Paleogeneticianul suedez Svante Pääbo a fost desemnat, luni, laureatul premiului Nobel pentru medicină pe anul 2022, „pentru descoperirile sale referitoare la genomurile hominizilor dispăruţi şi la evoluţia rasei umane”, a anunțat Comitetul Nobel, reunit, luni, la sediul Institutului Karolinska din Stockholm.

Svante Paabo, laureat al premiului Nobel pentru medicină pe 2022

Prin cercetările sale de pionierat, Svante Pääbo a realizat ceva aparent imposibil: secvenţierea genomului lui Neanderthal, o rudă dispărută a oamenilor de astăzi. El a făcut şi descoperirea senzaţională a unui hominidae necunoscut anterior, Denisova. Foarte important, Pääbo a mai descoperit că transferul de gene a avut loc de la aceşti hominizi acum dispăruţi la Homo sapiens, în urma migraţiei din Africa cu aproximativ 70.000 de ani în urmă. Acest flux străvechi de gene către oamenii de astăzi are relevanţă fiziologică astăzi, de exemplu, afectând modul în care sistemul nostru imunitar reacţionează la infecţii, scrie în comunicatul oficial al Comitetului Nobel.

În 2021, Preiul Nobel pentru medicină a revenit cercetătorilor americani David Julius şi Ardem Patapoutian, penru „descoperirea receptorilor de temperatură şi de atingere'“.

Istoria premiilor Nobel pentru medicină

Primul Premiu Nobel pentru Fiziologie sau Medicină i-a fost acordat, în 1901, medicului german Emil Adolf von Behring (1854-1917) pentru cercetări asupra seroterapiei şi descoperirea serului antidifteris, care a deschis un nou drum în ştiinţa medicală şi a ajutat la salvarea a sute de mii de vieţi. Premiul a fost acordat ulterior pentru o serie de descoperiri realizate în domeniul imunologiei, diagnosticelor şi dezvoltării medicamentelor, omenirea continuând să lupte împotriva bolilor şi a morţii.

Până în prezent, au fost acordate 112 premii Nobel pentru Fiziologie sau Medicină. Dintre cei 224 premiaţi, 12 sunt femei. Cel mai tânăr laureat al acestui premiu, Frederick G. Banting, avea 32 de ani la vremea când i s-a acordat premiul, iar cel mai în vârstă, Peyton Rous, 87 de ani.

Printre laureaţii Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, se numără: Ivan Pavlov (1904, pentru fiziologia digestiei şi crearea unei ştiinţe a reflexelor condiţionate); Robert Koch (1905, pentru investigaţiile şi descoperirile privind tuberculoza); Theodor Kocher (1909, pentru cercetări în fiziologia, patologia şi chirurgia glandei tiroide); Alexis Carrel (1912, pentru studii în sutura vasculară şi transplantarea vaselor de sânge şi a organelor); Karl Landsteiner (1930, pentru descoperirea grupelor de sânge umane); Sir Henry Hallett Dale şi Otto Loewi (1936, pentru descoperiri legate de transmisiile chimice ale impulsurilor nervoase); Sir Alexander Fleming, Ernst Boris Chain, Sir Howard Walter Florey (1945, pentru descoperirea penicilinei şi a efectului curativ al acesteia în diverse boli infecţioase); Selman Abraham Waksman (1952, pentru descoperirea streptomicinei, primul antibiotic împotriva tuberculozei); Albert Claude, Christian de Duve, George E. Palade (1974, pentru descoperirile lor privind organizarea structurală şi funcţională a celulei).

În secolul XXI, între laureaţii Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, se regăsesc: Robin Warren şi Barry Marshal (2005, pentru investigaţii care au dovedit că ulcerele de stomac au o origine bacteriană şi că pot fi tratate în consecinţă cu antibiotice); Andrew Z. Fire şi Craig C. Mello (2006, pentru activitatea lor în domeniul controlării fluxului de informaţii genetice); Mario Capecchi, Olivier Smithies şi Martin Evans (2007, pentru lucrări privind celulele stem); Françoise Barré-Sinoussi şi Luc Montagnier (2008, pentru descoperirea virusului imunodeficienţei umane); Elizabeth Blackburn, Carol Greider şi Jack Szostak (2009, pentru studiul asupra enzimei telomerază); Robert G. Edwards (2010, pentru cercetările sale în domeniul fertilităţii şi al fecundării in vitro); Shinya Yamanaka şi britanicului John Gurdon (2012, pentru că au descoperit modul în care celulele mature pot fi reprogramate pentru a deveni pluripotente); Yoshinori Ohsumi (2016, pentru descoperirile sale legate de mecanismele de autofagie); Harvey J. Alter, Michael Houghton şi Charles M. Rice (2020, descoperirea virusului hepatitei C).