Noi discuţii la Palatul Cotroceni cu membri ai Cabinetului Orban

Noi discuţii la Palatul Cotroceni cu membri ai Cabinetului Orban

Preşedintele Klaus Iohannis continuă vineri seria întâlnirilor cu premierul Ludovic Orban şi cu membri ai Guvernului.

La întâlnirea programată vineri, la Palatul Cotroceni, participă premierul, împreună cu vicepremierul Raluca Turcan şi ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloş.

Joi, Klaus Iohannis a avut o întâlnire cu premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan şi miniştrii Muncii, Violeta Alexandru, Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe.

Ulterior, şeful statului a precizat că a fost informat, în cadrul discuţiilor avute la Cotroceni, despre situaţia din ministerele respective, despre planurile acestora şi despre politicile publice pe care vor să le pună în practică.

"Am avut câteva discuţii de lucru foarte bune cu premierul şi cu miniştrii de linie. M-au informat despre situaţia găsită la ministerele lor, despre planurile pe care le au şi despre politicile publice pe care vor să le pună în practică. Şi vom continua seria discuţiilor", a declarat preşedintele.

La rândul său, premierul Ludovic Orban a afirmat că "este firesc" ca între preşedinte şi Guvern, "ambele ramuri ale puterii executive în stat", să existe un dialog permanent şi o colaborare.

"Ceea ce se întâmplă în relaţia dintre Guvern şi preşedinte reprezintă normalitatea. Este firesc ca între preşedinte şi Guvern, ambele ramuri ale puterii executive în stat, să existe un dialog permanent, să existe o colaborare, o coordonare a politicilor publice, a acţiunilor şi asta se întâmplă", a opinat Orban. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…