Nicuşor Dan spune că va decide pe cine susține la prezidențiale după ce va vorbi cu fiecare dintre candidați despre o listă cu lucruri pe care le vrea

Nicuşor Dan spune că va decide pe cine susține la prezidențiale după ce va vorbi cu fiecare dintre candidați despre o listă cu lucruri pe care le vrea

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că va decide pe cine va susţine în alegerile prezidenţiale după ce va discuta cu candidaţii şi cu partidele pe care aceştia le reprezintă, urmând să le prezinte o listă de 20 de puncte despre diverse proiecte, transmite News.ro.

”În seara din 9 iunie am spus că Bucureştiul a avut tot timpul nişte probleme de relaţionare cu autorităţile centrale şi că eu o să vin şi o să discut cu fiecare din aceşti prezidenţiabili şi cu partidele pe care le reprezintă cu o listă de lucruri pe care le vreau. Deci o să începem discuţia, dar o să fie transparent, adică o să spun 20 de lucruri, spaţii verzi, urbanism, bani pentru Primăria Capitalei”, a declarat Nicuşor Dan, duminică seară, la B1 Tv.

El a fost întrebat dacă are o listă de revendicări.

”Exact, pe care o să o fac publică înainte să mă duc la oamenii ăştia şi mă voi duce la ei şi voi spune cu ce sunt de acord, cu ce nu sunt de acord”, a explicat primarul Capitalei.

El a precizat că va discuta în principal cu cei care sunt şi preşedinţi de partide parlamentare.

”Cei mai mulţi dintre ei sunt preşedinţi de partide parlamentare. Mă interesează, evident că multe lucruri ţin de… de exemplu, legea finanţelor publice locale ţine de Parlament, legea construcţiilor ţine de Parlament. Sunt multe lucruri care ţin de Parlament şi atunci dacă este un preşedinte de partid parlamentar care este în acelaşi timp şi prezidenţiabil şi cei mai mulţi sunt situaţia asta, da, o să merg la ei”, a afirmat primarul Capitalei.

Nicuşor Dan a mai fost întrebat dacă a avut recent o discuţie cu preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.

”M-am întâlnit, da. M-am întâlnit o dată şi am avut o discuţie, tot aşa, pe subiecte administrative foarte bună şi, de asemenea, s-a interesat foarte tare de un proiect al Institutului Cantacuzino pentru un nou sediu în zona de nord, un sediu mult mai mare, în care să facă vaccinuri şi acolo am dat un PUZ. Eu l-am propus şi Consiliul l-a votat”, a transmis primarul.

El a fost întrebat dacă are un dialog cu preşedintele USR, Elena Lasconi.

”Am un dialog cu doamna Lasconi şi o să fie una din persoanele către care mă voi duce cu lista de revendicări. Dar dintre toate partidele cu care am colaborat în Consiliul General în mandatul acesta care se încheie acum, USR şi PMP au fost cele mai pe linie cu ceea ce mi-am dorit”, a mai declarat Nicuşor Dan.

Întrebat dacă şi-ar dori să se înţeleagă cu Elena Lasconi pentru a o susţine la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan a răspuns: ”Haideţi să vedem rezultatul discuţiilor şi mai vedem”.

Nicuşor Dan a fost întrebat dacă nu cumva cei din USR se aşteptau din partea sa la o susţinere necondiţionată pentru Elena Lasconi în cursa prezidenţială.

“Aţi observat că sunt diplomat. Mai ales că, aşa cum v-am spus, o să am nevoie să colaborez cu cel puţin 5 sau 6 partide în Consiliul General. Nu o să vedeţi declaraţii războinice sau ceva”, a susţinut Nicuşor Dan.

Primarul Capitalei a mai fost întrebat când va anunţa pe cine susţine în cursa pentru Palatul Cotroceni şi dacă este posibil să nu aibă nicin favorit.

”Sigur că în turul 2 o să susţin pe cineva. (…) Dar e foarte important rezultatul acestor discuţii pe care o să le am”, a subliniat Nicuşor Dan.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”