Proiectul de lege al PNL, care prevede că suma acordată magistraţilor pentru a-şi plăti chiria, potrivit legii în vigoare, să poată fi folosită de către aceştia şi pentru achitarea unei rate sau părţi din rate pentru achiziţionarea unui locuinţe, e deja în procedură avansată la Senat (primă cameră), având avizele de la comisiile din for. Senatorii jurişti ar fi trebuit să dea raportul de specialitate marţi, ca miercuri să intre pentru vot în plen. Însă parlamentarii de la Comisia juridică au ajuns la un consens ca să amâne votul pe raport până când vine şi punctul de vedere de la Guvern, a precizat, pentru „Adevărul”, Dănuţ Cristescu, senator PSD din Comisia juridică.
Consiliul Legislativ a dat aviz pozitiv, în timp ce Consiliul Economic şi Social a dat unul negativ. Liberalii susţin că această facilitate ar constitui un ajutor extrem de util magistraţilor şi o măsură importantă în vederea loializării acestora faţă de instanţele/parchetele unde îşi desfăşoară activitatea, crescând stabilitatea în exercitarea funcţiei în localitatea unde vor dobândi locuinţa.
Soldaţii şi gradaţii profesionişti nu au fost uitaţi
De această facilitate ar putea avea parte şi soldaţii, şi gradaţii profesionişti, dacă un proiect de modificare legislativă care a fost aprobat tacit de Camera Deputaţilor va trece şi de Senat, care este for de decizional în acest caz. Practic, se doreşte modificarea Legii 384/2006 privind statutul soldaţilor profesionişti pe două direcţii principale. „Legea nu permite soldaţilor şi gradaţilor profesionişti justificarea plăţii compensaţiei lunare pentru chirie în situaţia în care aceştia contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe, ceea ce contravine principiul menţionat mai sus”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ făcându-se referire la faptul că, din principiu, nu se fac deosebiri între drepturile soldaţilor şi gradaţilor profesionişti şi cele ale cadrelor militare, iar acestea din urmă au acest drept de a utiliza pentru plata unei rate la un credit imobiliar, suma compensată de MApN pentru chirie. Această compensaţie lunară pentru chirie este în cuantum de până la 50% din solda lunară a fiecărui militar în parte.
MApN susţine că modificarea legislativă este una care trebuie urgentată pentru că urmările pot fi unele destul de grave. „Neaplicarea măsurilor propuse (…) aduce grave prejudicii, cu efecte pe termen lung, în ceea ce priveşte pierderea motivaţiei acestei categorii de personal, demisii şi pierderea atractivităţii profesiei, în condiţiile în care Ministerul Apărării Naţionale se confruntă cu deficite din ce în ce mai mari de personal”, se mai arată în document.