„Noi doi avem o discuție de terminat… Deci? Cum faci sex în bucătăria asta?”
Unul dintre profesorii de la Universitatea de Arhitectură din București riscă să fie suspendat, din cauza glumelor proaste pe care le-a făcut cu studenții. Ar fi al cincilea profesor universitar eliminat, anul acesta, pentru acuzații de hărțuire sexuală. Glumele lectorului universitar de la Arhitectură nu erau doar proaste, ci tindeau să se transforme în cursuri de sexologie, în loc de arhitectură, deși studenții așteptau altfel de explicații de la cadrul didactic. Lectorul va intra la cursuri doar supravegheat, iar consiliul universității îi analizează cu atenție comportamentul. Cazul a fost dezbătut timp de câteva luni, în spațiul public, după ce mai multe studente au povestit pentru un site de știri glumele cu tentă sexuală pe care profesorul le făcea în timpul atelierelor, însă universitatea nu a luat imediat o decizie, nefiind înregistrată nicio plângere oficială.
Pe fondul declanșării noului curent „MeToo” în mediul universitar din România, din primăvara acestui an, când au fost acuzați de hărțuire doi lectori de la Universitatea din București, urmați de doi profesori universitari renumiți de la SNSPA, în august au apărut primele mărturisiri ale studentelor de la Arhitectură despre exemplificările sexuale folosite de lectorul Andrei Mitrea.
Profesorul Andrei Mitrea de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București ar fi folosit o metodă didactică mai puțin obișnuită, explicându-le studenților ce dimensiuni ar trebui să aibă camerele, din perspectiva activităților sexuale care s-ar putea desfășura în respectivele spații. Glumele proaste ale tânărului profesor (de 41 de ani) ar fi depășit, de multe ori, limitele unei relații normale între cadrul didactic și studenți, devenind agasante mai ales pentru studentele care s-au simțit hărțuite.
Din poveștile fostelor studente reiese că lectorul începea uneori să le critice erorile de proiectare exemplificând zeci de minute, cu lux de amănunte, la ce putea fi folosit spațiul respectiv, din perspectiva unor partide de amor, dar mai avea și fantezii legate de agresiunile sexuale, fiind inspirat de desenele pe care le critica.
Fostele studente au povestit în exclusivitate pentru „Redacția Ropaganism - Prima voce a păgânilor din România” cum se manifesta lectorul atunci când critica un proiect. Una dintre victime spune că lucrase la un proiect pentru un apartament, desenul fusese corectat de doi coordonatori, dar lectorul Andrei Mitrea i l-a respins, spunându-i: „Nu poți face sex în această bucătărie. Zi-mi, cum faci sex în bucătăria asta? Tu cu prietenul tău nu faceți sex în bucătărie?”, a relatat victima, pentru redactiaropaganism.eu.
Lectorul ar fi reluat subiectul cu tematică sexuală și la următoarea corectură a lucrării: „Noi doi avem o discuție de terminat… Deci? Cum faci sex în bucătăria asta?”, a mai povestit fosta studentă.
Plângerile nu s-au depus la rectorat
Inițial, Comisia de Etică a UAUIM nu a aplicat procedura de evaluare a profesorului acuzat de hărțuire pentru că nu se întruneau condițiile pentru a face aceste demersuri, nefiind nicio plângere (nici măcar anonimă) depusă oficial de studentele care au povestit site-ului de știri glumele extrem de proaste făcute de profesor.
Universitatea a încercat să-l apere pe tânărul lector, acesta având rezultate excepționale ca profesionist. Arhitectul are un CV impresionant, a predat la mai multe universități și a fost implicat în mai multe proiecte guvernamentale, însă nu s-a putut ignora comportamentul lui din timpul atelierelor cu studenții.
Propunerea ANOSR de modificare legislativă
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a transmis Ministerului Educației, chiar cu o săptămână înaintea apariției primului articol despre Andrei Mitrea, o propunere de modificare legislativă, pentru a preîntâmpina aceste situații în care studenții devin victime ale profesorilor. Procedura de evaluare a cazurilor semnalate comisiilor de etică durează câteva luni, dar prin modificările propuse de ANOSR s-ar trece la practica din vestul Europei, unde profesorul este suspendat doar în baza acuzației, până la soluționarea cazului. Propunerea studenților încă nu a fost introdusă în lege, dar este foarte posibil să se facă și acest pas, în curând, după apariția mai multor astfel de cazuri de derapaje sau abuzuri din partea profesorilor.
În unele țări, precum Franța, fenomenul „metoo” a depășit granița juridică, fiind suficiente acuzațiile studenților, ca profesorii să fie deja suspendați din universități, până la soluționarea cazului, chiar și fără a se aduce probe.
ANOSR cere și includerea posibilității Comisiei de etică a universităților de a suspenda un membru al comunității universitare de la susținerea activităților didactice pe durata cercetării faptei, în cazul în care s-a înaintat asupra sa o sesizare cu privire la săvârșirea unei fapte de hărțuire, violență sau agresiune - la fel ca în alte țări europene.
Studenții au cerut și redefinirea infracțiunii de hărțuire, pentru a include și derapajele comportamentale de tipul celor pentru care este acum cercetat lectorul de la Arhitectură.