Nigel Farage ar putea reveni la conducerea UKIP dacă Marea Britanie nu părăsește Uniunea Europeană
Eurodeputatul britanic Nigel Farage, fost lider al partidului eurofob UKIP, a declarat că ar putea prelua din nou frâiele formațiunii dacă guvernul de la Londra nu pune în aplicare decizia în urma referendumului din iunie în care cetățenii Marii Britanii au votat pentru ieșirea țării din Uniunea Europeană, transmite duminică EFE.
"Dacă nu există 'Brexit', atunci va trebui să iau foarte în serios posibilitatea de a reveni (la conducerea UKIP). Cu toate că sunt încrezător că nu va trebui să fac acest lucru", a declarat controversatul politician.
Farage și-a anunțat decizia de a renunța la conducerea UKIP la 4 iulie, după triumful taberei Brexit la referendumul din 23 iunie. Cu acea ocazie, liderul britanic a spus că va continua să-și ajute formațiunea și "mișcarea de independență" care, în opinia sa, se contura și în alte țări din interiorul blocului comunitar.
Politicianul britanic a mai renunțat o dată la conducerea UKIP după rezultatele slabe înregistrate de formațiunea sa la alegerile generale din 2015, dar a revenit asupra demisiei câteva zile mai târziu.
Cu toate că executivul de la Londra continuă pregătirile pentru activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, care stabilește o perioadă legală de doi ani pentru ieșirea din UE, unele mass media au început să pună sub semnul întrebării termenele fixate de Londra.
Executivul condus de conservatoarea Theresa May a declarat public că nu intenționează să lanseze acest proces înainte de sfârșitul acestui an sau începutul lui 2017, ceea ce ar însemna că ieșirea propriu-zisă a Marii Britanii din UE ar urma să aibă loc undeva la începutul anului 2019.
Cu toate acestea, The Sunday Times a informat că Marea Britanie ar putea rămâne în UE până la "finalul lui 2019", aproape un an mai mult decât termenul prevăzut inițial.
AGERPRES