Noile controale Schengen: Premierul Sloveniei consideră "insuportabile" cozile uriașe de la frontiera cu Croația

Noile controale Schengen: Premierul Sloveniei consideră "insuportabile" cozile uriașe de la frontiera cu Croația

Cozile uriașe de la frontiera dintre Croația și Slovenia, determinate de controalele sistematice de la frontierele externe ale spațiului Schengen, sunt "insuportabile", iar cele două țări vor propune modificări Uniunii Europene, a afirmat duminică prim-ministrul sloven, Miro Cerar, transmite AFP.

"Implementarea directivei UE la frontiera cu Croația a creat condiții total insuportabile în ultimele zile", a apreciat Cerar, într-o declarație pe Twitter.

Premierul sloven a precizat că a discutat sâmbătă cu omologul său croat, Andrej Plenkovic, și că au convenit împreună că "situația este inacceptabilă".

"Slovenia și Croația vor formula propuneri către Comisia Europeană pentru a modifica de o manieră adecvată acest regim cât mai curând posibil", a adăugat Cerar.

Introducerea controalelor sistematice la frontierele externe ale spațiului Schengen provoacă începând de vineri blocaje uriașe la trecerile între Slovenia și Croația, o axă majoră de tranzit pentru cei care pleacă în vacanță în Balcani.

Controalele sistematice, propuse de Comisia Europeană după atentatele de la Paris din 13 noiembrie 2015 și intrate în vigoare vineri, îi vizează pe ''combatanții străini'' care pleacă sau se întorc din Irak și Siria.

Noile reglementări prevăd consultarea bazelor de date pentru toate persoanele care traversează frontiera Schengen, inclusiv pentru cetățenii spațiului liberei circulații, care până acum nu erau supuși decât unei simple verificări a documentelor lor de identitate.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?