Noi declarații ale ducesei de Sussex: „M-am confruntat cu abuzuri în timp ce eram însărcinată“ VIDEO

Noi declarații ale ducesei de Sussex: „M-am confruntat cu abuzuri în timp ce eram însărcinată“ VIDEO

În perioada în care rețelele sociale sunt omniprezente în viața noastră, soția prințului Harry și ducesa de Sussex, Meghan Markle, a vorbit despre „toxicitatea aparent nesfârșită” a acestora, mărturisind că a fost victima „hărțuirii și abuzurilor” în timp ce era însărcinată cu Archie și Lilibet, relatează BBC.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Festivalului anual SXSW din Austin, Texas, unde fosta actriță din serialul „Suits/ Costume” a fost principalul orator al unui eveniment de mare importanță care a marcat Ziua Internațională a Femeii.

Meghan Markle a dezvăluit, totodată, că în prezent nu mai citește comentarii de acest gen. Aceasta nu a mers singură la eveniment, ci a fost însoțită de prințul Harry, care o urmărea din primul rând al publicului care asista la eveniment.

Meghan Markle

Meghan Markle a abordat diverse subiecte în cadrul evenimentului. foto: GettyImages (Arhivă)

În aceeași ordine de idei, soția prințului Harry a mărturisit că oamenii au „uitat de umanitatea noastră” în unele părți ale sferei media și digitale.

Cea mai mare parte a hărțuirii și a abuzurilor cu care m-am confruntat în social media și online a fost atunci când eram însărcinată cu Archie și cu Lili", a dezvăluit Markle.

„Te gândești la asta și îți dai seama cu adevărat de ce oamenii ar fi atât de plini de ură - nu este răutate, este cruzime", a mai ținut ea să spună.

În cadrul evenimentului Meghan Markle a abordat diverse subiecte, de la importanța reprezentării diverse până la portretizarea maternității în film și divertisment.

La rândul său, soția prințului Harry a susținut că i se pare „deranjant” faptul că femeile „aruncă” cu ură una în cealaltă pe internet, precizând: „Nu pot să înțeleg asta”.

Dacă citești ceva îngrozitor despre o femeie, de ce îl împărtășești cu prietenii tăi? Dacă ar fi fost vorba de prietena ta, de mama sau de fiica ta, nu ai fi făcut-o”.

Răspunzând îndemnului colegei de platou Katie Couric, ea a mărturisit faptul că o scrisoare pe care a trimis-o la vârsta de doar 11 ani către gigantul Procter & Gamble a dus la înlocuirea unei reclame sexiste de promovare a detergentului de vase.

Vocea ta nu este mică, trebuie doar să fie auzită", a mai adăugat Markle.

Prezentă la eveniment, actrița Brooke Shield a glumit: „Acesta este unul dintre modurile în care suntem diferite, când aveam 11 ani jucam rolul unei prostituate", făcând aluzie la rolul interpretat în filmul „Pretty Baby” din 1978.

Apariții mai rare

Prințul Harry și soția sa au fost sever criticați, îndeosebi în presa tabloidă britanică, după ce s-au îndepărtat de familia regală.

De la mutarea în California și înființarea Fundației Archewell, aparițiile publice ale celor doi soți au fost mai rare . Ultima vizită a fostei actrițe în Anglia a avut loc în luna septembrie a anului 2022.

În mediul online au circulat speculații cu privire la o posibilă revenire în Marea Britanie cu ocazia aniversării a unui deceniu de la Jocurile Invictus - înființate în anul 2014 de prințul Harry.

Apariția ducesei de Sussex survine într-o perioadă delicată pentru familia regală, în timp ce regele Charles se află sub tratament pentru cancer, iar Kate Middleton, prințesa de Wales, se recuperează după o operație abdominală în Marea Britanie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…