Noi cheltuieli pentru consumatorii casnici de energie electrică

Noi cheltuieli pentru consumatorii casnici de energie electrică

Noi cheltuieli pentru consumatorii casnici de energie electrică sunt prevăzute într-un proiect de lege pentru transpunerea în legislaţia naţională a unei Directive Europene privind normele comune pentru piaţa internă de energie electrică, scrie Adevărul.

Potrivit acestuia, la articolul 61, după alineatul (7), se introduce un alineat nou, alineatul (8), cu următorul cuprins:

”(8) Clienţii finali au obligaţia să contribuie, în mod transparent şi nediscriminatoriu, la costurile asociate introducerii sistemelor de măsurare inteligentă.”

În toamna anului trecut, al doilea cel mai mare furnizor de energie electrică – Enel – anunţa că sute de mii de români vor beneficia de contoare inteligente pentru a-şi eficientiza consumul de energie electrică.

Până în prezent, montarea contorului şi achiziţia acestuia de către furnizor a fost făcută pe cheltuiala companiei, beneficiarul necontribuind sub nicio formă la această investiţie.

În noiembrie 2020, E-Distribuţie Muntenia programase instalarea a aproximativ 80.000 de contoare inteligente în Bucureşti, Giurgiu şi Ilfov. Alte 41.000 sunt instalate de E-Distribuţie Dobrogea în judeţele Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa şi Tulcea. Potrivit E-Distribuţie Banat, aproximativ 50.000 de clienţi din judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş vor beneficia de noua tehnologie până la finalul anului.

Cel mai mare avantaj pentru consumatorul final constă în faptul că, spre deosebire de contorul clasic ce doar măsoară consumul în mod liniar şi necesită citiri la faţa locului, contorul inteligent poate transmite datele, în timp real, la distanţă. Aceasta înseamnă un control mai bun al consumului de electricitate şi, implicit, al costului cu energia electrică. Astfel, în locul unui tarif fix, furnizorii vor putea defini oferte pe intervale orare, iar contorul inteligent, integrat într-un sistem de măsurare inteligentă, îi va putea permite celui de acasă să îşi adapteze consumul în intervale orare în care energia electrică este mai ieftină. Utilizatorii devin astfel stăpâni pe propriul consum iar întregul sistem de distribuţie a energiei se adaptează în funcţie de cerere şi nu doar de ofertă, cum se întâmplă în prezent.

Mai mult, în situaţia în care noul dispozitiv este parte integrantă dintr-un sistem de măsurare inteligentă şi comunică activ cu sistemul central al distribuitorului, consumatorul poate monitoriza şi controla consumul de energie de la distanţă. Informaţiile despre consumul normal sau detaliat de electricitate sunt afişate rapid şi permanent şi pot fi vizualizate pe calculator, tabletă sau telefon astfel încât utilizatorul să aibă o imagine clară şi, implicit, posibilitatea de a economisi energie electrică.

În plus, consumatorul este protejat de supratensiuni. Contorul inteligent oferă informaţii valoroase cu privire la poziţia, tipul şi magnitudinea incidentelor (la medie şi înaltă tensiune), reducând timpul pentru intervenţii, întrucât unele pot fi făcute de la distanţă.

Prosumatorii, consumatorii care produc electricitate din surse regenerabile, pot măsură separat energia produsă. Fie că vorbim de turbine eoliene, fie de panouri solare, contorul inteligent va măsura separat energia pe care un consumator o livrează în reţea şi pe cea pe care o absoarbe din reţea. Consumatorul va şti exact când consumă energie din reţea şi când consumă energia regenerabilă produsă de el.

În România, montarea contoarelor inteligente este gratuită pentru consumatorul de energie electrică, în baza unui calendar aprobat de Autoritatea Naţională în Domeniul Energiei.

Din 2015 şi până în prezent, investiţiile realizate de cele trei companii româneşti de distribuţie ale grupului Enel în instalarea de contoare inteligente se ridică la circa 240 de milioane de lei. Suma e parte a strategiei grupului Enel de a oferi noua tehnologie celor 2,9 milioane de clienţi de distribuţie a energiei electrice din România.


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...