Noi învățături controversate de la ÎPS Teodosie: Nunțile oficiate sâmbăta „rămân mereu sub un blestem”. Ce spun sociologii
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, afirmă că nunțile nu ar trebui să aibă loc sâmbăta, considerând că cei care aleg această zi rămân sub un blestem.
Cei care fac nuntă sâmbăta, sunt „mereu sub un blestem” - Foto Ahivă
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, a declarat că oficierea cununiilor religioase în ziua de sâmbătă este o mare greșeală, subliniind că cei care aleg această zi „rămân mereu sub un blestem”. De asemenea, el a menționat că, deși nu există o decizie oficială a Sfântului Sinod în această privință, el nu poate împiedica această practică.
„După cum am un ghimpe mare că sâmbăta nu ar trebui să mai facem cununii. Este o mare greşeală. Şi iată au început să facă cununii joia. Cununiile se fac marţea, joia şi duminica. Cei care fac sâmbăta rămân mereu sub un blestem, dar încă nu avem o hotărâre a Sfântului Sinod şi nu pot să mă opun. Le dau canon la toţi să îşi facă canon de pocainţă mereu”, a afirmat ÎPS Teodosie.
„În privința zilei în care se realizează cununia religioasă nu cred că un episcop ia această decizie, ci este hotărârea Sfântului Sinod. Îi invit pe oameni să caute în Noul Testament dacă Iisus sau vreunul dintre apostoli spune ceva despre ziua în care să se facă cununia. Nu cred că există așa ceva. Nu veți găsi niciunde în Noul Testament în care să fie scris: cununia se face neapărat într-o zi anumită zi a săptămânii”, a comentat sociologul Iulian Stănescu pentru Adevărul.
Sociologul Iulian Stănescu, cercetător științitific II, la Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română, spune că românii vor fi „influențați foarte puțin spre deloc” de afirmațiile arhiepiscopului, deoarece mesajul ÎPS Teodosie „nu va ajunge” la aceștia.
„Nu cred că obiceiurile, cutumele românilor în privința zilei în care se desfășoară cununia religioasă sunt sau ar putea să fie influențate de declarațiile arhiepiscopului Tomisului.”, a precizat specialistul.
În România, sâmbăta este cea mai populară zi pentru oficierea nunților, datorită faptului că este prima zi liberă din weekend. Potrivit datelor recente, se estimează că în fiecare an au loc peste 100.000 de nunți în România, iar cele mai aglomerate luni pentru căsătorii sunt mai, iunie și septembrie. Rata nupțialității în 2023 a fost mai mică , înregistrându-se 5,1 căsătorii la 1000 locuitori.
Nu stați în concubinaj
În cadrul unei emisiuni realizate de Radio Dobrogea, Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat despre motivul pentru care pomenirea morților nu se realizează duminica.
„Duminica este ziua Domnului de bucurie şi nu putem să amestecăm plânsul cu bucuria. Şi chiar canoanele sunt categorice şi spun: anatema să fie pe cei ce plâng morţii duminica”, a precizat Arhiepiscopul.
„Să nu stați necununați, în concubinaj. Mai bine spuneți: ajunge cât am păcătuit, dacă nu vrei să ne cununăm mai bine să ne despărțim, ca să nu înmulțim păcatele”, a mai spus ÎPS Teodosie.
Divorțul în viziunea ÎPS Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului a subliniat că divorțul fără un motiv bine întemeiat, cum ar fi infidelitatea, constituie un păcat grav. În cadrul unei discuții la Radio Dobrogea, el a explicat că cei care aleg să se despartă din motive triviale se leagă de un păcat major.
„Sigur, depinde şi de motive. Dacă cineva a dat divorţ nemotivat, că nu a fost înşelat de soţ, doar pentru nişte mofturi sau nişte motive mărunte, de neînţelegere aşa zis, acela s-a legat cu un păcat mare. Rugăciunea spune limpede: ce a unit Dumnezeu omul să nu despartă.”, a spus ÎPS Teodosie la Radio Dobrgea.
De asemenea, a menționat că, în cazurile de infidelitate, cel care a comis păcatul trebuie să își manifeste căința profundă. Deși unii preoți sugerează că spovedania este suficientă pentru dezlegare, în realitate, căința și motivația divorțului sunt esențiale pentru a obține iertarea, a subliniat Arhiepiscopul.
„Când un soţ îl înşală pe celălalt şi intră într-o legătură de adulter cu altcineva, atunci acela trebuie să se căiască mult. Dacă însă un soţ este părăsit de celălalt, că s-a dus să trăiască în desfrâu cu o persoană străină sigur atunci cel ce a făcut păcatul trebuie să aibă multă căinţă, celălalt poate fi dezlegat cu dezlegarea mare, cu rugăciunea de dezlegare de blestem”, a continuat Arhiepiscopul Tomisului.
Ce ar trebui să îi preocupe pe preoți
Divorțul devine o realitate tot mai frecventă în România, cu o căsătorie desfăcută la fiecare șapte minute, conform statisticilor publicate de Institutul Național de Statistică (INS) pentru prima jumătate a acestui an. Mai exact, în ultimele șase luni, peste 10.000 de cupluri din România au ales să pună capăt căsătoriei.
În acest context, „problema care ar trebui să preocupe mai mult înaltele fețe bisericești ar fi nu ziua în care să aibă loc cununia, ci ceea ce ar putea face preoții în relația cu credincioșii pentru a-i putea ajuta pe aceștia să treacă de momentele mai puțin ușoare dintr-o căsnicie, să prevină astfel destrămarea căsniciilor.”, precizează sociologul.
Cu toate acestea, „România nu are o rată a divorțurilor ieșită din comun la nivelul Uniunii Europene, ci dimpotrivă, una dintre cele mai reduse”, atrage atenția Iulian Stănescu.
Sursa: adevarul.ro