Noii miniştri din Guvernul Ponta au depus jurământul de învestitură. Băsescu: Primesc jurământul lui Pop şi Câmpeanu, deşi au contribuit la un fals în interes public

Noii miniştri din Guvernul Ponta au depus jurământul de învestitură. Băsescu: Primesc jurământul lui Pop şi Câmpeanu, deşi au contribuit la un fals în interes public

Depunerea jurământului de învestitură în funcţie a noilor miniştri din Guvernul Ponta, care au primit votul Parlamentului, a avut loc, miercuri, la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu declarând că primeşte jurământul lui Pop şi Câmpeanu, deşi au contribuit la un fals în interes public.

UPDATE - Jurământul de învestitură a miniştrilor Guvernului Ponta s-a încheiat într-o atmosferă sobră

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a noilor miniştri ai Cabinetului Ponta 4 s-a încheiat, miercuri, după aproximativ 20 de minute, într-o atmosferă sobră, şeful statului ţinând un scurt discurs la începutul evenimentului iar la final părăsind sala fără a mai da mâna cu cei prezenţi.

După discursul preşedintelui, în care a atras atenţia că va primi jurământul miniştrilor Dialogului Social, Liviu Pop, şi al Educaţiei Naţionale, Sorin Cîmpeanu, pentru că este obligat de decizia Curţii Constituţionale, deşi aceştia ”au contribuit prin distrugerea de instituţii ale educaţiei la un fals în interes public”, noii miniştri ai Cabinetului Ponta 4 au început să depună jurământul de învestitură în funcţie.

Au depus jurământul, pe rând, Liviu Dragnea - ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Darius Vâlcov - ministrul Finanţelor Publice, Daniel Constantin - ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Graţiela Gavrilescu - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mihai Tudose - ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Andrei Gerea - ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Sorin Grindeanu - ministrul pentru Societatea Informaţională, Sorin Mihai Cîmpeanu - ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Ioan Vulpescu - ministrul Culturii, Angel Tîlvăr - ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de peste hotare şi Liviu-Marian Pop - ministrul delegat pentru Dialog Social.

Preşedintele nu a dat mâna cu ministrul Dialogului Social, Liviu Pop, după ce acesta a depus jurământul, fiind singura astfel de situaţie la acest moment al ceremoniei.

În finalul ceremoniei, care a durat aproximativ 20 de minute, şeful statului a spus că doreşte succes noilor miniştri. ”La revedere”, a spus Traian Băsescu şi a părăsit sala Unirii, fără a mai da mâna cu premierul şi ceilalţi reprezentanţi ai Executivului.

Premierul Ponta şi membrii Guvernului au părăsit, la rândul lor, sala de ceremonii, imediat după încheierea jurământului.

UPDATE - Băsescu: Primesc jurământul lui Pop şi Câmpeanu, deşi au contribuit la un fals în interes public

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în deschiderea ceremoniei de depunere a jurământului de către miniştrii noului Guvern, că primeşte jurământul lui Liviu Pop şi Sorin Câmpeanu, ”deşi aceştia au contribuit prin distrugerea de instituţii ale educaţiei la un fals în interes public”.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat în deschiderea ceremoniei că doreşte să citeze dintr-un paragraf dintr-o decizie a CCR, ”pentru e elimina orice dubiu cu privire la evenimentul de astăzi”.

Traian Băsescu a arătat că citează din decizia CCR nr. 98/ 7 februarie 2008, care precizează că ”din textul Constituţiei, rezultă că în cazurile prevăzute la art 1 şi 3 din art 85, numirea de către preşedintele României a miniştrilor este un act de executare a hotărârii Parlamentului şi de învestire pe această bază a miniştrilor de către şeful statului”.

”Hotărârea organului reprezentativ suprem al poporului român, Parlamentul, este un act obligatoriu, pe care preşedintele nu l-ar putea refuza decât prin săvârşirea unor acte grave de încălcare a Constituţiei. Acesta este şi motivul pentru care voi primi astăzi şi jurământul domnului Pop şi a domnului ministru al Educaţiei ( Sorin Câmpeanu, nr) , care au contribuit prin distrugerea de instituţii ale educaţiei la un fals în interes public”, a precizat Traian Băsescu.

”Vă mulţumesc, să înceapă ceremonia”, a spus preşedintele în finalul discursului său. 

La ceremonie au participat cei 11 miniştri care urmau să depună jurământul de învestitură în funcţie. Din partea Parlamentului au fost prezenţi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea şi vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul prin care sunt numiţi noii membri ai Guvernului Ponta 4.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”