Nicușor Dan: Țara este condusă în prezent de o coaliție care favorizează fenomenul de corupție
Președintele USR, Nicușor Dan, a declarat sâmbătă, la Arad, că România este condusă în prezent de o coaliție care favorizează fenomenul de corupție.
Potrivit acestuia, coaliția aflată la guvernare ar putea fi sancționată în stradă în cazul unor 'derapaje'.
'Așa cum am spus, România este condusă de o coaliție alcătuită din două partide, PSD și ALDE și în fiecare dintre acestea există o puternică presiune pentru favorizarea actului de corupție. (...) Această coaliție va funcționa din punct de vedere politic atâta timp cât interesele oamenilor pe care îi protejează vor fi apărate, dacă vor face derapaje așa cum au fost cele din februarie este posibil ca această coaliție să fie sancționată din nou printr-o ieșire masivă a electoratului în stradă', a adăugat Nicușor Dan.
Nicușor Dan a luat parte sâmbătă, la invitația celor doi parlamentari USR arădeni, senatorul Adrian Wiener și deputatul Sergiu Vlad, la forumul pe teme de agricultură intitulat 'EuroAgrAr'.
Alături de liderul partidului s-au aflat și senatorul Gheorghe Marussi, precum și deputații Cristian Ghinea și Adrian Claudiu Prisnel, membrii în Comisiile pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală din cele două camere parlamentare.
AGERPRES