„Nimeni nu ar trebui să își riște vederea pentru a-și schimba culoarea ochilor” / Ultima modă în chirurgia estetică: keratopigmentarea
Specialiştii oftalmologi sunt extrem de îngrijoraţi de faptul că o procedură folosită în mod normal pentru eliminarea unor cicatrici de pe cornee sau pentru irisul format incomplet este promovată tot mai insistent pe reţelele sociale ca fiind ultima modă în materie de operaţii estetice.
Keratopigmentarea, adică procedura prin care se injectează pigmenţi în iris, a fost dezvoltată în scop medical, nicidecum estetic, spun specialiştii. Este adevărat că ea poate îmbunătăţi aspectul ochilor, dar are scop terapeutic şi se recomandă numai persoanelor care au rămas cu cicatrici pe partea frontală a corneei, ca urmare a unei infecții, boli sau răniri, sau care au aniridie, o afecțiune în care irisul nu s-a format corespunzător, relatează The Guardian .
Cu toate acestea, experții spun că, după ce mai mulţi influenceri au postat pe reţelele de socializare, în special pe TikTok, videoclipuri în care sunt supuși unei astfel de intervenții chirurgicale pentru a-și schimba permanent culoarea ochilor, procedura a devenit o tendință estetică populară.
Alex Day, chirurg oftalmolog la Spitalul de Oftalmologie Moorfields din Londra, a declarat că, cel puţin în Marea Britanie, keratopigmentarea nu este disponibilă din motive pur estetice, tocmai pentru că persoanele sănătoase care optează pentru ea se supun unor riscuri foarte de mari. Cu toate acestea, solicitările pentru schimbarea culorii ochilor nu lipsesc şi se pare că în Europa sunt deja clinici care efectuează keratopigmentare la cerere.
„Aceștia sunt oameni care au ochi sănătoși, nu au probleme cu ochii, iar apoi merg și își fac o procedură [din motive cosmetice] care ar putea avea implicații uriașe pe termen lung în ceea ce privește sănătatea ochilor și vederea, probleme care îi vor afecta pentru tot restul vieții”, a spus el.
Ce este keratopigmentarea?
Keratopigmentarea presupune, de obicei, administrarea unui anestezic local pacientului înainte ca un chirurg să facă o tăietură în cornee cu ajutorul unui laser sau al unui ac. Astfel se creează un mic buzunar în care se injectează pigmenții. Acești pigmenți maschează culoarea naturală a irisului care este în mod normal vizibilă prin corneea transparentă, ceea ce duce la o schimbare aparentă de culoare.
Şi Academia Americană de Oftalmologie a emis avertismente
Potrivit specialiştilor, schimbarea permanentă a culorii ochilor a devenit o modă care a câştigat din ce în ce mai mult teren, astfel că nu este prima dată când au fost ridicate îngrijorări cu privire la efectuarea unor astfel de intervenţii în scopuri estetice.
În ianuarie, Academia Americană de Oftalmologie a emis avertismente cu privire la keratopigmentare și la o altă tehnică de schimbare a culorii ochilor, cunoscută sub numele de operație de implantare a irisului , menționând că procedurile prezintă riscuri serioase de pierdere a vederii și complicații. În cazul keratopigmentării, acestea includ sensibilitatea la lumină, deteriorarea corneei, care ar putea duce la pierderea vederii, infecții, scurgeri de colorant în ochi și reacții la colorant care duc la inflamații.
„Pacienții care se gândesc la aceste proceduri doar din motive cosmetice trebuie să cântărească aceste riscuri grave în raport cu câștigul potențial”, au declarat reprezentanţii organizaţiei americane.
Oftalmologii recomandă lentilele de contact eliberate de specialist
Chirurgul oftalmolog Alex Day spune că persoanele care doresc să își schimbe culoarea ochilor ar fi mai bine să folosească lentile de contact colorate . Cu toate acestea, precizează el, chiar şi în această situaţie, este important ca ele să fie prescrise și eliberate de un specialist în lentile de contact care a examinat persoana respectivă, mai degrabă decât să fie cumpărate online.
Avertismentele vin în contextul în care primul congres mondial dedicat keratopigmentării este programat să aibă loc luna aceasta în Spania. Jorge Alió, profesor și președinte al catedrei de oftalmologie de la Universitatea Miguel Hernández din Spania, care este președintele conferinței și care a dezvoltat procedura, a declarat că scopul evenimentului este de a genera protocoale chirurgicale bazate pe dovezi privind utilizarea terapeutică și cosmetică a keratopigmentării.
Şi el a spus că există o cerere din ce în ce mai mare pentru această intervenție chirurgicală din motive cosmetice, dar, deși uneori este prezentată ca fiind o procedură cu caracter similar cu utilizarea lentilelor de contact colorate, Jorge Alió a avertizat că nu este cazul.
„Procedura ar trebui să fie efectuată numai de către chirurgi cu o pregătire adecvată și bine instruiți din punct de vedere medical, cu cunoștințe despre criteriile de selecție a pacienților, despre complicații și despre pigmenții care trebuie utilizați”, a spus el, adăugând că nu toți pigmenții sunt siguri și stabili atunci când sunt injectați în interiorul corneei.
În timp ce Jorge Alió cercetează posibilitatea ca pe viitor ternologia să ofere posibilitatea ca acest timp de intervenţie pentru schimbarea culorii să aibă şi scop estetic, chirurgul britanic Alex Day refuză această idee. El spune că nicio intervenție chirurgicală care are ca scop schimbarea culorii ochilor sănătoși nu s-a dovedit a fi sigură.
„Nimeni nu ar trebui să își riște vederea supunându-se unei intervenții chirurgicale pentru a-și schimba culoarea ochilor”, a avertizat el.
Sursa: adevarul.ro