Noi nereguli la Academia de Poliție: În ce condiții învață studenții VIDEO
După ce zeci de studenți s-au confruntat săptămâna trecută cu toxinfecție alimentară din cauza mâncării primite de la cantina Academiei de Poliție, Sindicatul Europol atrage atenția că aceștia au în sălile de clasă temperaturi de șapte grade Celsius.
Membrii sindicatului Europol spun că studenții de la Academia de Poliție „ au avut 7 grade în „sala de clasă”, dar nu e problemă pentru că au stat îmbrăcați, iar unii au avut noroc și de mănuși.”, potrivit unei postări pe Facebook.
Aceștia atrag atenția că în Băneasa, unde se află Academia de Poliție, s-au înregistrat, în cursul dimineții 4 grade Celsius, doar cu puțin mai frig decât în sălile de clasă.
Sindicatul spune că imaginile sunt reprezentative pentru această instituție și critică modul în care viitorii polițiști sunt pregătiți.
„Ce vedeți în imagini este reprezentativ pentru ce avem, sau mai corect spus, ce nu avem astăzi în sistem. Polițiști bine pregătiți, în condiții de profesionalism și expertiză. Cum să ai pretenția de la niște studenți să acumuleze cunoștințe în timp ce tu improvizezi o „clasă” în sala de sport, desfășurându-se concomitent și orele de educație fizică și ore de teorie?!”, transmite Europol.
Studenții de la Academia de Poliție învață în frig - Captura video Facebook Europol
Mai mult de atât, sindicaliștii spun că lipsesc materialele didactice, studenții sunt îngrămădiți, iar condițiile nu sunt adecvate procesului de învățare. De asemenea, spun că acestea sunt unele dintre motivele pentru care polițiștii sunt slab pregătiți.
„Zeci de studenți comasați în sala de sport. O grupă e la ora de educație fizică, cealaltă grupă, mai la dreapta cu 5 metri de ei, în bănci, la ora de drept penal. În condiții de frig, de gălăgie, de lipsa de materiale didactice, studenții sunt umiliți și înjosiți. Și ne mai întrebăm de ce nu mai avem polițiști pregătiți?! Pentru că salariile profesorilor din Academie sunt mizere, pentru că a dispărut calitatea didactică, pentru că funcțiile de conducere din Academie sunt ocupate pe bază de pile, cunoștințe și relații (celebrul PCR) și pentru că studenții sunt doar niște cifre pentru cei care conduc instituția de învățământ superior.”, afirmă Europol.
În ultimele zile, Academia de Poliție s-a confruntat cu o mulțime de probleme. Săptămâna trecută, în dimineața zilei de miercuri, 15 noiembrie 2023, mai mulți studenți au spus că s-au simțit rău, iar 57 dintre aceștia au ajuns la camera de gardă a spitalului „Matei Balș”. Aceștia dau vina pe mâncarea primită de la cantina unității de învățământ.
De asemenea, zilele trecute, au apărut imagini cu studenți ai Academiei de Poliție, cazați în dormitoare proaspăt renovate, care ștergeau apa din camere , după ce plouase. Reprezentanții instituției dădeau vina pe treaba de mântuială făcută de constructor.
Astăzi, 21 noiembrie, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a denunțat la DIICOT conducerea Academiei de Poliție” A. I. Cuza”, pentru abuz în serviciu și fals intelectual, după ce mai mulți studenți s-au intoxicat după ce au mâncat la cantină.
Sursa: adevarul.ro