Nivelul de trai, un indicator mai bun decât PIB-ul pentru creșterea economică,susțin organizatorii forumului de la Davos

Nivelul de trai, un indicator mai bun decât PIB-ul pentru creșterea economică,susțin organizatorii forumului de la Davos

Țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare ar trebui să dea prioritate nivelului de trai, față de Produsul Intern Brut, atunci când vine vorba de cel mai bun indicator pentru măsurarea performanței economice, susțin organizatorii Forumului Economic Mondial de la Davos, transmite Bloomberg.

Într-un raport publicat luni, organizatorii forumului de la Davos subliniază că venitul mediu per capita a scăzut cu 2,4% între 2008 și 2013 în 26 de economii avansate, ceea ce scoate în evidență "insecuritatea și inegalitatea care însoțesc modificările tehnologice și globalizarea". În consecință, țările ar trebui să își judece progresele economice pe baza "dezvoltării globale" și să majoreze cheltuielile pentru programe de genul cursuri de calificare și de asemenea să reducă povara inegalității.

"Majoritatea statelor ratează oportunități importante vizând accelerarea creșterii economice și reducerea inegalității în același timp", susțin organizatorii forumului de la Davos, adăugând că indicatori precum speranța de viață, productivitatea și nivelul sărăciei ar trebui să aibă prioritate la elaborarea politicilor economice pentru a evita noi scăderi.

Inegalitățile și frustările celor care se simt lăsați în urmă de globalizare vor fi unul din principalele subiecte de discuții la reuniunea din acest an de la Davos, Elveția, care va începe marți. Forumul la care vor participa lideri politici, directori de companii, investitori și academicieni a fost în avangarda unei integrări economice care este criticată atât de președintele american Donald Trump cât și de partidele populiste din Europa, o tensiune care va fi evidentă la evenimentul din acest an.

Potrivit clasamentului elaborat de Forumul Economic Mondial cu privire la cele mai performante 29 de economii în termeni de dezvoltare globală, primele locuri sunt ocupate de Norvegia, Luxemburg și Elveția, în timp ce Marea Britanie ocupă locul 21, iar SUA, prima economie mondială, se situează abia pe locul 23. Și mai important, peste jumătate din cele 103 țări analizate au suferit o diminuare a scorului lor în ultimii cinci ani.

Pentru inversa scăderea nivelului de trai, organizatorii forumului de la Davos susțin că guvernele trebui să dea prioritatea educației, egalității de gen și facilitării tranziției de la școală la muncă, precum și extinderii infrastructurii. În plus, integrarea economică ar trebui să se reorienteze spre facilitatea schimburilor comerciale ale companiilor în interiorul țărilor precum și între ele, în special pentru IMM-uri.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Istoria secretă a gladiatorilor daci. A fost unul dintre puținele popoare antice pentru care s-a construit o școală specială

2 Citiți, oameni buni, asta a fost și este România „lor”!

3 Avem documentul / Toate măsurile, de la alocații, la pensii și salariile bugetarilor

4 Foarte interesant scenariul ipotetic al lui Mark Galeotti despre impactul tragediei avionului azer asupra puterii lui Putin

5 VIDEO Cu România asta ce facem oameni buni, o anulăm și pe ea, ca să iasă cum trebuie?