Noi victime în estul separatist al Ucrainei, în timp ce procesul de pace este în impas

Noi victime în estul separatist al Ucrainei, în timp ce procesul de pace este în impas

Doi militari ucraineni au fost uciși și alți zece răniți în confruntările din ultimele 24 de ore cu rebelii din estul separatist prorus, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al președinției de la Kiev, Andrei Lîsenko, în timp ce la Moscova viceministrul rus de externe, Grigori Karasin, a susținut în fața ambasadorilor Franței și Germaniei că armata ucraineană ar pregăti o operațiune împotriva rebelilor din provinciile separatiste Donețk și Lugansk, relatează agenția EFE.

Purtătorul de cuvânt al președinției ucrainene a mai menționat că separatiștii proruși au început să folosească din nou artileria grea, deși acest tip de armament este interzis prin acordurile de pace de la Minsk.

La aproape un an și jumătate de la încheierea acelor acorduri, autoritățile ucrainene și separatiștii nu respectă integral încetarea focului, în pofida numeroaselor armistiții încheiate de atunci.

Guvernul de la Kiev pune impasul mai ales pe seama lipsei de progrese în convocarea alegerilor locale anul acesta în zonele controlate de separatiști. Poziția Rusiei și a rebelilor este că acordurile de la Minsk obligă Ucraina să negocieze cu reprezentanții locali din cele două provincii separatiste, în timp ce Kievul insistă că va discuta numai cu deputații aleși în urma unui scrutin organizat în conformitate cu legile ucrainene și supervizat de OSCE.

Pe de altă parte, Kievul cere Moscovei să-și retragă trupele din estul Ucrainei și să predea trupelor ucrainene controlul asupra frontierei.

Dar Rusia susține în continuare că nu are trupe în Ucraina. În plus, într-un comunicat emis tot miercuri de MAE rus se menționează că viceministrul rus de externe, Grigori Karasin, a avut o întâlnire cu ambasadorii francez și german la Moscova, cărora le-a transmis că există 'indicii' ce arată că armata ucraineană și batalioanele de voluntari ucraineni și-au intensificat activitatea în zona liniei frontului și ar pregăti o ofensivă în forță. Oficialul rus le-a cerut celor doi diplomați ca Franța și Germania să-și folosească influența față de autoritățile ucrainene 'pentru a împiedica un scenariu belicos'.

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, se va afla vineri la Varșovia pentru a lua parte la două reuniuni în cadrul summitului NATO, respectiv Comisia Ucraina-NATO, ce va reuni șefii de stat și de guvern din statele Alianței, și summitul pentru Afganistan.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”