Noi controverse între Polonia și Rusia privind catastrofa aviatică de la Smolensk

Noi controverse între Polonia și Rusia privind catastrofa aviatică de la Smolensk

Comisia de anchetă constituită de guvernul de la Moscova pentru investigarea cauzelor prăbușirii avionului prezidențial polonez la Smolensk, în anul 2010, a răspuns joi inculpării de către justiția poloneză a doi controlori de trafic aerian ruși și a transmis că întreaga responsabilitate în producerea accidentului revine echipajului polonez, care a încercat să aterizeze în condiții de ceață densă, consemnează AFP. Săptămâna trecută, Parchetul Militar polonez a recunoscut că piloții polonezi sunt principalii responsabili pentru accidentul avionului Tupolev-154, dar a anunțat în același timp inculparea a doi controlori de trafic aerian ruși ce ar fi contribuit la prăbușire, fără să ofere detalii despre presupusele erori ale acestora.

Potrivit comisiei ruse de investigație, controlorii de trafic aerian 'au respectat integral instrucțiunile și procedurile aviației civile', iar prăbușirea avionului a fost provocată de mai mulți factori, principalul fiind decizia piloților de a ateriza în ciuda vizibilității foarte reduse.

Mass-media poloneză a publicat săptămâna aceasta o transcriere a discuțiilor din cabina de pilotaj înregistrate de cutia neagră, ce pare să confirme versiunea susținută de Moscova. Conform transcrierii — a cărei autenticitate încă nu a fost confirmată de autoritățile de la Varșovia—, comandantul Forțelor aeriene poloneze ar fi intrat în cabina de pilotaj și i-a obligat pe piloți să aterizeze.

În urma accidentului produs pe 10 aprilie 2010 au murit 96 de persoane, între care președintele polonez Lech Kaczyński, soția sa și zeci de alți înalți oficiali. Delegația poloneză se deplasa la Smolensk pentru a asista la comemorarea a 70 de ani de la masacrul de la Katyn.

În Polonia continuă să fie vehiculate teorii ale conspirației, alimentate și de refuzul Rusiei de a preda autorităților de la Varșovia resturile avionului. Este de asemenea greu de crezut că Moscova ar putea să accepte extrădarea celor doi controlori de trafic aerian inculpați de justiția poloneză.  AGERPRES


populare
astăzi

1 Viitorul președinte al României...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Se prăbușește frontul din Ucraina? / Anchetă SBU, după ce presa din Ucraina a aflat că generalul Kirilo Budanov le-a transmis parlamentarilor un avertis…

4 Oile, caprele, lupii și tigrii lui Georgescu, șarlatanul de aur monoatomic

5 Această navă de spionaj în flăcări spune multe despre adevărata față a Rusiei