Nivel record al datoriei publice a Spaniei, aproape 1.140 miliarde de euro (echivalentul a 100,03% din PIB)

Nivel record al datoriei publice a Spaniei, aproape 1.140 miliarde de euro (echivalentul a 100,03% din PIB)

Datoria publică spaniolă a crescut în iunie la nivelul record de 1.138,9 miliarde de euro (1.336 miliarde de dolari), echivalentul a 100,03% din PIB, arată datele publicate joi de Banca Centrală a Spaniei, transmite EFE.

Guvernul premierului Mariano Rajoy se confruntă din 2014 cu un nivel ridicat al datoriei, chiar dacă economia Spaniei conduce redresarea zonei euro.Obiectivul Guvernului în acest an este reducerea datoriei la 98,8% din PIB, chiar dacă va depăși semnificativ plafonul de 60% din PIB impus statelor membre ale Uniunii Europene.

În iunie, datoria a crescut cu 1,24% față de luna precedentă și cu 2,9% față de perioada similară din 2016. Din totalul datoriei, cea a statului s-a ridicat la 976,28 miliarde de euro, un avans de 4% față de iunie 2016.

Ministerul Economiei din Spania consideră că un nivel al datoriei de 100,03% din PIB este compatibil cu obiectivul de reducere a datoriei la 98,8% din PIB până la sfârșitul anului.

Spania, a patra economie din zona euro, a înregistrat un avans de 3,1% în trimestrul doi din 2017, comparativ cu perioada similară din 2016, arată datele publicate miercuri de Eurostat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”