Noi detalii din apelul dintre Zelenski și Xi Jinping. Ce au discutat cei doi despre Marea Neagră

Noi detalii din apelul dintre Zelenski și Xi Jinping. Ce au discutat cei doi despre Marea Neagră

Volodimir Zelenski a făcut noi dezvăluiri, vineri seara, legate de prima sa convorbire telefonică de la începutul războiului cu preşedintele chinez Xi Jinping. Președintele ucrainean spune au abordat inclusiv subiectul securității nucleare și blocarea de către Rusia a Mării Negre. El a răspuns și la o întrebare legată de o viitoare întâlnire cu omologul chinez.

Zelenski, noi detalii despre convorbirea cu președintele Chinei FOTO Profimedia

Zelenski, noi detalii despre convorbirea cu președintele Chinei FOTO Profimedia

Prima convorbire dintre Volodimir Zelenski și liderul Republicii Populare Chineze , Xi Jinping, de la începutul invaziei rusești, a avut loc la data de 26 aprilie. Președintle ucrainean a descris dialogul drept lung şi substanţial.

Noi detalii despre securitatea nucleară și o posibilă întâlnire

Zelenski a adus noi detalii despre apelul telefonic. El spune că în cursul acestei discuţii a vorbit cu preşedintele Xi despre integritatea teritorială a Ucrainei, inclusiv despre peninsula Crimeea (anexată de Rusia în 2014) şi despre Carta Naţiunilor Unite.

Declarațiile au fost făcute de Zelenski în cadrul unei conferințe de presă la Kiev, vineri, la două zile după convorbirea telefonică.

Am auzit din partea Chinei că respectă aceste principii, a spus liderul ucrainean, adăugând că, totuşi, nu a existat nicio menţiune cu privire la vizite reciproce cu Beijingul.

Zelenski a spus că i-a cerut de asemenea lui Xi să influenţeze Moscova pentru returnarea prizonierilor de război ucraineni şi a circa 20.000 de copii răpiţi. Liderul ucrainean a afirmat că eforturile Națiunilor Unite au avut, până în prezent, slabe rezultate și din acest motiv a apelat la ajutorul președintelui chinez.

Am avut o discuţie importantă. În ceea ce priveşte o viitoare întâlnire, nu am discutat despre aşa ceva. Referitor la lucrurile importante despre care am vorbit, acestea au vizat în primul rând securitatea. Este foarte important pentru noi să implicam cât mai multe ţări în formatul nostru, formula noastră pentru pace, care ar putea apoi să facă presiuni asupra Federaţiei Ruse pentru a restabili pacea şi integritatea noastră teritorială, a spus Volodimir Zelenski.

Am discutat şi despre securitatea nucleară şi despre blocarea de către Rusia a Mării Negre şi a exporturilor de cereale ucrainene, a adăugat Zelenski, citat de Unian.

Liderul de la Kiev i-a atras atenția președintelui Republicii Populare Chineze și despre riscul de a furniza arme Rusiei.

Am mai vorbit despre faptul că, în războiul actual al Rusiei împotriva Ucrainei, Ucraina ar dori ca toate statele să înţeleagă riscurile de a furniza orice fel de arme Rusiei. Am auzit un răspuns pozitiv în acest sens, a mai declarat preşedintele ucrainean.

Numirea unui nou ambasador al Ucrainei în Republica Populară Chineză

Întrebat de presă când îşi va prelua atribuţiile noul ambasador ucrainean în China, Pavlo Riabikin, şi ce sarcini i-a trasat acestuia, preşedintele ucrainean a răspuns laconic:Nu o să vă spun.

Preşedintele Xi a spus că va trimite emisari speciali în Ucraina şi în alte ţări pentru a comunica cu toate părţile despre o soluţionare politică a crizei din Ucraina. Delegaţia specială chineză pentru rezolvarea crizei ucrainene va fi condusa de Li Hui, fost ambasador al Chinei în Rusia, între 2009 şi 2019.

Volodimir Zelenski şi şi-a exprimat speranţa că discuţia şi numirea ambasadorului Ucrainei în China vor da un impuls puternic dezvoltării relaţiilor bilaterale între cele două ţări. În aceeaşi zi, el l-a numit pe Pavlo Riabikin în funcţia de ambasador al Ucrainei în Republica Populară Chineză, post vacant de mai mult timp.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”