Nițu despre prevenirea scurgerilor de informații: Niciun procuror să nu mai poată avea port USB

Nițu despre prevenirea scurgerilor de informații: Niciun procuror să nu mai poată avea port USB

Procurorul general, Tiberiu Nițu, a avansat miercuri, la solicitarea CSM, în ședința de plen, ca o posibilă măsură pentru prevenirea scurgerilor de informații din dosare ca niciun procuror să nu mai poată avea port USB accesibil pe stația de lucru sau pe laptop.

Propunerea a avut loc în contextul discuțiilor pe marginea notei Direcției Legislație privind solicitarea Ministerului Afacerilor Externe — Direcția Agent Guvernamental referitoare la executarea hotărârii CEDO în cauza Cășuneanu împotriva României.

Unul dintre membrii CSM, judecătorul Mircea Aron, a susținut că situația s-a complicat puțin deoarece există o cerere de la Comitetul de miniștri dacă au fost luate măsuri împotriva scurgerilor de informații din dosarele penale.

În acest context, șeful Ministerului Public a cerut ca, odată cu solicitarea privind emiterea unei reglementări pentru prevenirea scurgerilor de informatii, CSM să-i formuleze și câteva sugestii, propuneri de măsuri.

"Mă pot gândi la o metodă: sigilarea porturilor USB. (...) Ca la bancă, ca la Serviciul de documente clasificate. (...) Niciun procuror din România să nu mai poată avea port USB accesibil pe stația de lucru sau pe laptop. (...) Mailul lasă urme, stickul nu. (...) Alte instituții ale statului au deja implementat acest lucru", a explicat Nițu.

Mircea Aron a atras atenția că statul român plătește deja și o va face în continuare pe articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

"La Cășuneanu s-a considerat că este o intruziune în viața personală, deși era vorba numai de probe. Să vedem acum, dacă apar înainte de sesizarea instanței, astfel de situații (...) cu siguranță vom fi condamnați. Dar eu zic mai mult, CEDO va face un pas înainte și ne va condamna și pe articolul 6 pentru că, dacă apar în spațiul public date despre urmărirea penală, e clar că la judecată martorii vor ști ce să spună unul față de altul, dar, nu numai atât, (cercetarea judecătorească — n.r.) poate fi ajutată sau prejudiciată în situațiile acestea. Este clar că vom fi condamnați. După mine, asta trebuie să o luăm în serios", a explicat judecătorul.

Președintele ÎCCJ, Livia Stanciu, a afirmat că trebuie să existe măsuri similare la Parchete, instanțe și avocați.

O altă propunere avansată procurorului general se referea ca acesta să aibă în vedere cu ocazia reglementării și faptul că în referatele procurorilor apar redate integral, în formă scrisă, convorbirile interceptate. Tiberiu Nițu a precizat că referatele procurorilor sunt acte procesuale care nu pot fi considerate scurgeri de informații, motiv pentru care nu pot fi obiectul unei astfel de reglementări.

Și alți membrii CSM au susținut că apar în spațiul public interceptări din referate a căror legalitate nu a fost verificată de instanță și poate acestea nu sunt relevante cauzei.

Pe de altă parte, unii membri ai CSM au afirmat că este deja prea mult să se intervină în acest fel, fiind rolul instanței de a cenzura probele.

Șefa Instanței Supreme a intervenit și a menționat că nu trebuie să se omită că, atunci când se vine la judecătorul de drepturi și libertăți cu anumite solicitări, referatul și probele, chiar dacă dezbaterile sunt în camera de consiliu, trebuie obligatoriu puse la dispoziția părților și avocaților.

În final, membrii CSM au fost de acord că trebuie gândite măsuri și modalități de stopare a scurgerilor de informații. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”