, reprezentanții Caselor de Pensii au subliniat că la prima recalculare toate veniturile sunt majorate sau rămân la fel. Totuși, la a doua recalculare, introducerea unor sporuri și a unui al 13-lea salariu poate să nu conducă la creșterea pensiei, ba chiar să o diminueze. „Fiecare trebuie să își facă o analiză atentă. La 1 septembrie, legea ne va permite să valorificăm niște sporuri care anterior nu erau luate în calcul, dar aceasta poate să nu fie întotdeauna în beneficiul pensionarilor”, citează Gândul.

Cum se va recalcula pensia celor cu peste 25 de ani vechime în septembrie

Majorarea anuală a pensiilor va fi aplicată în fiecare lună ianuarie și va fi determinată fie de creșterea veniturilor din contribuțiile de asigurări sociale, fie de rata medie anuală a inflației, în funcție de care dintre acestea este mai avantajoasă.

Pensie = VPR x Număr total de puncte.

VPR (valoarea punctului de referință) = valoarea punctului de pensie împărțit la 25

Număr total de puncte.= puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte asimilate /necontributive

Noutatea în cadrul formulei o reprezintă numărul de puncte stabilitate acordate pentru anii contributivi (peste 25 de ani). Valoarea punctului de pensie va crește în 2024 la 2.032 lei, iar valoarea punctului de referință (VPR) va fi de 81 lei, calculată prin împărțirea valorii punctului de pensie la 25, numărul minim de ani necesar pentru pensionare.

Calculul pensiei va avea în vedere atât venitul pentru care s-a plătit contribuția la sistemul de asigurări sociale, cât și vechimea realizată efectiv în muncă, pe teritoriul României. La calculul numărului total de puncte se va adăuga și un număr de puncte de stabilitate pentru fiecare an realizat peste stagiul de cotizare contributive de 25 de ani, si anume: 0,50 puncte /an pentru anii din intervalul 26-30 inclusiv; 0,75 puncte/an pentru anii din intervalul 31-35 inclusiv; 1 punct/an pentru anii din intervalul 36-40-etc.

Formula de recalculare a pensiilor se bazează astfel pe înmulțirea VPR cu numărul total de puncte acumulate de pensionar. Numărul total de puncte include: punctele de contributivitate (ani de muncă efectivi), punctele de stabilitate (acumulate pentru anii lucrați peste 25), și punctele asimilate (pentru perioadele necontributive, cum ar fi studiile universitare, serviciul militar sau concediul de creștere a copilului). În plus, majorările punctajelor sunt aplicate pentru perioadele lucrate în condiții speciale sau deosebite.

Aceste puncte se vor acorda doar pentru anii contributivi care nu se suprapun cu anii de pensie. Aceste puncte se vor stimulente pentru prelungirea vieții profesionale. Stagiul de cotizare de 25 de ani din cadrul formulei de calcul al VPR nu este un stagiu folosit la calculul dreptului de pensie, ci la calculul VPR. Valoarea VPR va fi cea care se va majora pe viitor, nu parametrii de calcul ai VPR, se explică în Noua Lege a Pensiilor, mai arată legea.

Astfel, pentru pensionarii care doresc să valorifice veniturile nepermanente obținute înainte de aprilie 2001, este necesară depunerea unei adeverințe până în februarie 2025. În cazul recalculării pensiilor, după cum am amintit mai sus, dacă noua valoare este mai mică decât cea anterioară, pensionarii vor păstra pensia cea mai avantajoasă. Livrarea pensiilor recalculate se va face în perioada 2-15 septembrie 2024 pentru cei care primesc pensia prin poștă, iar pentru cei care o primesc prin bancă, începând cu 12 septembrie.

Valoarea punctului de pensie va fi majorată anual cu 100% din rata inflației, la care se adaugă un procent din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. La 1 septembrie 2024, valoarea punctului de pensie va fi de 2.032 lei, iar valoarea punctului de referință (VPR) va fi de 81 de lei, calculată prin împărțirea valorii punctului de pensie la 25.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...