Nigeria: Cinci angajaţi ai unor organizaţii umanitare care fuseseră răpiţi au fost ucişi de jihadişti (ONG)

Nigeria: Cinci angajaţi ai unor organizaţii umanitare care fuseseră răpiţi au fost ucişi de jihadişti (ONG)

Cinci angajaţi ai unor organizaţii umanitare, între care un angajat al ONG-ului francez Acţiune împotriva Foamei (ACF), au fost ucişi de jihadiştii care îi răpiseră în nord-estul Nigeriei, regiune afectată de lupta împotriva grupării Boko Haram, a anunţat miercuri ACF, relatează AFP.

''Cu o tristeţe profundă, confirmăm asasinarea lui Ishaku Yakubu, un angajat al Acţiunii împotriva Foamei la baza Monguno, şi a altor patru angajaţi umanitari care au fost luaţi ostatici de un grup armat în nord-estul Nigeriei, statul Borno, la 8 iunie 2020'', a anunţat ACF într-un comunicat.

Un alt ONG, International Rescue Committee (IRC), a confirmat că unul dintre angajaţii săi a fost de asemenea ucis.

Angajaţii umanitari au apărut într-un videoclip, filmat probabil pe 21 iunie, în care explicau că au fost răpiţi de luptători afiliaţi grupului Statul Islamic în Africa de Vest (Iswap) în iunie.

Această facţiune a grupului jihadist Boko Haram atacă în mod constant angajaţi ai ONG-urilor locale şi internaţionale.

"Acest asasinat nejustificat reflectă imensa dificultate cu care se confruntă angajaţii umanitari independenţi şi imparţiali, precum şi violenţa la care suntem expuşi în fiecare zi pentru a ne îndeplini misiunea", a subliniat ACF. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA